Trine Review

Trine Review

Când am văzut cele două filmuleţe din Trine, am fost intrigat de posibilitatea de a controla din nou alternativ trei personaje, fiecare cu propriile sale abilităţi (fanii The Lost Vikings ştiu deja despre ce-i vorba). Iar versiunea finală a îmbrăcat acest concept într-o atmosferă fantasy relaxantă, oferind câteva idei care îţi dau sentimentul că joci ceva destul de original şi proaspăt.

Trine are un potenţial întrezărit mai ales în a doua sa jumătate, când abilităţile celor trei personaje principale se diversifică, dând naştere unor situaţii care însă nu sunt pe deplin exploatate de structura puzzle-urilor, structură ce rămâne până la final destul de simplistă.

Povestea nu e grozavă, ci chiar mediocră. Şi nu mă refer la prezentarea ce trădează bugetul modest alocat realizării jocului. O voce a naratorului bine aleasă şi nişte imagini sugestive, chiar dacă statice, nu dezamăgesc niciodată. Nu mi-a plăcut însă motivaţia pe care mi-o imprimă mie, jucătorului: destinele a trei personaje – un vrăjitor, un hoţ (o hoaţă mai bine zis) şi un cavaler – sunt unite prin intermediul unui artifact numit Trine pentru a salva un regat din ghearele răului.

Totodată, personajele sunt standard: vrăjitorul e puţin naiv şi complet dedicat binelui, hoaţa e o oportunistă căreia nu îi pasă decât de bani, iar cavalerul are o voce de dwarf şi o atitudine încrezută şi impulsivă vecină cu prostia. Aici trebuie să remarc faptul că personalitatea protagoniştilor nu se reflectă în joc decât prin naraţiune şi dialoguri. Ori în aceste condiţii e greu să formezi vreun ataşament emoţional sau să ai vreun interes pentru soarta lor.

Fiecare personaj îşi dezvoltă cele trei abilităţi prin intermediul punctelor de experienţă care se găsesc în sticluţe verzi, uneori destul de greu de descoperit şi chiar mai dificil de obţinut. Cu ajutorul mişcărilor din mouse, vrăjitorul poate crea cutii, scânduri şi un triunghi plutitor cu care poate ajunge în diverse locuri, anihila capcane sau ucide inamicii. Hoaţa utilizează grapling hook-ul şi poate trage până la trei săgeţi deodată sau o săgeată de foc cu care aprinde făclii sau distruge pereţii din scânduri. Iar cavalerul se descurcă excelent în lupta de aproape, poate para lovituri cu scutul şi împinge obiecte.

Construite pe reţeta "de la simplu la complex", puzzle-urile pot fi soluţionate în mai multe moduri şi au rezolvări ce necesită folosirea abilităţilor a cel puţin două personaje. Tributar concepţiei că cea mai simplă rezolvare e şi cea mai eficientă din punct de vedere al timpului şi efortului învestit, creierul uman poate ignora ingeniozitatea care necesită un efort suplimentare de gândire, dar cu avantajul rezolvării mai rapide. Iar Trine excelează sub acest aspect: te forţează să gândeşti puţin altfel, mai ales când vrei să obţii punctele de experienţă aflate în locuri secrete.

Dar, pe măsură ce te apropii de final, complexitatea puzzle-urilor nu ţine pasul cu potenţialul de inventivitate ce rezultă din folosirea abilităţilor personajelor (nu e nevoie niciodată de patru scânduri, de exemplu). Astfel, Trine capătă o tentă din ce în ce mai arcade, culminând cu ultimul nivel în care totul se reduce la a avea reflexe bune. Înţeleg că producătorii au vrut ceva mai provocator care să aibă rolul de moment culminant, dar acest lucru putea fi făcut insistând pe latura calitativă a puzzle-urilor.

Mai mult, abilităţile celor trei personaje nu sunt complet balansate. După un timp, o să realizezi că poţi juca doar cu vrajitorul şi hoaţa, fie că e vorba de puzzle-uri sau de partea de luptă. Fiindcă tot ce face cavalerul poate fi făcut mult mai bine de către ceilalţi doi. Iar dacă aceştia din urmă mor, îl poţi duce pe al treilea la următorul checkpoint. Sau poţi reîncărca ultima salvare.

În ambele situaţii îi vei avea din nou pe toţi la dispoziţie. În plus, experienţa obţinută după cel mai recent checkpoint se păstrează, aşa că nu eşti nevoit să reiei unele puzzle-uri. La fel se întâmplă şi în cazul bossilor. Ai lovit un boss de câteva ori şi au murit toţi trei? Nicio problemă, încarci de la ultimul checkpoint, care e de obicei aproape, şi repeţi manevra – viaţa bossului nu se resetează.

Dacă ai răbdarea să descoperi porţiunile secrete din fiecare nivel, deci să te echipezi cu cât mai multe artifacte, jocul devine mai uşor. Producătorii chiar încurajează acest lucru prin faptul că te poţi întoarce în nivelurile pe care le-ai terminat deja pentru a încerca să ajungi în zonele secrete sau iniţial greu accesibile folosind abilităţile îmbunătăţite. Iar obiectele pe care le găseşti în acest mod sunt disponibile ulterior de la cea mai recentă salvare.

Pe de altă parte, creşterea gradului de dificultate nu influenţează complexitatea puzzle-urilor, ci doar damage-ul pe care îl primeşti de la inamici şi capcane, precum şi cantitatea de viaţă cu care învii la checkpoint.

Legat de zonele secrete, mi-aş fi dorit de exemplu să ştiu în orice moment câte mai am de descoperit, nu doar după ce termin un nivel. Lipseşte şi opţiunea directă de a reîncepe un nivel, opţiune necesară în cazul în care vrei să obţii anumite achievements – altfel eşti obligat să treci mai întâi prin meniul principal. Un editor ar fi fost şi el binevenit pentru a spori longevitatea, însă anumite fişiere din folder-ul jocului indică faptul că acesta din urmă ar putea fi lansat ulterior.

De asemenea, există ceva probleme de compatibilitate cu unele gamepad-uri când vine vorba de modul cooperativ, probleme ce vor fi rezolvate cu primul patch. Totodată, nu poţi juca în acest mod online sau în reţea, iar simpla sa prezenţă este ascunsă prin meniul principal (Options – Controller configuration… ), de parcă producătorii nici n-au vrut să ştim că există.

Şi cu toate că vocile şi muzica nu sunt rele, iar imaginea şi animaţiile din fundal sunt detaliate, trăgând linie, realizezi că Trine oferă cam puţin pentru un titlu care costă 30 de euro pe Steam. Ar fi fost o bijuterie dacă ar fi avut puzzle-uri mai complexe, opţiuni extinse de multiplayer, precum şi o rejucabilitate asigurată de ceva mai mult decât nişte achievements. Dar bănuiala mea este că ne aşteaptă un add-on şi, de ce nu, o continuare. Potenţial există.