Permise obținute la Brașov pe căi ilegale. Ce au descoperit polițiștii anticorupție

puscarie  -465x390

Dimensiune font:

| 20-06-2022 00:45

Șase persoane au fost reținute într-un dosar care privește obținerea prin moduri ilicite a permisului de conducere.


Șase persoane au ajuns în arestul poliției într-un caz de fraudă cu permise de conducere. Se pare că mai mulți candidați, din perioada 2013-2020, ar fi promovat examenul scris prin intermediul unor candidați falși, care pretindeau că sunt cetățeanul examinat. Cei care aveau nevoie de astfel de servicii erau nevoiți să achite sume cuprinse între 2.500 și 5.000 de euro pentru fiecare permis obţinut.

Cum operau infractorii
”La data de 15.06.2022, ofițeri de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciile Județene Anticorupție Brașov și Galați, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov și cu sprijinul Inspectoratelor Județene de Jandarmi Brașov, Galați și Grupării Mobile de Jandarmi Constanța, au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară, la imobilele unor persoane fizice și societăți, mai exact 5 mandate pe raza județului Brașov și unul pe raza județului Galați, urmate de 14 mandate de aducere a suspecților, la sediul structurii de parchet menționate.

Din materialul de urmărire penală administrat în cauză, au rezultat probe care fundamentează presupunerea rezonabilă că, în perioada 2013 – 2020, persoane fără calitate specială, cu sprijinul mai multor școli de șoferi, dar și cu sprijinul unei persoane fără calitate specială, contra unor sume de bani, își stabileau reședința pe o perioadă de un an în județul Brașov, cu scopul de a parcurge cursurile unor școli de șoferi, ulterior acestui fapt să poată participa la proba scrisă pentru a obține permisul de conducere în mod fraudulos.

Mai exact, în ziua derulării probei teoretice la examenul propriu–zis, era prezent un candidat fals, înscris legal, iar care pe timpul examenului teoretic, le comunica candidaților răspunsurile corecte.


Sumele de bani oferite de cei care doreau să obțină în mod fraudulos permisul de conducere erau cuprinse între 2500 – 5000 de euro pentru fiecare permis obținut.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, fals intelectual, cumpărare de influență și trafic de influență, în legătură cu obținerea permiselor de conducere auto.

În cauză, pentru un număr de 6 suspecți, au fost emise ordonanțe de reținere de către procurorul din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov pe o perioadă de 24 de ore”, se arată în comunicatul Direcției Generale Anticorupție.

Examenul auto s-ar putea modifica
Codul rutier urmează să fie modificat, potrivit unui proiect de lege pus în dezbaterea senatorilor pe 9 iunie. Potrivit documentului, examenul pentru obținerea permisului de conducere se va putea susține oriunde în țară, nu doar în localitatea sau regiunea de domiciliu, iar intervalul de timp necesar obținerii permisului auto, ce conține perioada de școlarizare, dar și cele două etape ale examenului, mai exact, proba teoretică și cea practică, vor fi reduse, scrie Avocat.net.

Potrivit proiectului de lege, cei care își doresc să obțină permisul auto nu vor mai trebui să termine școala de șoferi (cu cele două componente - teoretică și practică) înainte de susținerea examenului, ci vor putea susține sala imediat după încheierea pregătirii teoretice și vor putea să facă pregătirea practică până la data programată pentru susținerea traseului, adică între cele două probe de examen. Potrivit inițiatorilor, astfel s-ar reduce perioada necesară obținerii permisului auto. Proiectul de lege spune că începerea pregătirii practice o vor putea face doar cei admiși la examenul teoretic. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
Cutremur puternic în Banat: Misiuni ale ISU Arad în urma seismului cu magnitudinea 5,3
06/06/2023 22:21

Mai multe echipaje ale ISU Arad au fost trimise in misiune marti seara in urma cutremurului cu magnitudinea 5,3, notează Mediafax. Echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgentă Vasile Goldis ...

Catastrofa barajului ucrainean distrus: 150 de tone de ulei de motor s-au deversat în fluviul Nipru
06/06/2023 15:56

O sută cincizeci de tone de ulei de motor s-au deversat marţi in fluviul Nipru in urma distrugerii barajului hidroelectric de la Nova Kahovka, in sudul Ucrainei, a anunţat Kievul, atenţionand impotriva unui ...

„Marele pod” peste Prut de la Leova, construit de regimurile Klaus Iohannis și Maia Sandu s-a „defectat”
06/06/2023 05:53

Activitatea punctului de trecere a frontierei (PTF) Leova-Bumbăta este intreruptă pentru lucrări de mentenantă, informează Politia de Frontieră si Serviciul Vamal. Chiar dacă oficial au anuntat că podu ...

Oradea - Festival internaţional de bijuterii
05/06/2023 15:50

Ziua Mondială Art Nouveau - 10 iunie - va fi sărbătorită la Oradea timp de cinci zile printr-un Festival internaţional de bijuterii, ce va reuni 40 de designeri de bijuterii handmade din 20 de ţări din 3 ...

Român executat silit pentru datorii într-o țară în care nu a fost niciodată
05/06/2023 06:08

Executat silit pentru datorii intr-o tară in care nu a fost niciodată. Patru ani de cosmar pentru un roman, victima unui furt de identitate: „Cei care ar trebui să te apere iţi inchid uşa in nas&rdqu ...

Delicii la summitul din Republica Moldova - sărmăluțe-croissant  și „Coloana Infinitului” din morcovi și țelină
04/06/2023 15:30

  Un adevărat festin regal a fost pregătit pentru cei aproape 50 de lideri care au participat, in Republica Moldova, la al doilea summit al Comunităţii Politice Europene (CPE), care s-a incheiat la co ...

 Premierul belgian a căzut de pe bicicletă și a leșinat
04/06/2023 14:37

 Premierul belgian Alexander De Croo şi-a pierdut pentru scurt timp cunoştinţa după ce a căzut de pe bicicletă, dar testele efectuate la spital nu au arătat efecte de durată, a relatat duminică ag ...

34 de ani de la masacrul din Piața Tiananmen
04/06/2023 12:45

Azi se implinesc 34 de ani de la Masacrul din Tiananmen, incă un subiect aflat sub cenzură totală de către regimul comunist de la Beijing. Masacrul de la Piata Tiananmen, cunoscut si sub numele de Inciden ...

Podul suspendat de la Brăila, aproape de inaugurare. Când se va putea circula pe cea mai scumpă construcție din România
03/06/2023 13:41

Angajatii constructorului italian Webuild lucrează la partea structurală a podului şi la montarea sistemului de iluminat şi a celui de monitorizare de la staţia de taxare. „Lucrări in execuţie Pod ...

Regele Charles al III-lea este așteptat la Cotroceni
02/06/2023 09:05

Preşedintele Klaus Iohannis il va primi, in ziua de 2 iunie 2023, la Palatul Cotroceni, pe regele Charles al III-lea. După ceremonia primirii oficiale, preşedintele Romaniei şi monarhul britanic vor avea c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei