ASF: Tendințe și riscuri pe piețele financiare locale și internaționale

Nicu Marcu

Dimensiune font:

| 07-05-2021 14:30

 

Economiile europene sunt amenințate de creșterea insolvențelor companiilor, în cazul în care statele membre nu reușesc să efectueze o tranziție ușoară de la sprijinul de lichiditate către un sprijin de solvabilitate țintit și o restructurare eficientă a datoriilor pentru firmele viabile, se arată în Raportul săptămânal al A.S.F. „Tendințe și riscuri pe piețele financiare locale și internaționale".

Potrivit celor mai recente date ale ESRB (European Systemic Risk Board) care analizează riscurile față de stabilitatea economică și financiară ale unui potențial val de insolvențe, în cele mai multe state membre, nivelurile datoriilor corporative au crescut cu mai multe procente comparativ cu nivelurile pre-COVID-19. Majorarea datoriilor induce riscul unui val de insolvențe și al unei redresări economice lente.

În acest context, Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu arată că „Autoritatea este extrem de atentă la riscurile semnalate, iar acțiunile noastre de supraveghere și control au tocmai scopul asigurării stabilității piețelor pe care le supraveghem și al corectării practicilor care pot ascunde deficit de solvabilitate la unii operatori din piață. Acolo unde semnalăm deficiențe, impunem măsuri de redresare financiară, iar dacă acestea nu sunt respectate, venim cu sancțiuni oricât de dure va fi necesar", subliniază Nicu Marcu, Președintele Autorității de Supraveghere Financiară.

În materialul ESRB, citat de Raportul săptămânal al A.S.F., se arată că guvernele trebuie să consolideze politicile de sprijin pentru a evita impactul destabilizator al insolvențelor. Prioritatea statelor membre este să creeze condițiile potrivite pentru restructurarea eficientă a datoriilor. Schimbările recente ale Cadrului temporar de ajutor de stat al Comisiei Europene permit guvernelor să convertească împrumuturile publice și garanțiile în granturi pentru a ajuta companiile să reziste efectelor negative ale pandemiei. Guvernele pot folosi astfel de măsuri pentru a contribui la restructurarea datoriilor, oferind în același timp stimulente de restructurare creditorilor privați și mai ales băncilor, pentru a pune companiile pe o bază financiară solidă, prin valorificarea expertizei sectorului financiar în evaluarea viabilității afacerilor. Pentru a evita hazardul moral, este important să se asigure armonizarea între interesele autorităților publice și cele ale băncilor, atunci când sunt restructurate datoriile companiilor.

În plus, trebuie folosite sau dezvoltate, în cazul în care nu există, proceduri de insolvență eficiente pentru companiile care nu mai sunt viabile în etapa post-COVID. Politicile trebuie orientate către reconstrucția economiei și dinamizarea adaptării la schimbările structurale față de încercarea de a prezerva economia ante-pandemie.
Raportul săptămânal al ASF „Tendințe și riscuri pe piețele financiare locale și internaționale" îl puteți accesa 
aici.

 

Vanzare teren IASI - 75.899 mp

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, -  lucicalcc@gmail.com 

Vanzare Teren IASI - 56.438 mp

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail -  lucicalcc@gmail.com 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:00

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC IRSIDO S.R.L.–societate în faliment, dosar nr. 380/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele bunuri proprietate ale debitoarei:1. Bunuri mobile conform Raport de evaluare-Preț de pornire 65% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: a. Stocuri/echipamente birotică–în valoare totală de 26.525 lei (exclusivTVA) b. Obiecte de inventar/mijloace fixe: Nr. crt. Denumire activ Valoare de pornire la licitație–65% lei–fără TVA 1. Mașină ambalat role hârtie 2.465 2. Utilaj de fabricat role hârtie 50.694 3. Autoturism Mazda IS-01-YRS 9.883 4. Autovehicul Ford Tranzit Connect IS-12-YRS 7.352 5. Mobilier pal 483 6. Masina ștampile UM 1100-1200 1.306 7. Scaun directorial 1.177 8. Notebook Benq 1.376 9. Notebook Acer Aspire 743 10. Notebook Acer Aspire 743 11. TV 3d Sony Bravia LX900 2.348 12. Mobila Element Corp 3.300 13. Set canapele 2.007 14. Mobila Element Part 1.009 15. Mobila Sidney alb 1.208 Licitațiile vor avea loc în zilele de: 01,08,15,22,29.10.2021 respectiv 05.11.2021 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun.Iași, Str. Grigore Ureche, nr.3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr.4, Jud.Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 500 lei fără TVA;- dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în cont colector RO35PIRB2400711906003000 deschis pe numele debitoarei la First Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare,sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei S.C. NUTRIROM S.R.L.–societate în faliment, dosar nr. 7236/99/2015 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele active ale debitoarei: Nr. crt. Denumire activ Buc Valoare de pornire la licitație–100% lei–fără TVA. 1. Autoutilitara N1 Volkswagen CRAFTER STI 128 – IS07NTR 1 33.000 2. Autoutilitara N2 Volkswagen CRAFTER STI 130 – IS08NTR 1 34.400 3. Autoutilitara N1 Volkswagen CRAFTER STI 128 – IS10NTR 1 39.100. Licitațiile vor avea loc în zilele de: 01,08,15,22,29.10.2021 respectiv 05.11.2021 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Grigore Ureche, nr.3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr.4, Jud.Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 500 lei fără TVA;- dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în cont colector RO26BUCU2672235340638RON deschis pe numele debitoarei la Alfa Bank;- actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare,sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com. Lichidator judiciar , ALFA & OMEGA INSOLV I.P.U.R.L.
Anunț începere proiect 27 septembrie - „Granturi pentru capital de lucru acordate beneficiarilor - ONG-uri cu activitate economică în domeniul învăţământului
27/09/2021 16:09

 Anunt incepere proiect 27 septembrie 2021 „Granturi pentru capital de lucru acordate beneficiarilor - ONG-uri cu activitate economică in domeniul invăţămantului''

E3 Spedition-Transport GmbH angajeaza
27/09/2021 15:01

E3 Spedition-Transport GmbH angajam SOFERI PROFESIONISTI pentru transporturi internationale, permis de conducere C+E. Program de munca flexibil, Salar pana la 3000 € brut. Angajare cu contract in Ger ...

Sc FINILUX DECOR SRL. Finalizarea proiectului Lucrari la un nivel ridicat de calitate cu echipamente si utilaje performante.
27/09/2021 10:45

Sc FINILUX DECOR SRL. Finalizarea proiectului Lucrari la un nivel ridicat de calitate cu echipamente si utilaje performante.

Anunț finalizarea proiectului: Grant pentru capital de lucru - GILTEX SRL
27/09/2021 09:00

 Anunt finalizarea proiectului: Grant pentru capital de lucru - GILTEX SRL GILTEX S.R.L. anunta finalizarea proiectului cu titlul ”Grant pentru capital de lucru - GILTEX S.R.L.” proiect nr. RU ...

Milionarii Germaniei își mută averile în Elveția. Ei s-au speriat de o posibilă taxă pe avere
27/09/2021 07:45

O posibilă victorie a stangii la alegerile care vor avea loc duminică in Germania i-a speriat pe milionarii din această ţară care vor să işi mute activele in Elveţia, susţin bancherii şi avocaţii spe ...

Când trecem la ora de iarnă în 2021. Ceasurile se vor da înapoi cu o oră
26/09/2021 21:34

Chiar dacă s-a discutat intens pe marginea eliminării orei de iarnă, Romania nu a luat măsuri cu privire la acest astfel. Află astfel cand vom trece la ora de iarnă in 2021. Data in care se va trece la o ...

Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de duminică, 26 septembrie, 2021. La Joker, report de peste 6 milioane de euro
26/09/2021 19:23

  Numerele extrase, duminică, 26 septembrie, 2021: Loto 6/49 16   33   11   6   32   35 Loto 5/40  39   26   23    ...

Apare o nouă bancnotă de 200 de lei. Va avea imprimat chipul unei femei
26/09/2021 10:30

Banca Romaniei ar urma să lanseze in această toamnă bancnota de 200 de lei, pe care va fi imprimat portretul unei femei reprezentantive pentru Romania. Pe această bancnotă o vom vedea pe nimeni alta decat ...

Vești bune - pensiile, salariile și alocațiile vor crește de la 1 ianuarie. Cîțu: 'Nu vom mai folosi aceste creşteri ca instrument politic'
26/09/2021 09:44

Florin Ciţu a anunţat că de la 1 ianuarie 2022 vor creşte pensiile, salariul minim şi alocaţiile copiilor, subliniind că işi doreşte ca astfel de creştere să se producă la inceputul fiecărui an cal ...

Nordis Group organizează primul eveniment de tip „open house” la Nordis Mamaia 5*****
24/09/2021 15:26

Într-un singur an, Nordis a reusit să ocupe rapid un loc fruntas pe piata imobiliară din Romania. Dezvoltatorul a lansat o serie de proiecte ample, in mai multe locatii importante din tară – Ma ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei