Ziua funeraliilor reginei Elisabeta a II-a, cea mai mare operaţiune de securitate din istoria Marii Britanii
Ziua funeraliilor reginei Elisabeta a II-a marchează punctul culminant a ceea ce a fost considerată cea mai mare operaţiune de securitate din istoria Marii Britanii, relatează DPA.
Luni, va trebui să se asigure securitatea unor mulţumi uriaşe, a multor feţe regale şi a unei liste lungi de lideri mondiali şi de alţi demnitari, iar pentru asta au fost mobilizaţi mii de poliţişti.
Comisarul-adjunct al Poliţiei Metropolitane, Stuart Cundy, a declarat că "nimic nu se compară" cu această sarcină "extrem de complexă", spunând că este cea "mai mare operaţiune" din istoria instituţiei. Ziua de luni este "faza finală şi cea mai complexă" a operaţiunii de după moartea suveranei, a spus el.
Dimensiunea sa o depăşeşte pe cea a operaţiunilor din weekendul Jubileului de Platină şi de la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, când 10.000 de poliţişti erau la datorie în fiecare zi.
Este de asemenea şi cea mai mare operaţiune globală de protecţie din istoria Poliţiei Metropolitane, în contextul în care lideri mondiali, demnitari şi diverse alte personalităţi iau parte la funeraliile de stat.
Fostul şef al poliţiei antitero Nick Aldworth a declarat că este "probabil cea mai mare operaţiune organizată vreodată în Regatul Unit". Ea vine într-un moment în care nivelul de ameninţare teroristă din ţară este "substanţial", ceea ce înseamnă că un atac este "probabil".
Poliţia şi serviciile de securitate vor fi în alertă pentru eventuale atacuri cu cuţitul, acţiuni de detonare a unor bombe sau orice alte ameninţări teroriste sau incidente.
Principala ameninţare sunt considerate actele de terorism comise individual, în special atacurile cu cuţitul. Însă poliţia trebuie să ia în considerare şi riscurile reprezentate de persoanele care ar putea lua în vizor personalităţile prezente la funeralii.
Opinia publică a fost îndemnată să raporteze orice comportament suspect, experţi în securitate spunând despre potenţialii terorişti din mulţimi că ar arăta ca persoane care ar părea "în mod evident nelalocul lor" şi neinteresate de ceremonii.
Riscul unei ameninţări este "destul de mare", în special când regele Charles al III-lea va intra în contact cu mulţimile, potrivit unui expert în securitatea familiei regale.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Potop pe A7, după inaugurare!
Senatul a respins toate cele trei moțiuni simple ale opoziției pe Educație, Apărare și Economie
Cine este șefa DNA Iași, Cristina Chiriac, care candidează la funcția de Procuror General: A ținut la sertar ancheta privind agresiunile sexuale comise de fostul episcop de Huși
Un fost geniu al muzicii aleargă dezbrăcat pe străzi și terorizează locuitorii unei comune din Iași. Bărbatul ar avea probleme de sănătate
HARTĂ Meteorologii ANM anunță un nou episod de ger pătrunzător: Ninsorile revin în forță
LOTO Rezultatele tragerilor de duminică, 8 februarie, 2026
Fortus SA, colosul ieșean radiat oficial după două decenii de „moarte clinică”: ce se întâmplă acum cu arhiva și documentele foștilor angajați?
Revin ninsorile, viscolul și gerul. Toată țara, sub atenționare
ANAF impune noi reguli. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei.
Rațiu și colegii s-au săturat! Jucătorii și antrenorii lui Rayo s-au răzvrătit împotriva conducerii
Mai mulți romi din Iași ar fi țepuit statul cu peste 1 miliard de lei vechi și au șanse să scape! Dosarul se află în instanță de ani buni și a fost amânat de 55 de ori!
Un medic ieșean nu poate explica proveniența a jumătate de million de euro!
Un nou scandal de mită zguduie medicina ieșeană
Intervenţie aeromedicală SMURD Iaşi pe pârtia din Cîrlibaba
Cadoul vieţii oferit de Ziua Îndrăgostiţilor de o familie îndoliată
Descoperire istorică. Scrisoarea din statuia lui Ștefan cel Mare intră în restaurare la Complexul Muzeal Moldova
Ce poți face în acest weekend la Iași? Ghidul complet al evenimentelor
Culoarea limbii îți arată ce boală poți avea. Vezi care sunt indiciile care te trimit la medic
Ingredientul secret al tortului Red Velvet -- oțetul
Moșii de Iarnă. Tradiții și pomenirea morților
DREPT LA REPLICĂ în vederea unei corecte informări a opiniei publice Societatea PARKMED S.R.L., Societatea DACORUM GRUP S.R.L.
După o scurtă primăvară de Valentine's Day, iarna se întoarce în forță
Structura anului școlar 2026–2027, aprobată oficial. Școala începe pe 7 septembrie 2026
Cutremur în sănătate. Cine sunt medicii care vor fi dați afară din spitale
Originea Sfântului Valentin și cum s-a „lipit” sărbătoarea de România
La o cană cu tuș
Fitch păstrează ratingul României la limita investițiilor
Haos pe calea ferată pentru ieșni!
La Iași, dragostea vine cu o factură imensă
„Tramvaiul Iubirii” pornește din Târgu Cucu. Tur ghidat live, cafea și scrisori lăsate orașului
Premierul aruncă bomba: „Băieții deștepți au blocat România!”
Cutremur în educație! Noua reformă e amânată până în 2027!
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
Ieșenii, chemați să decidă soarta Bahluiului
Noaptea terorii într-un sat din Iași
Poli Iași: salvarea vine din Emirate sau istoria se închide definitiv?
Autostrada Moldovei, între șosea și imperiu comercial
Potop pe A7, după inaugurare!
Iașul dă lovitura! Ploaie de bani europeni, tramvaie noi și revoluție totală în trafic
FOTO -- Ajută-l pe Andrei să iasă din tăcere!
FOTO -- Coșmarul șantierelor. Lucrările la Podul Aurel Vlaicu au dat peste cap circulația în Tătărași
Iașul a pornit ofensiva pentru recuperarea CATII
La „Masa care unește”, satul ieșean Frenciugi a câștigat cu tocănița care adună oamenii
Cine este șefa DNA Iași, Cristina Chiriac, care candidează la funcția de Procuror General: A ținut la sertar ancheta privind agresiunile sexuale comise de fostul episcop de Huși
O nouă sfântă pentru Iași: Sfântul Sinod a aprobat slujba Sfintei Blandina
FOTO -- Breazu, un sat departe de civilizație. Aleșii rămân constanți, dar absenți
Cutremur în sănătate. Cine sunt medicii care vor fi dați afară din spitale
„Tramvaiul Iubirii” pornește din Târgu Cucu. Tur ghidat live, cafea și scrisori lăsate orașului
Trenul Metropolitan Iași, proiectul-colos de 300 de milioane de euro, a intrat în filtrul final european!
La Iași, dragostea vine cu o factură imensă
Peste 910.000 de români au utilizat anul trecut aplicația „Află la ce fond de pensii ești!”
Cutremur în educație! Noua reformă e amânată până în 2027!
Revoluție la DGASPC Iași. Cea mai amplă reformă a sistemului de asistență socială din ultimele decenii!
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
FOTO - Campusul universitar de la Miroslava prinde formă
Moldova dă lecții Capitalei! Regiunea ignorată de stat produce giganții economiei românești
Ieșenii, chemați să decidă soarta Bahluiului
Dispar 21 de clase a IX-a în județul Iași, din anul școlar următor
Șase programe noi, 229 de opțiuni: admiterea UAIC 2026 bate toate recordurile
Aeroportul Iași intră în liga mare: pistă inteligentă care vede prin ceață, ger și furtună
Noaptea terorii într-un sat din Iași
Interviu
Roluri în trei filme pentru actorul ieşean Ionuţ Cornilă
„Trebuie să producem peste 7 tone de grâu pe hectar doar pentru a acoperi cheltuielile de înființare a culturii”
Ce whisky se bea la Camera Deputaților
„Ia unește lumi. Și o face fără grabă, fără zgomot, cu rost”
„Medicina în dar și credința în vindecare”
„Fiecare dintre noi are un dar special, o chemare unică, iar lumea devine mai frumoasă atunci când fiecare își urmează drumul cu sufletul deschis”
Politica
Premierul aruncă bomba: „Băieții deștepți au blocat România!”
AUR și-a scos susținătorii pe pietonal
SUA a anunțat că-și plătește datoria de 4 miliarde de dolari către ONU. Dar pune condiții!
„Dezastrul administrativ” bate la ușă. România, cu 3.228 de primării și o reformă care nu mai vine
CCR amână din nou decizia în cazul pensiilor speciale. Scenariul „înghețării” pe ani de zile plutește în aer
PSD fierbe! Presiune maximă pe Sorin Grindeanu
Ultima Ora
Un medic ieșean nu poate explica proveniența a jumătate de million de euro!
Un nou scandal de mită zguduie medicina ieșeană
Intervenţie aeromedicală SMURD Iaşi pe pârtia din Cîrlibaba
Cadoul vieţii oferit de Ziua Îndrăgostiţilor de o familie îndoliată
Descoperire istorică. Scrisoarea din statuia lui Ștefan cel Mare intră în restaurare la Complexul Muzeal Moldova
