Revine frigul. Zonele în care temperatura va scădea pâna la -1 grad.

meteo  85672357400

Dimensiune font:

| 10-04-2024 16:13

Vremea se schimbă din nou în România și temperaturile scad simțitor, potrivit meteorologilor ANM.


”Vom avea o vreme caldă în continuare, cel puțin până la sfârșitul acestei săptămâni, chiar și debutul săptămânii următoare. La scara întregii țări vom conta pe valori între 20 până la 29 grade Celsius.


Ziua de luni, săptămâna următoare, pare să aducă cele mai ridicate valori din acest episod și este posibil, în sudul extrem, să vorbim de temperaturi de 30 de grade, posibil în Câmpia Română, în extremitate sudică a acesteia, de 31 de grade Celsius”, a explicat Elena Mateescu la Antena 3 CNN.
 

 

Vremea se schimbă
De marți însă se va observa o schimbare în evoluție a vremii.

 

„Vom mai vorbi de valori între 20 până la 29 de grade, însă în a doua parte a săptămânii, începând de miercuri, în jumătatea nordică a țării, temperaturile nu vor mai depăși 10...15 grade.


Vom vorbi de ploi în vestul, în nordul și în centrul țării, în timp ce în sud vor mai fi posibile valori de 15 până la 24...25 de grade Celsius, în special în sud-est.

 

 

 

De joi însă, săptămâna următoare, precipitațiile se vor extinde în cea mai mare parte a țării, chiar și minimele vor fi unele mai coborâte, de la valori pozitive în aceste zile, 10...12 grade Celsius, vom vorbi de minime de cel mult 6...7 grade în zonele mai joase de relief și posibil spre 0, chiar -1 grad în zonele depresionare din estul Transilvaniei”, a precizat directorul ANM. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 31.05.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 - ora 12.30; - spatiu comercial S2 (28,65 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 -ora 13.00; spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul pe 31.05.2024 – ora 13.45; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 31.05.2024 – ora 14.00. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Poliția Rutieră, primele precizări după ce Miodrag Belodedici a fost prins beat la volan: ce amendă a primit
27/05/2024 17:38

Fostul fotbalist Miodrag Belodedici a fost amendat cu 1.485 de lei şi i s-a suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile, după ce a fost depistat de poliţiştii rutieri, la volanul autoturismului, cu o ...

Ultimă oră: Judecătoria Ilfov a decis eliberarea condiționată a lui Radu Mazăre
27/05/2024 16:32

Judecătoria de la Ilfov a decis eliberarea lui Radu Mazăre din inchisoare. Acesta a fost condamnat la nouă ani de inchisoare in dosarul retrocedărilor. Decizia magistratilor arată astfel: „Î ...

Ucraina, în alertă - Rusia strânge noi forţe la graniţă! Zelenski cere Occidentului să-i trimită urgent sisteme aeriene
27/05/2024 14:37

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, cere ţărilor occidentale să-i trimită sisteme aeriene pentru că Rusia strange noi forţe la graniţă. Acesta spune că la doar 90 de kilometri de Harkov, regiu ...

INML, cinci zile de îngrijire pentru Florin Roman după bătaia din Parlament / Rareș Bogdan: 'Nu sunt mușcător de nas sau de urechi'
27/05/2024 14:21

INML a decis că Florin Roman, deputat PNL, are nevoie de cinci zile de ingrijire medicală după ce a fost bătut de Dan Vilceanu. Prim-vicepresedintele PNL Rares Bogdan a refuzat să comenteze informatia Ante ...

Regina Letizia are mulți amanți. „Regele e prea plictisitor în pat
27/05/2024 14:15

Regina Letizia (51 de ani) si-ar fi inselat sotul, pe Felipe (56 de ani), cu „mai multi bărbati”, dintre care „trei oameni de afaceri catalani”, din cauză că regele este „mult p ...

Apele din Europa sunt otrăvite cu o substanță periculoasă
27/05/2024 14:15

Apele din Europa sunt contaminate masiv cu un produs chimic foarte persistent, acidul trifluoroacetic (TFA), potrivit asociaţiilor de mediu, care denunţă "cea mai mare contaminare cunoscută a apei la ...

Inspectorii DGAF au depistat o mare înșelătorie comisă de un operator de telefonie mobilă: A comis o fraudă uriașă
27/05/2024 13:37

Inspectorii Directiei generale antifraudă fiscală (DGAF) au identificat o fraudă comisă de un operator de telefonie mobilă in valoare de 1,7 milioane lei. Operatorul achizitiona telefoanele la preturi care ...

Reacție furibundă a unuia dintre jurații IUmor, după ce a fost concediat: 'M-am simțit umilit, batjocorit, neimportant'
27/05/2024 12:04

In 2022, după plecarea lui Mihai Bendeac din juriul emisiunii iUmor, Costel Bojoc a fost cel care l-a inlocuit pentru o scurtă perioadă in auditiile sezonului 13 – o experientă pe care o regretă si acum. ...

 Un nucleu de aer rece vine în România. Vor fi vijelii, ploi torențiale şi vânt, iar temperaturile scad
27/05/2024 11:19

După zilele calde din weekend, vremea se strică iar. Un nucleu de aer rece va aduce ploi torenţiale, vant şi descărcări electrice. "Vremea se strică la inceputul săptămanii. Pană miercuri, 29 ...

Un gorjean a fost prins când viola o cățea
27/05/2024 10:24

La data de 22 mai 2024, politisti din cadrul Postului de Politie Negomir au fost sesizati prin apel 112 de către un bărbat, in varstă de 37 de ani, cu privire la faptul că un vecin, in varstă de 61 de ani, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei