Nu vă mai grăbiţi să faceţi facultatea imediat după liceu!

Lăsaţi-vă copiii să mai amâne studiile un an-doi-trei. Mai mult timp pierd dacă fac ceva „constrânşi” sau doar ca să bifeze o facultate, decât dacă ştiu sigur că aia e calea lor. Iar dacă toată viaţa aţi visat să aveţi un inginer sau mai ştiu eu ce alt job nobil în familie, să ştiţi că facultăţile primesc şi studenţi trecuţi de a doua tinereţe.

Recent, o prietenă ne-a anunţat că renunţă la meseria de medic, după şase ani de şcoală şi încă unul de rezidenţiat, în care a tocit mii de pagini de anatomie şi multe altele, a mers prin spitale în practică şi tot aşa, pentru a se angaja într-o multinaţională în departamentul de user experience, foarte „la modă” acum. Motivul? Banii. Un salariu de 2-3 ori mai mare, încă din primul an, pe un post de junior. Şi, după cum e lesne de imaginat fiind vorba de o meserie din pasiune, nici pasiunea pentru medicină nu era prea mare, pentru că de obicei dacă e visul tău să ai X sau Y meserie, mai faci compromisuri.

Am stat şi m-am gândit la toţi anii pe care îi irosim mulţi dintre noi prin facultăţi fără niciun viitor, ca la absolvire să o luăm în cu totul altă direcţie (peste jumătate din absolvenţii americani chestionaţi într-un sondaj al intelligent.com lucrează în alt domeniu decât cel studiat), sau în facultăţi făcute doar pentru că e tradiţie de familie să practici meseria X, sau pentru că sună bine şi se pot mândri părinţii pe la rude că „fata sau băiatul meu e inginer/medic/avocat”, că ai lor copii au reuşit în viaţă şi şi-au depăşit condiţia. (Dar greşit – au depăşit nu condiţia lor, ci a părinţilor, pentru că de multe ori părinţii proiectează asupra copiilor toate obiectivele pe care ei nu le-au realizat.)

Aşadar, stăm să pierdem vremea pe la cursuri în loc să ne luăm un an de pauză după liceu pentru a ne da seama cât de cât ce vrem de la viaţă. Spun cât de cât pentru că la 20 şi ceva de ani nu prea ai cum să ştii ce-ţi rezervă viitorul, dacă nu cumva te vei plictisi de meseria pe care ţi-o alegi, dacă nu cumva apare ceva mai atractiv, dacă nu cumva îţi descoperi vreo nouă pasiune, te muţi din ţară sau orice altceva.

Părinţii – mulţi dintre ei – „fac o tragedie” dacă vii şi le spui că încă nu ai reuşit să decizi ce vrei să studiezi şi vrei să mai stai pe-acasă, să te angajezi şi să câştigi un ban al tău până te hotărăşti în ce direcţie vrei să o iei. Fac o tragedie şi dacă după facultate nu continui cu un master, să ai diploma la dosar, chiar dacă poate din anul II-III eşti deja angajat şi te întreţii singur, deci o diplomă în plus la locul de muncă nu e necesară sub nicio formă. Fac o tragedie şi dacă după un an-doi de cursuri vrei să renunţi şi să o iei de la zero la altă facultate, care crezi tu că ţi-ar plăcea mai mult sau ţi-ar fi mai utilă. Pentru că văd în asta nişte ani pierduţi. Or din contră, nişte ani de studiu pierduţi – sau mai bine spus amânaţi – se pot dovedi cât se poate de câştigaţi.

Nu zice nimeni să atârni pe la uşa familiei până la 40 de ani. Şi nici că o să faci muncă de jos dacă nu ai licenţa luată la 21 de ani. Sunt N cursuri de formare, sunt N companii care te acceptă fără diplomă. De ce să pierzi 3-4-5 ani din viaţă, sau chiar mai mulţi, tocind nişte materii care nu-ţi plac/nu ştii dacă îţi vor folosi, în loc să ţi-i ocupi într-un mod mai util, strângând bani, călătorind, muncind poate măcar o vară prin altă ţară pentru a vedea cum e, încercând să te cunoşti, să te formezi ca adult, să afli ce vrei, ce îţi place?

Da, există şi situaţii în care eşti atât de pasionat de un domeniu încât îţi canalizezi toată energia într-o direcţie, cazuri în care poate de când te ştii visezi să ajungi poliţist/preot/IT-ist/profesor ş.a.m.d., ai o traiectorie clară, poate vrei să mergi şi în străinătate la studii – şi ar trebui să o faci, măcar pentru un an, cu o bursă Erasmus ceva, pentru a-ţi lărgi orizonturile, şi atunci bravo ţie! Eşti un caz fericit. Însă pentru toţi ceilalţi există opţiunea de a nu te înscrie la o facultate imediat după Bac. Şi pot ajunge bine mersi, şi dacă fac facultatea mai târziu, şi chiar şi dacă nu o fac deloc!