Atenție, șoferi! Amendă de 4.500 de lei pentru cei care încalcă aceste reguli în trafic
Vești importante! Șoferii români care încalcă această regulă pot primi o amendă de până la 4.500 de lei. Mulţi dintre participanții în trafic nici nu au habar de această lege. Codul Rutier s-a schimbat considerabil pe parcursul anului 2022.
Șofeii trebuie să fie atenți pentru că s-au majorat sancțiunile privitoare la un gest banal, pe care mulți participanți la trafic îl fac fără să știe. Încălcarea acestor reguli se pedepsește cu suspendarea dreptului de a conduce, pentru o perioadă care se mărește considerabil, dar este prevăzută și o amendă din clasa a IV-a de sancțiuni.
Noul Cod Rutier a intrat în vigoare la începutul acestui an și conform Ordonanței de Urgență nr. 1/2022, s-au stabilit o serie de modificări, unele aplicabile pe loc, în circulația rutieră pe drumurile publice, menite să reducă evenimentele din trafic, cum sunt cele de traversare a căii ferate.
Șoferii pot ajunge în arest
Astfel, traversarea de către conducătorul de vehicul a liniei de cale ferată în afara pasajului de nivel riscă chiar şi arest contravențional pentru o perioadă de 15 zile. Măsura a fost luată, în contextul în care î țara noastră sunt o mulțime de căi ferate dezafectate, care deserveau vechile fabrici comuniste, dar pe care nimeni nu le-a demontat. Acestea, chiar dacă nu mai sunt funcționale, sunt considerate căi ferate, astfel că te poți trezi oricând sancționat.
Mai exact,pentru această situație șoferul riscă o amendă între 3000-3750 lei sau muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de la 20 la 30 de ore. De asemenea, șoferul poate primi arest contravențional pe un termen de 15 zile, în toate cazurile cu privarea de dreptul de a conduce vehicule timp de 6 luni.
Cum pot evita șoferii amenda
În cazul în care un șoferi traversează linia căii ferate prin pasajul de nivel, riscă o amendă între 3000-3750 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de la 30 la 40 de ore.
Tot în această situație conducătorul auto riscă să fie arest contravențional pe un termen de 15 zile, în toate cazurile cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de un an.
Pentru ce se aplică amenda de 4500 de lei
În plus, încălcarea de către șoferi a dispoziţiilor art. 237.1 şi 237.2 (Încălcarea de către conducătorul de vehicul a regulilor de traversare a liniei de cale ferată prin pasajul de nivel), care a generat riscul producerii unui accident de circulație, riscă o amendă de 3750-4500 sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de la 40 la 60 de ore.
Şi în această situaţie şoferii pot primi arest contravențional pe un termen de 15 zile, în toate cazurile cu privarea de dreptul de a conduce vehicule între 2-3 ani
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemanatoare
Lando Norris a câștigat cursa de sprint în Brazilia Max Verstappen, fabulos în Marele Premiu al Braziliei! Olandezul a terminat pe podium după ce a plecat de pe linia boxelor
Max Verstappen va pleca de la boxe în cursa Marelui Premiu al Braziliei după ce Red Bull a adus modificări monopostului
Tensiunea din Formula 1 atinge cote maxime înaintea Marelui Premiu al Braziliei, programat în acest weekend
UE schimbă regulile la obținerea permisului de conducere!
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bulgaria că autorităţile din această ţară au modificat legea privind circulaţia pe drumurile publice, fiind introdusă obligativit
Când se montează anvelopele de iarnă
Pasagerul din mașină care trebuie să stea doar pe bancheta din spate!
Vânzări auto direct de la proprietari in Iași: esențialul pe scurt
Schimbare istorică în F1: Williams renunță la vechiul nume după aproape jumătate de secol
Regulamentul din Formula 1 ar putea suferi schimbări
Un șofer de camion în vârstă de 43 de ani a fost sancționat dur de poliția rutieră după ce a condus aproape 17 ore fără pauză, încălcând flagrant reglementările europene privind timpul de conducere.
Premieră națională, la Spitalul de Recuperare
Sclavie modernă, la Hadâmbu!
Șomaj record în inima Moldovei. Iași, fața nevăzută a județului care se crede european
Trei zile cu mare însemnătate religioasă. Între 11 și 13 noiembrie nu se spală și nu se muncește în gospodărie
Trenul Iași – Timișoara, „obligat” să meargă cu 200 km/h!
Două spitale ieșene își caută manageri prin toată Uniunea Europeană
Ieșenii își vor putea vedea istoricul medical online. Dispar rețetele și trimiterile pe hârtie
Bătălie aprigă pe A8, la Iași! Constructori din șase țări se luptă pentru cel mai scump tronson rutier din istorie
Profesorii fug din școli. Fosta șefă a ISJ Iași, Luciana Antoci, avertizează: „Plata cu ora nu mai motivează pe nimeni”
Alertă sanitară: focare de hepatită A în județ! Zeci de copii, spitalizați
Economie
Valoarea tichetului de masă a fost limitată la 45 de lei. Suma abia acoperă un prânz modest
Explozia joburilor part-time a fragmentat economia Iașului
Se anunță o nouă criză alimentară. Aproape jumătate din ouăle României pleacă la export
Puterea de cumpărare a ieșenilor s-a prăbușit. Energia și mâncarea le-au golit buzunarele
Stabilitatea leului, asigurată de fondurile străine
Se clatină scaunele șefilor din vămi
Sport
Giovanni Becali o susține pe Farul, echipa lui Gică Hagi
România U19, victorie clară la debutul în preliminariile EURO 2026
Decizie irevocabilă! Clubul AS FC Buzău a fost exclus din toate competițiile
SuperLiga: Sancţiuni date de FRF după incidente şi eliminări la meciurile din ultimele etape
VIDEO | Nadia Comăneci împlineşte 64 de ani. Povestea „Zeiței de la Montreal”
Gabi Tamaș și-a cumpărat un lanț de aur de un kilogram
Ultima Ora
Ce a putut lăsa un bucureștean la amanet
Mită sub formă de bani și construcții
Sfaturi si dieta rapida de slabit
Spitalul groazei din Târnăveni! Pacienți legați de scaune, lăsați dezbrăcați în frig și să trăiască printre mizerie și mucegai
Giovanni Becali o susține pe Farul, echipa lui Gică Hagi
