Patronii stației GPL de la Crevedia scapă de arest

2

Dimensiune font:

| 30-11-2023 00:05

Plasați de magistrații de la Tribunalul București în arest la domiciliu, patronii stației GPL de la Crevedia scapă de această măsură, fiind plasați la domiciliu.

Judecătorii au hotărât ca Ionuț Doldurea și asociatul său, Ionuț Stângă, să fie cercetați în continuare în arest la domiciliu, decizia fiind definitivă.

Aceștia au fost arestaţi preventiv pe 6 septembrie, după ce în luna august, la Crevedia au avut loc mai multe explozii de amploare, urmate de un incendiu, care s-au soldat morți, răniți și pagube materiale însemnate. Tragedia a avut loc în timp ce era efectuat un transfer de gaz între două cisterne.

Parchetul General solicita în instanţă prelungirea măsurii arestului preventiv, începând cu data de 5 noiembrie, aducând ca argumente faptul că a fost extinsă urmărirea penală faţă de Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă pentru neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, acuzaţii adăugate celei iniţiale de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

„În dosarul privind incendiul izbucnit în data de 26 august 2023 în localitatea Crevedia din judeţul Dâmboviţa, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a dispus prin ordonanţă extinderea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 349 alin. 1 Cod penal, şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 350 alin. 1 şi 2 Cod penal, atât faţă de cele două persoane fizice, cât şi faţă de persoana juridică, faptele constând în aceea că nu au luat şi nu au respectat măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă prevăzute de H. G. nr. 1146/2006, Legea nr. 319/2006, H.G. nr. 1218/2006, deşi aveau îndatorirea de a lua aceste măsuri, creându-se un pericol iminent de producere a unui accident de muncă”, argumentau procurorii.

În referatul cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive s-a reţinut că, pe o perioadă îndelungată de timp, de cel puţin 3 ani, în mod sistematic, cei doi patroni au promovat în cadrul societăţii o politică de funcţionare grefată pe încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea operaţiunilor de alimentare, transport, transvazare şi depozitare cu combustibil GPL, toate efectuate în scop pecuniar, sfidând deciziile de ordin administrativ aplicate de autorităţile publice cu atribuţii de supraveghere şi control în materie şi abdicând în mod nepermis de la normele elementare ce se impuneau a fi respectate în desfăşurarea acestei activităţi), cât şi la consecinţele efectiv produse (6 persoane decedate, 55 persoane care prezintă leziuni corporale, 7 case distruse total, 82 distruse parţial, alte distrugeri materiale semnificative-autospeciale ale echipelor de intervenţie, echipamente de intervenţie, bunuri materiale ale cetăţenilor pe o rază de aproximativ 1,5 km).

Până la acel moment al urmăririi penale fuseseră audiate 158 de persoane vătămate. Dintre acestea, 132 de persoane s-au constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 26.463.543 euro şi 615.535 lei.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:55

Licit. com. Filipesti, spatiu comercial 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau @yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 11.07.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.07.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar in original. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.07.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2 @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.06.2025.
Licitatie com. Letcani, teren 12391 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Letcani, comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi, telefon/fax 0232/296.770, 0722.214.562, e-mail: primaria.letcani @yahoo.ro, cod fiscal 4540488. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: teren in suprafata de 12.391 mp, situat in tarlaua T25, parcela 774/27, in intravilanul comunei Letcani, sat Letcani, F.N, CF nr. 65331, apartinand domeniului privat al Comunei Letcani, conform caiet de sarcini, O.U.G. 57/03.07.2019 si H.C.L. Comuna Letcani nr. 61/27.06.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: se obtine la cerere pe suport hartie de la sediul Comunei Letcani. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Achizitii Publice din cadrul Comunei Letcani, cu sediul in comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 200 Lei/exemplar, se achita la casieria Comunei Letcani. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 07.08.2025, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 18.08.2025, ora 15.30. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: la sediul Comunei Letcani din satul Letcani, comuna Letcani, Str. Principala nr. 156, judetul Iasi, Compartimentului Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Letcani din comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Iasi -Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, cu sediul in municipiul Iasi, str.Elena-Doamna nr.1A, judetul Iasi, telefon 0232/211.265, fax 0232/219.662, e-mail: tr-iasi-pgref @just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 09.07.2025.
Licitatie com. Letcani, teren 10.000 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Letcani, comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi, telefon/fax 0232/296.770, 0722.214,562, e-mail: primaria.letcani @yahoo.ro, cod fiscal 4540488. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: teren in suprafata de 10.000 mp, situat in tarlaua T25, parcela 774/99, in intravilanul comunei Letcani, satului Letcani, F.N, CF nr. 65737, apartinand domeniului privat al Comunei Letcani, conform caiet de sarcini, O.U.G. 57/03.07.2019 si H.C.L. Comuna Letcani nr. 62/27.06.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: se obtine la cerere pe suport hartie de la sediul Comunei Letcani. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Achizitii Publice din cadrul Comunei Letcani, cu sediul in comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 200Lei/exemplar, se achita la casieria Comunei Letcani. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 08.08.2025, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 19.08.2025, ora 15.30. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: la sediul Comunei Letcani din satul Letcani, comuna Letcani, Str. Principala nr. 156, judetul Iasi, Compartimentului Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 20.08.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Letcani din comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Iasi -Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, cu sediul in municipiul Iasi, str. Elena-Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0232/211.265, fax 0232/219.662, e-mail: tr-iasi-pgref @just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 09.07.2025.
Licitatie com. Raucesti, teren 17000 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Raucesti, comuna Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt, telefon 0233/788.003, fax 0233/788.239, e-mail: primariaraucesti@yahoo.com, cod fiscal 2614236. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren in suprafata de 17.000 mp, categoria de folosinta pasune in zona Sarbi-Ungheni, situat in extravilanul comunei Raucesti, satul Ungheni, inscris in CF 53240, nr. cadastral 53240, teren apartinand domeniului public al Comunei Raucesti, conform H.C.L. Raucesti nr. 54/26.06.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: de la sediul Comunei Raucesti, Compartimentul Juridic, in baza unei cereri scrise. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartiment Juridic din cadrul Comunei Raucesti, comunei Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria Comunei Raucesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.07.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 25.07.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Juridic din cadrul Comunei Raucesti, comuna Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 25.07.2025, ora 12.00, la sediul Comunei Raucesti, comuna Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt, Sala de sedinta. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Actiunea in justitie se poate introduce la Judecatoria Targu Neamt, Bld. Mihai Eminescu, bl. M11, Sc. C, parter, judetul Neamt, telefon 0233/790.844, fax 0233/790.696, e-mail: jud-targuneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 02.07.2025.
Peste un sfert din locuitorii Austriei sunt imigranţi sau copii de imigranţi
17/07/2025 11:40

Populaţia Austriei, de 9 milioane de locuitori, creşte exclusiv datorită imigraţiei, care reprezintă acum 27,8% din total şi a crescut cu 38,4% in ultimul deceniu, a anunţat miercuri Oficiul Naţional de ...

HARTĂ| Meteorologii ANM anunță, astăzi, schimbarea bruscă a vremii: Furtuni puternice lovesc România
17/07/2025 10:58

  Meteorologii ANM au emis o avertizare generală, iar după canicula din ultimele zile, finalul de săptămană ne aduce furtuni puternice. Meteorologii au emis avertizări Cod Galben  ...

După Cehia, Italia refuză să cumpere arme americane pentru Ucraina
17/07/2025 06:28

Italia nu va achizitiona arme americane, spre deosebire de Germania, care intentionează să furnizeze sisteme de apărare Patriot Ucrainei. In schimb, Roma se angajează să contribuie logistic la transportul ...

Academia Oamenilor de Știință a decis să taie 20% din valoarea indemnizațiilor
17/07/2025 06:26

Membrii Academiei Oamenilor de Stiintă din Romania au votat reducerea propriilor indemnizatii cu 20%. Acestia au anuntat că este un gest de solidaritate fată de situatia economică a tării. Conducerea inst ...

Tentativă de fraudă telefonică. Cetățeni sunați de falși „ofițeri de caz” în numele Poliției de Frontieră
17/07/2025 06:25

Mai multe persoane au fost vizate in ultimele zile de o tentativă de fraudă telefonică, in care escrocii se dădeau drept reprezentanti ai Politiei de Frontieră. Mesajele automate, transmise in limba englez ...

Se anulează Paștele în Franța: Oamenii sunt puși să muncească Luni, în a doua zi a Învierii Domnului pentru a reduce deficitul bugetar, în timp ce nu se taie niciun ban alocat populațiilor străine
16/07/2025 20:16

Premierul francez François Bayrou a prezentat un plan amplu de reforme financiare. Acestea au menirea să reducă deficitul bugetar in crestere al tării. Cu toate acestea, Marine Le Pen, lidera partidul ...

Dragoș Anastasiu anunță măcel: Guvernul nu va mai da bani către primăriile cu prea mulți angajați și companii pe pierdere
16/07/2025 19:34

  Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri, că ceea ce intenţionează Guvernul este să nu mai dea compensările către unităţile administrative teritoriale (UAT-uri), dacă nu s ...

Un livrator din India a devenit viral pe TikTok după ce a postat cât câștigă în România FOTO
16/07/2025 19:21

 Un videoclip cu informatii referitoare la presupusul castig al unui livrator indian angajat in Romania a devenit rapid viral pe platforma TikTok. Astfel, administratorul contului YADAV_IN_EUROPE a publica ...

Trump l-a întrebat pe Zelenski dacă poate lovi Moscova. Reacția Rusiei la „ultimatumul” SUA
16/07/2025 19:15

Relatia dintre Statele Unite ale Americii si Federatia Rusă se tensionează pe fondul conflictului din Ucraina. Presedintele american Donald Trump ar fi incurajat Ucraina să intensifice loviturile puternice ...

E incredibil ce a găsit un fermier în lanul de grâu. Cerul înnorat l-a salvat de la o tragedie
16/07/2025 19:06

Un fermier din localitatea constănteană Corbu a fost la un pas să piardă intreaga cultură de grau. Fermierul a observat că ceva străluceste in lanul de grau si s-a apropiat pentru a observa despre ce es ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei