Sins of a Solar Empire

Sins of a Solar Empire

Pare foarte inteligent, atractiv… Isi vinde bine imaginea

 

As incepe cu o poveste, una care sa va introduca oarecum in universul acesta pacatos din Sins. Dar asta ar insemna sa compun eu una si in aceste conditii chiar nu e cazul. Asta nu pentru ca am interpreta gresit o moralitate complet diferita fata de a noastra, ci pentru ca nici macar producatorii nu au reusit sa-si inteleaga pe deplin creatia. Cert este ca, al fel ca in majoritatea jocurilor, conflictul este cel mai important. Razboaie, crime, moarte, tot ce e mai distructiv posibil in fiinta umana se regaseste in jocuri si, normal, in Sins. Numai japonezii mai fac jocuri pasnice, desi acum am auzit ca vor sa faca cel mai dur si mai sangeros joc din istorie. Incoerent, dar consecvent si adevarat… in masura in care se poate citi printre randuri.

 

Frustrari

 

O domnisoara spunea pe forumul nostru ca in general sunt macinat de frustrari intelectuale atunci cand joc, respectiv cand scriu despre un joc. Sunt de acord cu aceasta caracterizare. Frustrarea, in orice forma, fie pozitiva sub forma de aparent entuziasm, fie negativa sub forma de dezamagire, e data de sablonul pe care sunt construite majoritatea productiilor din ultima vreme. E clar ca oamenii nu mai vor sa fie antrenati intelectual intr-un joc. Ei vor sa fie relaxati. Eu nu. Eu vreau sa ma frustrez, treaz ca AI-ul sa ma faca praf, sa ma faca de tot rahatul, sa ma faca sa plang ca un copil mic atunci cand imi da clasa. S-a intamplat o singura data din pacate, pe vremuri… Revin la Sins of a Solar Empire spunand ca de fapt toata motivarea de mai sus are o legatura foarte clara cu jocul. Şi nu pleaca de la „am asteptat jocul cu nerabdare si am fost dezamagit". E un ansamblu relativ de frustrari pe care nu le poti identifica decat dupa vreo 15 ore de joc. Din punct de vedere comercial, daca frustrarea intervine dupa 15 ore, atunci e bine. Sunt aproape de acord cu asta. Insa, atunci cand frustrarea asta globala are la baza „mama ce joc fain", dar „nu ma mai tin nervii" si totusi „hai sa mai incerc vreodata", avem de-a face cu ceva patologic. Sa explic.

 

Pacatele lumii

 

Ca orice joc care se respecta, a fot necesar ca producatorii sa creeze o poveste, un univers. Desi as fi vazut lucrurile mai simplu, ei au mers pe aceeasi idee de abstract cultivat pe alocuri cu cretinism si clisee. O rasa, neexplicata ca mentalitate, domina totul, dispare stupid si se intoarce. Cand aud, copiii incep sa urle, mamelor li se opreste laptele, iar tatii scot din cufere arma de vanatoare a tatalui tatilor din cele mai vechi timpuri. Povesti vechi de 10.000 de ani vorbeau despre acesti Vasari care erau, necrestineste spus, „dati dracului". Panica generala si nimeni nu mai explica si restul. Doar ca incepe razboiul. Ciudat e ca el se duce intre trei factiuni plus pirati si nu pricep de ce. Normal, ar fi trebuit sa le dea toti in freza la Vasari si ulterior sa revina la relativa pace, prosperitate si multumire pe care o aveau inainte. Insa cum justifici asa un joc cu trei factiuni?! Nu poti. Moment in care e clar ca, desi exista, singura legatura dintre joc si poveste e faptul ca ambele sunt pe acelasi website. Iar in ceea ce priveste pacatele din joc… nu am nici cea mai vaga idee. Probabil ca e vorba despre faptul ca i-au exilat pe Vasari, saracii de ei. Punctez prima bila frustranta negativ.

 

Univers deschis

 

Desi suna aiurea, ori de cate ori joc o strategie, ma uit la mine ca la un padurar care sta cu o conserva in mana. Ceea ce se intampla cu continutul este la alegerea mea. Dar accesul la acel continut poate sa difere. Astfel, avem jocuri liniare, in care te chinui jumatate de ora sa desfaci conserva ca ulterior sa descoperi ca e goala. Avem jocurile cu relativa libertate de miscare, in care nu ai neaparata nevoie de brisca. Asa ajungi la cele cu libertate mare de miscare, unde poti lua decizia de a manca ceea ce e de la fund de exemplu fara a imprastia totul prin iarba, din care face parte si cel de fata. Numarul trecut comparam un RTS clasic cu o campanie agricola. Sins of a Solar Empire e departe de a fi in situatia asta. Din contra, producatorii au preluat lucruri interesante din Homeworld, Master of Orion si Imperium Galactica, pentru ca in final sa iasa ceea ce ar trebui sa fie Imperium Galactica 3. Sins e o conserva care m-a uimit din anumite puncte de vedere. Desi nu avem nici o campanie propriu-zisa, o singura harta normala de skirmish de tip huge te poate tine ocupat o luna intreaga. Universul este imens. Din nefericire desi la prima vedere se pare ca ai liberate de miscare, cateva elemente minore fac praf conceptul. Ca sa intelegeti la ce ma refer, fiecare planeta are asa-numita gravity well, camp gravitational, care nu le permite navelor sa warpeze. Ei bine, aici trebuie sa si construiesti, sa te si bati etc. Problema e ca e destul de mica, iar in clipa in care introduci intr-un asemenea spatiu, oricat de 3D ar fi el, 600 de nave, nu mai vezi si nu mai ai loc de nimic. Jocul permite astfel de numere, fiind „de scara epica", dar nu e gandit totusi sa sustina local o asemenea situatie. O alta limitare este aceea ca nu poti construi decat extrem de putine cladiri cu valoare logistica si tactica in jurul unei planete. Sunt prea putine slot-uri, chiar cu toate upgrade-urile facute. Şi e frustrant, cand joci impotriva unor imperii aliate care comaseaza intreaga lor flota in singurul sistem in care te poti extinde. Şi astfel, daca la inceput esti impresionat de amploarea si dimensiunile jocului, dupa vreo 15 ore incepi sa fii dezamagit. Notam doua tipuri de frustrari aici, una negativa si una pozitiva.

 

Relative posibilitati

 

Desi nu e obisnuit, stilul general e totusi simplu. Trebui sa te extinzi, acumuland resurse, construind armate si facand cercetare. Initial am crezut ca e complicat sa te ocupi de toate acestea simultan, dat fiind faptul ca mecanica jocului nu te ajuta in mod deosebit din cauza micromanagement-ului foarte voluminos. Ulterior insa am constatat ca se poate, daca si numai daca pierzi timp la inceput pentru a intelege. Iar AI-ul iti da cele mai bune exemple posibile. Ceea ce e stupid momentan la acest joc e ca desi exista mai multe tipuri de AI-uri care pot fi configurate inainte de a intra in joc, comportamentul lor nu difera foarte mult. Iar voi trebuie sa faceti ce fac ei, adica sa investiti cel mai mult in armate cu care sa cuceriti la inceput cat mai multe planete, pe care sa construiti mine si sa inmultiti oamenii. Rush-ul este singura solutie viabila din cate am observat. Asadar, initial Sins e un joc care pare inteligent dar de fapt te cam fraiereste sa-l consideri asa. Poate o sa ziceti ca da, ok, iau multe planete, dar va fi greu de aparat imperiul. Asa ar fi normal. Insa AI-ul lucreaza ca si voi, in numere mari. Cand vine, vine cu tot ce are si nu te ataca pe mai multe fronturi. Iar ca sa detectezi pe unde va veni, aia e la mintea cocosului si-ti poti lua masuri din timp. Din punctul de vedere al resurselor, nu ar fi o mare problema daca nu ar fi acel cristal. Este extrem de folosit in cercetare, constructie si productie. Este oribil de necesar si pentru upgrade-urile de flota. Problema e ca este putin. Din cauza asta ai nevoie de multe planete. Metalul si banii in rest se obtin usor, chiar nu e o problema la un moment dat daca te-ai ocupat un pic si de cercetare. Jocul are niste tree-uri de cercetare destul de serioase, care merg atat pe partea economico-sociala, cresterea populatiei pe planete, posibilitatea de a vedea mai adanc in spatiu sau de a oferi metode mai eficiente de teraformare, cat si pe partea militara. La prima vedere, te doare capul. Nu stii ce trebuie sa faci. Dupa doua meciuri o sa realizezi ca tree-ul economico-social are mai mult impact in conditiile in care jocul te obliga sa mergi pe extindere cat mai mare in timp cat mai scurt. In plus, slot-urile din jurul planetelor sunt limitate, asa ca trebuie sa te hotarasti repede pe ce vrei sa mergi ca sa sti cu ce le umpli. Cercetarea militara si cea socio-economica au nevoie de laboratoare diferite, deci de slot-uri diferite. Şi uite asa, frustrarea aici este cam neutra. Poate fi sau poate sa nu fie. In functie de ce va asteptati de la AI. Nici aici nu exceleaza in inteligenta. Nu ataca de exemplu constructorii, care sunt indispensabili pentru a construi rapid si mult. Piratii ataca periodic si inca nu am gasit o modalitate prin care sa-i linistesc. Normal, ii poti plati sa navaleasca peste alte imperii, insa in mod absurd, la un moment dat, fara a fi fortati de nimeni, se vor intoarce pentru a va face zile negre. AI-ul propriilor unitati in schimb este prost. Trebuie sa ai grija permanent, deoarece de la sine nu face focused fire. Trebuie sa dai tu clic tot timpul in cine sa dea… si evident uita in timp ce are de facut. Dar… suntem obisnuiti ca producatorii sa nu faca prea mult efort sa destepte calculatorul.

 

Intre oameni

 

Daca joci in multiplayer, lucrurile se schimba cat de cat. Poti merge pe rush, insa exista riscul de a da repede nas in nas cu alt jucator, si el pe rush, sa va tocati armatele urmand ca al treilea care a facut si ceva cercetare militara sa va ofere la amandoi o bataie pe cinste. In multiplayer in fine descoperi ca Sins chiar e un joc interesant. Nu este el foarte balansat militar si economic, dar e inca la inceput. Deja a si aparut un patch care mai regleaza una-alta. Posibilitatile tactice in fine ies la iveala si se muleaza foarte bine pe IQ-ul jucatorului. Normal, exploiterii vor avea un bonus, ca pe peste tot. Şi lumea am vazut ca-l joaca destul de mult, ceea ce e bine. Se poate cumpara online, lucru care permite astfel accesul foarte usor, practic in 2-3 ore de la plata. In final, multiplayer-ul este de fapt lucrul cel mai bun pe care il ofera acest joc. Va doresc internet si carduri de credit.

 

Alte ganduri

 

Daca va intrebati cum arata grafica in acest joc, insemna ca sunteti interesati de ea. Ceea ce e pana la urma evident. Şi arata bine. Chiar foarte bine pe alocuri. Texturi bune, multe, bump-mapping etc. Tot ce trebuie. In mod cinematic, e chiar impresionanta. Singura ei problema este ca natura „epica" a numerelor de unitati din joc va va face sistemele sa scartaie. Eu l-am jucat pe un Intel e6550 la 2,8 GHz, 2 GB RAM si un dragut Nvidia Geforce 7950 GX2. Nu am avut probleme decat la peste 300 de unitati in acelasi gravity well. De aceea, nu as putea sa va spun cum ar merge pe un Athlon 64 si un GeForce 6800. Banuiesc ca destul de prost. Alte detalii tehnice nu prea mai am deoarece nu prea iese in evidenta cu altceva nimic. E normal, obisnuit. Mai vezi bug-uri, dar nu exagerat. Aproape ca in orice joc. Acolo, 2-3 pe sesiune.

 

Cum orice descriere de produs necesita o concluzie, pot spune ca jocul isi merita banii daca sunteti pregatiti pentru sesiuni de ore zile sau luni pe internet pe aceeasi harta. E cam hard-core, deci pentru cei care joaca doua ore pe zi, clar nu merita. As vrea sa jucati mai mult, dar nu depinde de mine. Ca o idee fara legatura cu restul, urasc descrierile de produs, oricat de necesare ar fie ele. Nu se poate fara ele, aia e clar.