Șefa Comisiei Europene: UE trebuie să ia în calcul introducerea obligativității vacccinării anti-Covid

+ 18  47764044891_n

Dimensiune font:

| 01-12-2021 16:30

Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a declarat miercuri, 1 decembrie, că trebuie să avem o dezbatere despre oportunitatea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19, relatează EFE şi AFP.

"Este nevoie de discuţii şi de o abordare comună, dar este o discuţie care trebuie purtată", a declarat Von der Leyen, subliniind că exprimă o "opinie personală", întrucât competenţele în materie de sănătate în UE aparţin "în totalitate" statelor membre.

Cu toate acestea, politicianul cu pregătire medicală a evidenţiat natura excepţională a situaţiei, cu o creştere rapidă a infecţiilor în mare parte din UE şi rate scăzute de vaccinare în multe state, în ciuda faptului că vaccinurile sunt disponibile, spre deosebire de multe alte părţi ale lumii. Doar 66,2% din populaţia totală a blocului este complet imunizată.

"În urmă cu doi sau trei ani nu mi-aş fi imaginat niciodată că aş fi fost martoră la ceea ce vedem acum, că avem o pandemie teribilă şi vaccinuri, dar acestea nu sunt folosite în mod corespunzător peste tot, iar costurile pentru sănătate sunt uriaşe", a declarat von der Leyen, întrebată dacă vaccinarea ar trebui să fie obligatorie.

Grecia şi Austria au anunţat amenzi pentru cei care nu acceptă să se vaccineze, în timp ce dezbaterea ia amploare şi în alte state membre.

"Cred că este de înţeles şi adecvat" să avem o dezbatere şi "să ne gândim eventual la vaccinarea obligatorie în UE", a declarat Von der Leyen. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:55

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
Român executat silit pentru datorii într-o țară în care nu a fost niciodată
05/06/2023 06:08

Executat silit pentru datorii intr-o tară in care nu a fost niciodată. Patru ani de cosmar pentru un roman, victima unui furt de identitate: „Cei care ar trebui să te apere iţi inchid uşa in nas&rdqu ...

Delicii la summitul din Republica Moldova - sărmăluțe-croissant  și „Coloana Infinitului” din morcovi și țelină
04/06/2023 15:30

  Un adevărat festin regal a fost pregătit pentru cei aproape 50 de lideri care au participat, in Republica Moldova, la al doilea summit al Comunităţii Politice Europene (CPE), care s-a incheiat la co ...

 Premierul belgian a căzut de pe bicicletă și a leșinat
04/06/2023 14:37

 Premierul belgian Alexander De Croo şi-a pierdut pentru scurt timp cunoştinţa după ce a căzut de pe bicicletă, dar testele efectuate la spital nu au arătat efecte de durată, a relatat duminică ag ...

34 de ani de la masacrul din Piața Tiananmen
04/06/2023 12:45

Azi se implinesc 34 de ani de la Masacrul din Tiananmen, incă un subiect aflat sub cenzură totală de către regimul comunist de la Beijing. Masacrul de la Piata Tiananmen, cunoscut si sub numele de Inciden ...

Un oficial al premierului Viktor Orban vorbește despre „reunificarea” Ungariei în ziua Tratatului de la Trianon
04/06/2023 11:07

 Peter Szilagyi, secretarul de stat adjunct al prim-ministrului Viktor Orban, a făcut duminică, 4 iunie, noi declaratii cu caracter revisionist la adresa Tratatului de la Trianon in ziua in care, in urm ...

Podul suspendat de la Brăila, aproape de inaugurare. Când se va putea circula pe cea mai scumpă construcție din România
03/06/2023 13:41

Angajatii constructorului italian Webuild lucrează la partea structurală a podului şi la montarea sistemului de iluminat şi a celui de monitorizare de la staţia de taxare. „Lucrări in execuţie Pod ...

Alertă – meteorologii au emis cod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării   HARTA
02/06/2023 11:29

Meteorologii eu emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată in cea mai mare parte a ţării valabilă pană vineri la ora 23, informează News.ro. ”Local vor fi perioa ...

Regele Charles al III-lea este așteptat la Cotroceni
02/06/2023 09:05

Preşedintele Klaus Iohannis il va primi, in ziua de 2 iunie 2023, la Palatul Cotroceni, pe regele Charles al III-lea. După ceremonia primirii oficiale, preşedintele Romaniei şi monarhul britanic vor avea c ...

Preşedintele american, Joe Biden, a căzut de pe o scenă
02/06/2023 08:13

Preşedintele american, Joe Biden, 80 de ani, s-a impiedicat şi a căzut, aparent fără urmări, in cursul unei ceremonii militare, joi, la Colorado Springs, in vestul Statelor Unite, notează AFP. Democratu ...

Un șofer român de TIR a fost prins în Germania când transporta ilegal un tanc spre România
02/06/2023 06:39

Un sofer roman de TIR e blocat de patru zile in cabină, in Germania, după ce politistii i-au interzis să-si continue călătoria si i-au confiscat camionul si platforma de transport pe care tracta, relateaz ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei