INCHIDE

Stranierii vor să se întoarcă, dar n-au la ce!

Stranierii vor să se întoarcă, dar n-au la ce!

* lipsa locurilor de muncă și salariile mici din România îi țin pe cei din diaspora departe de familii * mai mult de jumătate dintre părinții plecați la muncă în străinătate lipsesc o treime din copilăria copiilor lor

România continuă să plătească un preț emoțional uriaș pentru decalajele economice față de restul Europei. Un nou studiu realizat de Salvați Copiii România arată că mai mult de jumătate dintre părinții români plecați la muncă în străinătate lipsesc o treime din copilăria propriilor copii, perioadă în care aceștia cresc fără sprijinul direct al mamei sau al tatălui.
Principalele motive pentru care părinții aleg drumul străinătății rămân lipsa unui salariu decent și nevoia de siguranță financiară pentru familie, însă efectele acestei decizii se resimt profund în plan emoțional – deopotrivă la părinți și la copii.

Salariile mici, cauza principală a migrației

Potrivit studiului, 46% dintre părinți spun că au plecat pentru că salariul din România nu le permitea să-și întrețină familia, iar 28% afirmă că au vrut să-și îmbunătățească situația financiară.
9% au plecat după ce și-au pierdut locul de muncă, iar 5% au invocat motive legate de construirea sau renovarea unei case. Doar 3% spun că scopul plecării a fost susținerea studiilor copiilor.

Diferențele de gen sunt semnificative: de două ori mai multe femei (10%) decât bărbați (5%) declară că nu și-au găsit un loc de muncă în România, fapt ce arată vulnerabilitatea mamelor cu educație medie sau elementară pe piața muncii. „Fenomenul copiilor rămași acasă, în timp ce părinții lor muncesc peste hotare, este unul cu consecințe complexe – economice, sociale și emoționale. Cei mai mulți părinți pleacă nu pentru că vor, ci pentru că simt că nu au de ales”, a declarat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al organizației Salvați Copiii România.

Un deceniu de copilărie pierdut printre frontiere

Durata medie de absență a părinților este de șase ani, iar 41% dintre ei sunt plecați de mai bine de șase ani, adică aproape o cincime din întreaga lor viață activă de muncă.
În plus, 67% dintre tați și 75% dintre mame sunt plecați de peste trei ani consecutivi, ceea ce înseamnă că peste jumătate dintre copiii rămași în țară își petrec între 30% și 40% din copilărie fără un părinte alături.

Cele mai frecvente meserii în rândul părinților plecați sunt, la bărbați, lucrător în construcții (50%), agricultor (12%) sau șofer (8%), iar la femei, îngrijitoare de vârstnici (17%), menajeră (17%), lucrător agricol (15%) și casier (10%).

Părinți singuri în străinătate, copii singuri acasă

Pe plan emoțional, distanța lasă urme adânci. 41% dintre părinții plecați spun că le lipsește cel mai mult timpul petrecut împreună cu copilul, 33% regretă momentele importante ratate, 21% suferă din cauza lipsei afecțiunii directe, iar 6% invocă comunicarea dificilă.

Mai mult, studiul arată un contrast major între mame și tați: 48% dintre tați declară că nu resimt disconfort psihologic, dar doar 17% dintre mame pot spune același lucru.
Singurătatea afectează 57% dintre mame, iar 51% declară că se confruntă frecvent cu stări de tristețe. „Mamele plecate sunt de trei ori mai expuse sentimentului de neputință și de izolare față de tați”, arată raportul. Cu toate acestea, doar 8–10% dintre părinți au apelat vreodată la sprijin psihologic – procentul fiind de cinci ori mai mare la femei (14%) decât la bărbați (3%).

Legătura emoțională cu copilul – cea mai mare provocare

Nu doar lipsa fizică, ci și distanțarea emoțională afectează familia.
91% dintre părinții plecați consideră că menținerea legăturii emoționale cu copiii este principala provocare.
La rândul lor, 83% dintre părinți recunosc că se confruntă cu probleme de integrare culturală în țările de destinație, iar 26% spun că întâmpină dificultăți de comunicare cu instituțiile românești – școli, grădinițe sau autorități locale.

Principalele lipsuri resimțite în străinătate sunt absența copiilor (94%), distanța față de familie (80%), dar și lipsa sprijinului din partea României (55%) sau a statului gazdă (40%).

Chiar dacă peste 80% dintre părinți afirmă că își doresc să se întoarcă în România, realitatea economică îi ține departe.
75% spun că s-ar întoarce dacă ar exista locuri de muncă mai bine plătite, 51% dacă taxele ar fi mai mici, 46% dacă ar apărea probleme familiale, iar 41% invocă lipsa infrastructurii de sănătate ca motiv de plecare. „Dorul de copil este cel mai greu de dus, dar nesiguranța de acasă îi face pe mulți părinți să amâne întoarcerea”, spun coordonatorii studiului. Carmen DEACONU

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!