The Misadventures of P.B. Winterbottom Review
Dimensiune font:
The Misadventures of P.B. Winterbottom Review
Pentru unii, dragostea trece prin stomac. Copănele aurite, cele mai fine sosuri, dulciuri spumoase, toate se jertfesc orbește pentru ca sentimentul să iasă neprihănit și șters de praf la suprafață. Pentru P. B. Winterbottom, un fel de clonă ironică a lui Daniel Day-Lewis în rolul său de măcelar din Gangs of New York, oda adusă mâncării este cu atât mai exacerbată, fiindcă întreaga lui viață trece prin stomac.
Desigur, Winter-B este gentil și elitist, un obsedat DOAR al plăcintelor, care pică în extaz până și de la sunetul crustei ce se sparge sub povara cuțitului. Dar el este și un om încuiat, un hoțoman insensibil căruia iubita lui, Plăcinta Supremă (sau Crăiasa Plăcintelor, sau ce-o fi imensitatea aia buzată), s-a decis să-i dea o lecție de viață. Vorba vine, fiindcă Winterbottom nu vede mai departe de nasul lui imens pe care îl folosește să capteze caldele mirosuri. Irelevant, oricum, căci mama-plăcintă îl va conduce didactic de mânuță printr-un paradox temporal, pentru a spăla păcatele pe care mizerabilul mâncător de cocă fructată le-a înfăptuit cu specifica ignoranță care îl împiedică să privească în jur.
Războiul clonelor
Vă dați seama că la asemenea plăcintă magică, asemenea erou. Îmbrăcat impecabil, pregătit parcă pentru plimbarea din cântecul de mai (I was walking in the park one day…), Winterbottom este echipat și cu o umbreluță care îi permite să plutească galeș printre blocurile orășelului transformat de plăcintă într-o suprarealitate și să interacționeze cu diferitele butoane și manete plasate convenabil în mediu. Bun, umbrele avem cu toții, deși nu v-aș sfătui să încercați și voi să plutiți printre clădiri. Ce este cu adevărat interesant la Winterbottom este că el poate să își proiecteze dorința asupra plăcintelor, astfel încât ea să se materializeze.
Cu alte cuvinte, eroul nostru se poate clona după bunul plac și după tăria de caracter, ce diferă de la nivel la nivel, astfel încât numărul de gentlemani imateriali este limitat per mini-întâmplare. Și de aici o întreagă serie de puzzle-uri care au de-a face cu timpul (într-o manieră mai superficială decât în Braid, trebuie să subliniez) sau doar pur și simplu cu utilitatea unui alter-ego.
Winterbottom-ul original poate să își pună clonele să îi înregistreze mișcările și să le execute pe bandă, să le plaseze o lovitură bine-meritată de umbrelă ca să le șteargă memoria și să îi trimită în zbor spre plăcinta irezistibilă, sau pur și simplu să le folosească scăfârliile mari și osoase pe post de trepte.
Producătorii nu se opresc însă aici. Pe măsură ce înaintați în universul absurd, veți observa cum unele plăcinte pot fi culese doar de clone, altele se materializează din întuneric doar dacă sunt luminate, iar Winterbotomii secundari ajung să se răzvrătească și să vă fugărească prin decor, avizi de răzbunarea umbrelei. Și în tot acest haos, eroul veritabil are un singur scop: să atingă plăcinta supremă și să o sfârtece de plăcere.
Și dacă te-ai săturat de limite impuse și de dubluri care te comentează pe la spate, poți oricând să te retragi tiptil din salvarea lumii și prinderea produsului absolut de patiserie în obiectivele mai lejere ale misiunilor, unde doar timpul își spune cuvântul. În fond, mai multe plăcinte mai mici sunt la fel de gustoase ca o singură plăcințoaie mai mare. Minus stresul.
A trăi ca să mănânci
Desigur, această întreagă teorie despre dorință și multiplicare subliniază nu doar o criză existențială destul de adâncă (până la urmă, într-o mare de clone, care este originalul?), dar și un strat baban de ironie. Winterbottom își bate pe față joc de stilul rigid victorian pe care îl imortalizează cu o direcție artistică asemănătoare filmelor mute cu Charlie Chaplin. Apoi, mai sunt și poeziile spuse ca pentru copiii de grădiniță înaintea fiecărui nivel, care au rolul să demonstreze că orice exces nu este prea sănătos. Să fie aceasta o critică crudă la adresa direcțiilor tradiționale în design-ul contemporan de jocuri? În fond, The Misadventures of PB Winterbottom insistă foarte mult pe simplitate când vine vorba de level design.
Majoritatea puzzle-urilor nu sunt nici măcar side-scrolling și oferă jucătorului puține elemente de interacțiune. Chiar prea puține, aș putea spune, mai ales pentru devoratorul de puzzle-uri complicate, care s-a călit cu World of Goo și cu diferitele stadii temporale metaforice din Braid.
Producătorii schimbă regulile ca pe niște șosete, fapt care nu strică ritmului universal al acestui titlu ”noir”, dar care ridică în cel ce încearcă să simtă jocul o dorință asiduă de aprofundare. Nu mi-am simțit creierul să se strofoce la niciuna din provocările aduse de joc, ca și cum fiecare zonă era doar o familiarizare cu mecanismele noi introduse și nimic mai mult. Și când puzzle-urile încep să ridice probleme, nu o fac printr-un grad mare de complexitate, ci prin enervarea pe care o simte utilizatorul în legătură cu timpul de răspuns al tastelor. Winterbottom chiar își arată vârsta, scârțâind la orice mișcare și făcând orice sincronizare cu clonele o adevărată aventură de manevrare.
Un alt aspect ce nu trebuie ignorat este că prea multă simplitate devine obositoare, fiindcă în lipsă de alte elemente care să îl țină ocupat, jucătorul se leagă de cele mai mici și repetitive aspecte. De exemplu, într-un exces de claustrofobie, m-am simțit sufocată de absența culorii și de desele jocuri ale liniilor de film vechi care decorează ecranul. Trilul furtunos de pian este perfect și el pentru momentele de suspans, când apare prăjitura fugărită de micul domn antipatic, dar se dovedește puțin prea mult pentru urechi când încerci să dai de capăt unui nivel. Iar elementele arhitecturale, alterate de vortexul temporal provocat de plăcinta magică, sunt câteodată de-a dreptul amețitoare.
Totuși, pentru un titlu de doar câțiva euro, Pățaniile domnului Winterbottom sunt recomandate oricărui jucător care savurează titlurile indie. Dacă v-ați simțit depășiţi de simbolurile din Braid sau de multitudinea de biluțe marca Goo Corporation, Winterbottom vă va primi sub umbrelă cu brațele deschise. Nu uitați totuși, din când în când, să puneți muzica în surdină și să mai aruncați câte o privire afară pe geam, unde universul nu a fost încă supt de culoare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau