Victorie pentru românii amendați: Judecătorii au decis sesizarea CCR pentru sancțiunile primite în pandemie

ciocan  justitie

Dimensiune font:

| 16-01-2022 11:52

Maniera în care au fost stabilite și aplicate măsurile pandemice i-a determinat pe unii români să reacționeze, sub forma protestelor. Răspunzând acestor reacții sociale, autoritățile statului au stabilit unele condiții pentru desfășurarea acestora, invocând „apărarea sănătății publice” și aplicând numeroase amenzi, pentru nerespectarea lor. Numai că, instanța de judecată a admis cererea avocatului Radu Zidaru de sesizare a Curții Constituționale, cerere prin care acesta a denunțat caracterul totalitar și nedemocratic al acestora.


STIRIPESURSE.RO a vorbit cu avocatul Radu Zidaru pentru a încerca să afle ce înseamnă decizia de sesizare a CCR și ce ar urma.

Cristi Șelaru: Domnule avocat Radu Zidaru, au voie românii să protesteze pe timp de pandemie?

Radu Zidaru: Gândiți-vă că cetățenii care au protestat împotriva măsurilor implementate, ca, de exemplu, declararea deplasării și deplasarea între anumite ore, deși ele se poate dispune numai față de inculpați, a celor de segregare și umilire sau a celor ce se doresc a fi implementate, ca vaccinarea și certificarea obligatorie, deși cadrul legal nu permite, nu au făcut-o de dragul împotrivirii, ci au ales să protesteze pentru revenirea la starea de libertate. Protestatarii nu sunt năimiții cu găleți, făină și ulei, ci sunt românii cărora, efectiv, le-a ajuns cuțitul la os, plătind facturi, taxe și impozite. Și, ca răspuns la întrebarea dumneavoastră, vă pot spune următoarele: câtă vreme televiziunile și platformele de știri cenzurează la cel mai înalt nivel opinia contrară a tot ce vizează pandemia, eficacitatea vaccinului și a campaniei naționale de vaccinarea, iar autoritățile statale limitează, în mod neconstituțional, protestele, românii au dreptul să protesteze.

Cristi Șelaru: Care sunt limitările care vizează desfășurarea protestelor și cum le apreciați dumneavoastră, în calitate de avocat?

Radu Zidaru: O primă limitare este prevăzută în Legea nr. 55/2020, Guvernul putând dispune, ca măsură pentru diminuarea impactului tipului de risc: „restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării unor mitinguri, demonstrații [...] sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise”. Ulterior intrării în vigoare a legii, Guvernul a stabilit unele condiții concrete de aplicare a măsurii, ca aceea de organizare și desfășurare de mitinguri/demonstrații cu participarea a unui număr maxim de 100 de participanți. Stranie mi s-a părut condiția ca demonstranții să fie vaccinați, testați sau certificați, întocmai ca niște bunuri, procesate spre vânzare. Și, exceptându-o pe aceasta, cea de limitare a numărului de participanți ar putea fi justificată, dacă scopul pentru care a fost dedicată ar fi, cu adevărat, folositor. Însă, zelul manifestat în cenzurarea opiniei contrare a tot ceea ce este considerat subiect sensibil pentru contextul actual, mă face să cred că variile condiții impuse au un alt scop, anume de introducere, sub formă etapizată, a unui nou tip de dictatură, venită din Vest.

Cristi Șelaru: Cum credeți să se raportează media la protestatarii anti-pandemie?

Radu Zidaru: Având în vedere că Guvernul a alocat, anul trecut, 181 de milioane de lei pieței media pentru promovarea campaniei antiCovid, evident că beneficiarii au mare tragere de inimă în a o promova. Iar aceasta presupune și desfășurarea unor campanii de cenzurare a opiniilor contrare pandemiei, eficienței vaccinului sau a campaniei de vaccinare, dublate de o amplă acțiune de stigmatizare și demonizare a celor care le contestă. De altfel, opinia mea este confirmată de judecători de la Curtea de Apel Cluj, care, într-o hotărâre recentă, au afirmat că: „În România nu doar că aceste efecte negative [ale vaccinului – s.n.] nu au fost discutate, dar s-a ajuns la un fel de cenzură a discuțiilor cu privire la acest aspect, inclusiv pe internet, toate eforturile guvernului fiind dirijate în susținerea campaniei de vaccinare.”.

Cristi Șelaru: Domnule avocat, ați obținut sesizarea Curții Constituționale pe celebra Lege nr. 55/2020, cea care permite instituirea stării de alertă și luarea măsurilor pandemice. Ce ne puteți spune despre această primă victorie?

Radu Zidaru: Practic, clienții pe care îi reprezint au fost amendații de către organe ale jandarmeriei, pentru încălcarea unor condiții de desfășurare a mitingurilor/demonstrațiilor, condiții în raport de care am invocat o excepție de neconstituționalitate. Ceea ce vă pot spune la momentul actual este că, instanța de judecată mi-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale a României. Aștept încheierea, pentru a vedea și opinia instanței cu privire la excepție și, evident, încheierea va fi trimisă Curții Constituționale, care va examina, în fond, excepția.

Cristi Șelaru: Ce impact va avea asupra cetățenilor admiterea excepției de către CCR și credeți că se exercită vreo presiune asupra judecătorilor în legătură cu soluționarea cauzelor ce vizează măsurile pandemice?

Radu Zidaru: În măsura în care Curtea va admite excepția de neconstituționalitate, la 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial al României, textul de lege vizat își va înceta efectele juridice. Ce va însemna aceasta pentru cetățeni? În primul rând, toți cei care au fost amendați în baza textului declarat neconstituțional, vor putea obține anularea proceselor-verbale, cu exonerarea de la plata amenzii sau recuperarea ei, dacă a fost achitată. Cuantumul amenzilor aplicate în materie este foarte mare, statul fiind obligat la restituire. Așadar, și impactul financiar va fi considerabil. În al doilea rând, cetățenii vor redobândi dreptul de a organiza proteste sau de a participa la ele, fără a mai fi nevoiți să respecte condițiile actuale, condiții care, în opinia mea, exceed limitelor Constituției. Răspunzând la cea de-a doua întrebare, vă pot spune că, da, cred că se exercită o presiune asupra judecătorilor cu ocazia soluționării cauzelor ce vizează măsurile pandemice și care implică o miză ridicată. Numai că, această presiune nu se exercită fățiș și asumat. Nu vine nimeni de la Guvern, Președenție etc., să amenințe judecătorul, spre a da o soluție sau alta. Presiunea se poate exercita în contextul ședințelor de practică neunitară, unde pot veni, nu se știe de unde, niște „recomandări” privind „gestionarea” unor cauze și, în măsura în nu se va ține cont de ele, la avansări, se vor putea face evaluări în consecință.

Cristi Șelaru: Un gând pentru cetățeni, la început de an?

Radu Zidaru: Deșteptați-vă, români!”

Radu Zidaru este avocat în cadrul „Baroului București”, membru al „Centrului de Studii Misionare și Nomocanonice” și expert asociat în cadrul „FoRB România”, fiind cunoscut pentru pozițiile sale tranșante referitoare la restrângerea libertății religioase în România 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau @yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 11.07.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.07.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar in original. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.07.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2 @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.06.2025.
1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Duda-Epureni, comuna Duda-Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/473.888, e-mail: primaria dudaepureni@yahoo.com, cod fiscal 3394350. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Compartiment Achizitii publice, Comuna Duda-Epureni, comuna Duda Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/473.888, e-mail: primariaduda epureni@ yahoo.com, cod fiscal 3394350. Documentatia de atribuire este pusa cu titlu gratuit la dispozitia solicitantilor care au inaintat o cerere in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Duda-Epureni, sat Epureni, judetul Vaslui; b)Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciulul public de alimentare si distributie gaze naturale din Comuna Duda-Epureni, sat Epureni, judetul Vaslui, conform art. 8 H.G. nr. 209/2019; c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 21.07.2025, ora 10.00; b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Sediul Comunei Duda-Epureni, comuna Duda-Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/473.888, e-mail: primariaduda epureni@ yahoo.com; c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana; d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 21.07.2025, ora 12.00, sediul Comunei Duda-Epureni, comuna Duda-Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, e-mail: primaria dudaepureni @yahoo.com. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 03.06.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, cod postal 730171, telefon 0335/417.861, fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Oras Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani, telefon/fax 0231/552.351, 0231/552.626, E-mail: orasflamanzi @yahoo.com, cod fiscal 3372173. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Pasune cu suprafata totala de 30 ha, situata in extravilanul orasului Flamanzi, apartinand domeniului privat al Orasului Flamanzi, conform caietului de sarcini, H.C.L. Flamanzi nr. 67/30.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019, situata astfel: -Tarlaua Velnita Poiana -10ha; -Tarlaua Voloca Fata I -2 ha; -Tarlaua Voloca Fata II -8 ha; -Tarlaua Velnita Flamanzi -10ha. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin formularea si inregistrarea unei solicitari scrise la sediul Orasului Flamanzi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Juridic din cadrul Orasului Flamanzi, oras Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 20 Lei/exemplar, care se achita la Casieria Orasului Flamanzi. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.06.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.07.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Oras Flamanzi, oras Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, jud.Botosani. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 09.07.2025, ora 10.00, Sala de sedinte a Orasului Flamanzi, oras Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, jud. Botosani. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Botosani, municipiul Botosani, Str. Maxim Gorghi nr. 8, judetul Botosani, cod postal 710171, telefon 0231/511.739, fax 0233/831.832, e-mail: tr-botosani @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 13.06.2025.
Iran: Partea subterană a uzinei nucleare de la Natanz a fost lovită de bombardamentele israeliene
17/06/2025 20:10

 Agentia Internatională pentru Energie Atomică (AIEA) a anuntat marti că noi elemente relevă lovirea directă a sălilor subterane ale uzinei nucleare iraniene de la Natanz in urma bombardamentelor isr ...

Se schimbă regulile privind concesionarea locurilor de veci! Legea care se aplică pentru toate cimitirele din țară
17/06/2025 19:12

Se schimbă regulile privind concesionarea locurilor de veci! Concesionarea unui loc de veci se referă la acordul prin care primăria oferă dreptul unei persoane sau unei familii să ia in folosintă un loc d ...

De ce a plecat Trump mai devreme din Canada, de la summitul G7
17/06/2025 17:13

Presedintele american Donald Trump a decis să-si intrerupă prematur participarea la reuniunea G7 din Canada, alegand să revină la Washington mai devreme decat era prevăzut. Motivul acestei plecări il cons ...

China își extinde arsenalul nuclear mai rapid decât orice altă țară, având deja focoase montate pe rachete: Epoca reducerii armelor se apropie de sfârșit
17/06/2025 17:12

China isi accelerează in mod vizibil modernizarea arsenalului nuclear, depăsind orice alt stat in ceea ce priveste ritmul de extindere, conform unui nou raport international. Dacă Beijingul va mentine traie ...

Israel afirmă că Iranul era aproape de a obține arma nucleară, dar serviciile secrete americane au altă variantă
17/06/2025 17:11

Israel sustine că Iranul era aproape să dezvolte o armă nucleară, dar informatiile americane neagă această evaluare. Israelul a lansat o serie de atacuri asupra infrastructurii nucleare din Iran, sustina ...

Serghei Șoigu, trimis în Coreea de Nord într-o „misiune specială”, de către Vladimir Putin
17/06/2025 17:10

Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Soigu, a ajuns la Phenian pe 17 iunie, intr-o „misiune specială” din partea presedintelui Vladimir Putin, a relatat agentia rusă de presă TASS, con ...

Între muncă cinstită și rețele de trafic. Realitatea românilor din Irlanda de Nord, după scandalul din Ballymena
17/06/2025 17:06

Romanul arestat pe nedrept pentru agresarea sexuală a unei fete in Irlanda de Nord a atras atentia publică, după ce a publicat pe Facebook un mesaj in care neagă implicarea in presupusul viol. Pe langă dec ...

Datoria publică a Italiei a atins nivelul record de 3.064 miliarde de euro
17/06/2025 14:10

Datoria publică a Italiei a ajuns in aprilie la nivelul record de 3.064 miliarde de euro, a anunţat Banca Centrală din cea de a treia economie a zonei euro, transmit agentiile ANSA şi Xinhua, citate de Ager ...

Ce dobânzi există la depozitele bancare pentru pensionari
17/06/2025 13:58

Dobanzile pentru depozitele bancare destinate pensionarilor reprezintă o metodă sigură si accesibilă de economisire. Într-un context economic incert, tot mai multi seniori caută variante de a-si prot ...

Brutărie din București, colcăie de gândaci și este plin de mucegai: Oamenii lui Piedone i-au închis pe loc
17/06/2025 13:35

Gandaci morti si insecte au găsit, printre altele, comisarii ANPC care au controlat un magazin de paine si panificatie din Capitală. Firma a fost amendată, iar comisarii au dispus oprirea temporară a activi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei