Thief: Deadly Shadows Review

Thief: Deadly Shadows Review

Sa creezi un joc care sa ajunga in scurt timp la stadiul de cult si sa defineasca de unul singur un gen nu este un lucru usor, si putine companii sau designer-i se pot mandri cu o asemenea realizare. Iar de acum defuncta Looking Glass este una dintre aceste companii. In anul 1998 ei au surprins lumea gaming-ului cu Thief: The Dark Project, un titlu care combina 3D Action-ul si stealth-ul cu mult inainte ca Sam Fisher sa primeasca prima sa misiune in Splinter Cell. Iar ideea unui 3D Shooter in care trebuiai sa treci nedetectat de inamici, in loc sa te lupti barbateste cu ei, era cel putin ciudata. Jocul a prins insa foarte bine, iar in 2000 a aparut Thief 2: The Metal Age, un sequel care s-a ridicat foarte aproape de valoarea predecesorului. Din pacate, inainte de a-si termina trilogia, Looking Glass a disparut de pe scena gaming-ului.
Asa ca sarcina de a crea o continuare a seriei i-a revenit lui Randy Smith si echipei Ion Storm Austin, care insa dupa esecul rasunator repurtat cu Deus Ex: Invisible War (IW), isi pierdusera orice urma de credibilitate in fata fanilor devotati. Iar faptul ca noul Thief urma sa fie dezvoltat la fel ca IW, atat pentru XBOX cat si pentru PC, nu i-a linistit. Ba mai mult, odata cu aflarea noilor decizii de design, cum ar fi camera default third person sau posibilitatea de a vinde loot-ul furat de prin misiuni i-a facut pe unii fani sa strige in gura mare ca seria Thief a murit odata cu Looking Glass. Din fericire insa, cei de la Ion Storm au plecat urechea la (aproape) toate nemultumirile fanilor si au reusit sa creeze un titlu, care desi are slabiciunile sale, este demn de numele seriei pe care il poarta.

Cei care nu au jucat nici unul din precedentele titluri ale seriei trebuie sa stie ca lumea medievala din Thief: Deadly Shadows (DS) este intunecata si plina de mister, unde magia (reprezentata de Pagans) si tehnologia (intruchipata Hammerites) se lupta in fiecare zi pentru controlul Orasului (The City), sub atenta supraveghere a Keeper-ilor (cronicarii, profetii si pazitorii secretelor Orasului), acestia din urma incercand sa previna o noua Epoca Intunecata. In toata aceasta nebunie incearca sa treaca neobservat si eroul principal al jocului, maestrul hot Garrett, a carui singura preocupare este sa fure bani (sau orice altceva de pret) de la bogati si sa ii dea … ei bine, lui. De data aceasta insa, miza este mult mai mare, iar Keeper-i isi vor face simtita prezenta mai mult decat in jocurile anterioare.
Cu toate ca s-a schimbat echipa producatoare, spiritul seriei Thief s-a pastrat intact, ceea ce este un mare plus pentru orice sequel. Atmosfera si imersiunea din titlurile precedente au fost pastrate, si chiar imbunatatite, atat datorita sistemului genial de iluminare, cat si sonorizarii, care si ea este ca de obicei, de exceptie. De altfel, Thief 3 este poate printre singurele motive pentru care intr-adevar merita sa va cumparati o placa Audigy 1 sau 2. Aici vine insa si prima nemultumire a mea referitoare la joc, deoarece el nu suporta decat EAX4, posesorii de placi SBLive! (inclusiv subsemnatul) fiind lasati cu buza umflata in privinta efectelor EAX (exista totusi posibilitatea de a activa Hardware Mixing-ul si pe SB Live!, insa va trebui sa modificati manual ini-ul principal jocului). Aceasta situatie este cu atat mai tragica deoarece se stie din start ca sunetul este unul din principalele atuuri ale seriei Thief. Nimic de zis, chiar si asa, sonorizarea din DS este excelenta, dar sunt nemultumit de acest upgrade fortat. Cu toate acestea, daca dispuneti de o placa Audigy, veti fi rasplatit cu probabil cea mai buna sonorizare dintr-un joc aparut pana la ora actuala. Sunet surround, reverb-uri si toate briz-briz-urile de care e capabil API-ul celor de la Creative. Mai mult, pasii de pe o podea de lemn putrezita, vocile care se aud fad din camera alaturata sau sunetele ambientale sunt si ele de nota 10 si in unele cazuri ele vor fi de-a dreptul terifiante si vor juca un rol crucial in desfasurarea jocului.

Dupa cum observati, la DS s-a pus accentul ceva mai mult pe versiunea PC decat cea de consola, si acest lucru se vede. In primul rand, DS se misca mult mai bine decat IW, chiar daca cele doua jocuri sunt bazate pe acelasi engine (va recomand totusi sa dezactivati Vsync-ul ca sa beneficiati de un spor substantial de performanta, iar posesorilor de placi ATi le sugerez suita Catalyst 4.4 pentru o iluminare corecta in joc). Surprinzator, chiar si atunci cand merge cu 20 de fps-uri, nu o sa va dati seama, poate si din cauza vitezei destul de mici de desfasurare a actiunii. Din punct de vedere vizual, DS arata extraordinar, neavand de ce sa se rusineze in fata titlurilor recent aparute. Efectele grafice, cum ar fi razele de lumina care patrund printr-o fereastra sau particulele de praf care stralucesc in lumina lunii sunt sublime si pluseaza foarte mult la capitolul realism & atmosfera.
Avand in vedere insa ca e vorba de acelasi engine, DS are aceleasi slabiciuni pe partea grafica ca si IW. Jocul nu porneste fara o placa care sa suporte Pixel & Vertex Shader 1.1, iar limitarile arhitecturii XBOX se fac simtite si de aceasta data, sub forma nivelurilor, care desi sunt mai mari decat cele din IW, sunt cu mult mai mici decat cele din The Metal Age. Unii dintre voi s-ar putea sa fie dezamagiti de calitatea unor texturi din joc, dar din fericire aceste lucruri se observa doar daca va uitati in mod special dupa ele. Pe de alta parte, sistemul de iluminare este exceptional (nici nu s-ar fi putut altfel) iar paleta de culori aleasa de producatori este excelenta pentru a reda atmosfera intunecata a jocului. Level design-ul este si el bine pus la punct, desi se simte lipsa nivelurilor care se desfasoara pe acoperisurile caselor.

Spre deosebire de partile anterioare, in DS, nu veti mai fi purtati pur si simplu de la o misiune la alta, ci va trebui sa va deplasati pana la locul cu pricina pe strazile intortocheate ale Orasului. Pe drum, puteti sa mai jefuiti din trecatori pentru un galben in plus sau sa le spargeti apartamentele sau mai rezolvati cate un sidequest pe care de obicei il obtineti ori citind notitele de prin case ori ascultand din umbra cu urechea la conversatiile NPC-urilor. Iar toate acestea trebuie facute cu cea mai mare discretie, deoarece politia, aka The City Watch, sunt cu ochii in patru dupa voi si abia asteapta sa va arunce la inchisoare (de unde bineinteles va trebui sa evadati). Incercarea celor de la Ion Storm de a da viata Orasului si de a-l transforma intr-o a doua casa pentru jucator este laudabila dar din pacate nu le-a reusit pe deplin. Asta deoarece, asa cum reise de altfel si din celelalte doua jocuri ale seriei, The City ar fi trebuit sa fie un oras in adevaratul sens al cuvantului, cu o intindere vasta si o multime de cartiere si districte, insa din nefericire, in DS el este foarte mic (ca sa nu spun chiar minuscul). Mai mult, in ciuda dimensiunii reduse, in Oras sunt doar cateva apartamente sau cladiri in care puteti intra, restul usilor fiind parca sudate.
Multe din landmark-urile din jocurile precedente, cum ar fi Necromancer’s Tower lipsesc cu desavarsire, si chiar citatele din ecranele de loading ne arata ca ar mai fi trebuit sa fie niste misiuni, care probabil au fost scoase pentru a lansa jocul la data stabilita. Asa ca din acest punct de vedere, Orasul este o mare dezamagire. Interactiunea voastra cu NPC-urile din oras este cvasi-inexistanta, deoarece in afara de a-i jefui, altceva nu prea veti avea de facut. Si ca sa puna capac, toata lumea din Oras pare sa va considere un criminal periculos, indiferent de actiunile voastre. Daca spre exemplu salvati un comerciant de la moarte, eliminand hotii care voiau sa-l “pensioneze”, acesta in loc sa vina sa va multumeasca, o sa fuga imediat pana la cel mai apropiat post sau garda City Watch sa raporteze crima voastra. No comment. La inceputul jocului, Orasul o sa vi se para interesant, de pe masura ce avasati in poveste, reintoarcerea dintre misiuni pe strazile pazite de City Watch o sa devina un cosmar, mai ales cand va trebui sa-l traversati dintr-un capat in celalalt pentru a vizita fence-urile, aka comerciantii.