GALERIE FOTO Cum arată noua stație de metrou Tudor Arghezi, cât faci de la Universitate până la Șoseaua de Centură și cui folosește

00000   48644-10259338-5437

Dimensiune font:

| 15-11-2023 20:50

 Stația de metrou Tudor Arghezi de pe Magistrala M 2 Pipera-Berceni s-a deschis miercuri. Deocamdatată se circulă în sistem pendulă, adică, dacă vii de la Universitate cobori la stația Berceni și iei trenul de pe celălalt peron, încă o stație, până la stația Tudor Arghezi. Cu tot cu schimbatulul trenului, de la Universitate până la stația Tudor Arghezi faci cam 25-30 de minute. Cu mașina, la orele de vârf faci dublu.

 stația de metrou Tudor Arghezi 

Trenurile între stația Berceni și stația Tudor Arghezi circulă la intervale de 8 minute, însă, cel puțin miercuri, erau destul de bine sincronizate cu cele care vin/pleacă la stația Berceni, astfel că timpul de așteptare este mai scurt. Cum am coborât din metrou, am trecut prin pasajul subteran care leagă cele două peroane, metroul era deja în stație și în aproximativ 1 minut a plecat. 

 

Între stația Berceni și stația Tudor Arghezi, metroul face cam două minute. Când ieși de la metrou, stânga dreapta sunt doar câteva spații logistice, deci, nu ai ce să faci acolo, nu sunt magazine, blocuri, un parc sau altceva. Probabil se vor construi cartiere rezidențiale, în următoarea perioadă, stația fiind ca un magnet pentru investițiile imobiliare, dar deoacamdată e câmp. 

Stația este însă utilă, mai ales că Primăria a făcut lângă o parcare park&ride de 350 de locuri, pentru cei care vin din Vidra, Berceni în București la muncă sau la școală. Chiar și cei care nu au mașină pot ajunge ușor aici deoarece între Vidra-Berceni și stația de metrou sunt autobuze, care opresc în fața stației din 20 în 20 de minute.Pentru bucureșteni, câștigul este un trafic mai lejer, dacă anvetiștii folosesc metroul în loc să folosească mașina parsonală.

Dacă vii cu mașina și o lași în parcarea park &ride, tariful este de 3 lei între 7 dimineața și 19.00. În afara acestui interval tariful este de 3 lei/oră.

 

 
ADVERTISING

Miercuri, de la Stația Berceni la stația Tudor Arghezi, metroul era aproape gol. Majoritatea celor cu care am vorbit au venit să vadă cum arată stația.

 

„Eu nu am treabă aici, am venit cu copilul să vedem cum arată. Dar cred că le va folosi celor care locuiesc în zonă”, ne-a spus un tată care a venit cu băiețelul.

„Eu stau la Apărătorii Patriei și am o casă în Berceni. Din Berceni poți să ajungi și pe jos la stația de metrou, dacă nu ai chef să mergi pe jos, ai autobuzul care te lasă drept în față. Este foarte utilă pentru cei care locuiesc în Berceni, Vidra. Dacă vin cu mașina, o pot lăsa în parcare și apoi merg cu metroul mai departe. Dacă nu au mașină, pot veni cu autobuzul”, ne-a spus o altă călătoare.

 

În sistem pendulă se va circula cel mai probabil până la finalul anului, până Primăria Sectorului 4 termină lucrările la sistemul de automatizare. Apoi, trenurile care pleacă din Pipera vor ajunge direct în stația Tudor Arghezi.

Despre stația Tudor Arghezi de pe magistrala M2

Stația de metrou „Tudor Arghezi” a costat 50 de milioane de euro (fonduri nerambursabile), fiind construită de Primăria Sectorului 4 în parteneriat cu Metrorex. Practic, metroul a fost extins între stația Berceni, actualul capăt al Magistralei 2 și Șoseaua de Centură, pe o distanță de 1,6 kilometri. Stația este construită la nivel suprateran și are un regim de înălțime de P+2E.

Peronul stației se află la parter, iar zonele administrative sunt repartizate la nivelul celor două etaje. Totodată, stația Tudor Arghezi este prevăzută cu cinci zone de acces pietonal. Una dintre acestea este situată vizavi de stația de metrou și asigură legătura cu peronul noii stații, printr-un pasaj pietonal subteran, cu o lungime de 14 metri, ce sub-traversează Șoseaua Berceni. Accesul călătorilor pe peron este facilitat de șapte scări rulante, precum și de șapte lifturi care vor ușura accesul persoanelor cu dizabilități. Totodată, pe toată lungimea peronului, a fost montat un covor tactil de direcționare pentru persoanele cu deficiențe de vedere.

În stația de metrou Tudor Arghezi a fost instalat un sistem de supraveghere, format din 70 de camere video, montate atât la nivelul peronului, a celor două vestibule, cât și în cele cinci zone de acces. Totodată, stația este dotată cu centrale de detecție incendiu, cu alarmă la efracție precum și cu sisteme de tratare a aerului. De asemenea, pentru funcționarea hidranților, utilizați în caz de incendiu, stația este conectată la două surse de alimentare cu apă, una din rețeaua publică, iar cea de a doua din surse proprii (puțuri la mare adâncime).

Primăria Sectorului 4 a construit vizavi de noua stație de metrou și o parcare park&ride de 350 de locuri, astfel încât cei care vin din Ilfov să poată lăsa mașina acolo și să vină cu metroul în centrul orașului.

Parcarea și stația de metrou sunt legate printr-un tunel, pentru un acces mai ușor.

Primăria Sectorului 4, în parteneriat cu Consiliul Județean Ilfov are în plan să extindă metroul de la stația Tudor Arghezi până în comuna Berceni.

”Această stație, deși este un obiectiv finalizat, este de fapt, un început. Acum avem toate cele necesare pentru a demara extinderea liniei de metrou către comuna Berceni. Depășim astfel granițele Bucureștiului, care are mare nevoie de extindere. Mai mult, în următoarele săptămâni vom ridica în SICAP, tot în parteneriat cu CJ Ilfov, cu Sectorul 5 și cu Metrorex, proiectul magistralei M4 de metrou, Gara de Nord – Gara Progresul. Aceste parteneriate dezvoltă orașul, reduc din timpii petrecuți de oameni în drum către serviciu, reduc poluarea și devin poli de dezvoltare ca urmare a investițiilor în infrastructură. Acestea aduc în zonă investitori, aduc investiții generatoare de venituri, nu doar ansambluri imobiliare”, a declarat primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, la inaugurarea stației.

„Această stație de metrou înseamnă mult mai mult! Pentru locuitorii din zonă, care lucrează în București pot ajunge mai repede la muncă, se întorc mai repede acasă, se traduce în economie de timp. Un abonament de metrou lunar costă 80 de lei, pe când un plin la mașină câteva sute de lei, deci o economie de bani. Dar, avem grijă și de mediu. Dacă alegem să lăsăm mașina acasă, poluăm mai puțin. Urmează să ducem metroul în Ilfov, în comuna Berceni, în Jilava. Orice investiție în infrastructura mare aduce cu sine o dezvoltare economică. Vor veni investiții private, investiții care generează locuri de muncă, investiții care generează taxe și impozite la bugetul de stat. Cred că sudul Bucureștiului, în următorii 10 ani, va cunoaște o dezvoltare pe care, până acum, n-a mai cunoscut-o!”, a declarat Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov, prezent și el la inaugurare.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:55

Licit. com. Filipesti, spatiu comercial 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau @yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 11.07.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.07.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar in original. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.07.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2 @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.06.2025.
Licitatie com. Letcani, teren 12391 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Letcani, comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi, telefon/fax 0232/296.770, 0722.214.562, e-mail: primaria.letcani @yahoo.ro, cod fiscal 4540488. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: teren in suprafata de 12.391 mp, situat in tarlaua T25, parcela 774/27, in intravilanul comunei Letcani, sat Letcani, F.N, CF nr. 65331, apartinand domeniului privat al Comunei Letcani, conform caiet de sarcini, O.U.G. 57/03.07.2019 si H.C.L. Comuna Letcani nr. 61/27.06.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: se obtine la cerere pe suport hartie de la sediul Comunei Letcani. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Achizitii Publice din cadrul Comunei Letcani, cu sediul in comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 200 Lei/exemplar, se achita la casieria Comunei Letcani. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 07.08.2025, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 18.08.2025, ora 15.30. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: la sediul Comunei Letcani din satul Letcani, comuna Letcani, Str. Principala nr. 156, judetul Iasi, Compartimentului Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Letcani din comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Iasi -Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, cu sediul in municipiul Iasi, str.Elena-Doamna nr.1A, judetul Iasi, telefon 0232/211.265, fax 0232/219.662, e-mail: tr-iasi-pgref @just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 09.07.2025.
Licitatie com. Letcani, teren 10.000 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Letcani, comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi, telefon/fax 0232/296.770, 0722.214,562, e-mail: primaria.letcani @yahoo.ro, cod fiscal 4540488. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: teren in suprafata de 10.000 mp, situat in tarlaua T25, parcela 774/99, in intravilanul comunei Letcani, satului Letcani, F.N, CF nr. 65737, apartinand domeniului privat al Comunei Letcani, conform caiet de sarcini, O.U.G. 57/03.07.2019 si H.C.L. Comuna Letcani nr. 62/27.06.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: se obtine la cerere pe suport hartie de la sediul Comunei Letcani. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Achizitii Publice din cadrul Comunei Letcani, cu sediul in comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 200Lei/exemplar, se achita la casieria Comunei Letcani. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 08.08.2025, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 19.08.2025, ora 15.30. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: la sediul Comunei Letcani din satul Letcani, comuna Letcani, Str. Principala nr. 156, judetul Iasi, Compartimentului Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 20.08.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Letcani din comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Iasi -Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, cu sediul in municipiul Iasi, str. Elena-Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0232/211.265, fax 0232/219.662, e-mail: tr-iasi-pgref @just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 09.07.2025.
Licitatie com. Raucesti, teren 17000 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Raucesti, comuna Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt, telefon 0233/788.003, fax 0233/788.239, e-mail: primariaraucesti@yahoo.com, cod fiscal 2614236. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren in suprafata de 17.000 mp, categoria de folosinta pasune in zona Sarbi-Ungheni, situat in extravilanul comunei Raucesti, satul Ungheni, inscris in CF 53240, nr. cadastral 53240, teren apartinand domeniului public al Comunei Raucesti, conform H.C.L. Raucesti nr. 54/26.06.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: de la sediul Comunei Raucesti, Compartimentul Juridic, in baza unei cereri scrise. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartiment Juridic din cadrul Comunei Raucesti, comunei Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria Comunei Raucesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.07.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 25.07.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Juridic din cadrul Comunei Raucesti, comuna Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 25.07.2025, ora 12.00, la sediul Comunei Raucesti, comuna Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt, Sala de sedinta. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Actiunea in justitie se poate introduce la Judecatoria Targu Neamt, Bld. Mihai Eminescu, bl. M11, Sc. C, parter, judetul Neamt, telefon 0233/790.844, fax 0233/790.696, e-mail: jud-targuneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 02.07.2025.
Ministrul Mediului anunță reluarea programului Rabla pentru persoane fizice. Câți bani vor fi alocați
16/07/2025 12:30

 Diana Buzoianu, ministrul Mediului, anuntă că s-a reusit salvarea unei părti din programul Rabla, insă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul Mediului afir ...

Decizie pentru toți proprietarii de mașini din România!
16/07/2025 11:32

Decizie pentru toti proprietarii de masini din Romania! Soferii romani au parte de incă o schimbare in 2025 si vor plăti mai multi bani pentru politele de asigurare. Siguranta la volan devine criteriu princi ...

Atenție, șoferi! Semnele de circulație pe care și cei mai experimentați le mai încurcă
15/07/2025 20:42

Atentie, soferi! Există mai multe semnele de circulatie pe care si cei mai experimentati le mai incurcă, mai ales din neatentie. Oricare ar fi insă motivul, greseala costă, se poate transforma imediat in am ...

Șofer arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a condus băut și cu permisul suspendat / Avea 3,49 g/l alcool în sânge și a provocat un accident rutier în București
15/07/2025 13:59

Un bărbat de 56 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins conducand un autoturism in Bucuresti, desi avea permisul suspendat si se afla sub influenta alcoolului.   Potrivi ...

Ecotaxa auto. Ce impozit ar putea plăti românii care au mașini mai vechi de 15 ani. Unii ar fi nevoiți să-și vândă mașinile la fier vechi
12/07/2025 11:02

 Romanii care au masini mai vechi de 15 ani, foarte multi la număr, sunt vizati de ecotaxa auto pregătită de autorităti. Acestia ar putea plăti un impozit anual urias. Ce inseamnă ecotaxa auto. Sofe ...

Aceste mașini vor fi interzise în București
11/07/2025 13:36

 Primăria Municipiului Bucuresti, in colaborare cu BERD, pregăteste un plan de implementare a unei zone cu emisii reduse (LEZ), care va acoperi treptat intreaga zonă metropolitană. Acest plan urmărest ...

Reguli noi pentru șoferii cu permis de conducere categoria B!
10/07/2025 11:12

Reguli noi pentru soferii cu permis de conducere categoria B! Soferii care detin permis pentru categoria B au primit noi avantaje odată cu modificările Codului Rutier din 2025. Este vorba despre posibilitate ...

Categoria de români care nu va mai putea cumpăra mașini sau construi case. Anunțul Ministerului Dezvoltării
09/07/2025 18:45

Unii romani nu vor mai putea cumpăra masini sau construi case, anuntă Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administratiei. Romanii care nu si-au plătit datoriile către bugetul local ar putea ave ...

Cea mai fiabilă marcă auto nu mai este Toyota sau Honda. Un alt producător a urcat pe primul loc
07/07/2025 20:35

 Cand auzi Toyota sau Honda, primul cuvant care iti vine in minte este, de obicei, „fiabilitate”. Totusi, in cel mai recent sondaj privind fiabilitatea realizat de Consumer Reports, o altă mar ...

Cât costă, de fapt, Dacia Duster III varianta pe motorină. Este versiunea care nu se vinde pentru români
06/07/2025 19:31

 Poate multi soferi s-au intrebat cat costă o Dacia Duster III varianta pe motorină. Adevărul este că la noi in tară o astfel de masină nu se află la vanzare. Vecinii nostri in schimb se vor putea b ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei