VIDEO/Tronsonul A3 de la Târgu Mureș la Ungheni Cum arată acum primul tronson de autostradă care ar putea fi inaugurat în 2021

autostrada  212-465x390

Dimensiune font:

| 24-09-2021 13:03

Circa 9 km de șosea rapidă, din care 4,5 km de autostradă și 4,7 km de drum cu patru benzi și separator de sens ar urma să fie dați traficului până la finalul anului sau chiar și mai devreme. Lucrările sunt pe final, iar noi imagini de pe șantier ilustrează mobilizarea bună a constructorului austriac. Chiar dacă discutăm doar de un tronson foarte scurt, el este „unul de efect care va rezolva o (bună) parte din problemele de trafic” din zonă.

Tronsonul A3 de la Târgu Mureș la Ungheni (Aeroport) nu este unul lung, un „ciot” de doar puțin peste 9 km - 4,5 km de autostradă și 4,7 km de drum de legătură cu patru benzi - însă vine în continuarea a 33 de kilometri de autostradă deja dați în trafic și ar permite șoferilor să intre pe autostradă mult mai aproape de Târgu Mureș.

„Tronsonul A3 Ungheni - Târgu Mureș, un sector de 10 kilometri, jumătate autostradă, jumătate drum de legătură (n.r. cu câte două benzi pe sens.). Nu avem probleme acolo, se avansează foarte bine”, a spus fostul ministru Cătălin Drulă când și-a făcut bilanțul la Ministerul Transporturilor. Drulă a precizat că tronsonul ar urma finalizat în noiembrie.

În momentul de față stadiul lucrărilor a e aproape de 80%, iar constructorul se concentrează în continuare pe finalizarea structurilor și a nodului rutier cu DJ151D (min.5.55). Mai există echipe mobilizate și pentru finalizarea podului peste râul Niraj (min. 4.55).
 
În paralel se așterne stratul final de uzură și se mai lucrează și la cele 2 sensuri giratorii prin care proiectul se conectează la Municipiul Tg. Mureș (început de video).

Filmarea de mai jos începe tocmai cu giratoriile respective și drumul de patru benzi care conectează autostrada de Tg. Mureș, iar secțiunea de autostradă propriu-zisă începe de pe la minutul 3.51.
 

---
 

A3 Târgu Mureș - Ungheni (Aeroport)

Lungime: 4,5 km autostradă + 4,7km drum de legătură
Constructor: Strabag
Valoare: 192 mil. lei
Contract semnat: 29 mai 2020 (ordin de începere lucrări - iulie 2020)
Termen de execuție: 18 luni (contractual - ianuarie-februarie 2022)
Finalizare probabilă: Q4 2021
Stadiu fizic oficial (iulie- cf CNAIR): 57,4%
Detalii despre proiect: 3 poduri și pasaje pe drumuri de legătură, 6 poduri și pasaje pe autostradă, 2 noduri rutiere pentru conectarea autostrăzii la rețeaua de drum existentă
 
 
„Într-adevăr, doar un ciot, dar unul de efect care va rezolva o (bună) parte din problemele de trafic din sudul municipiului Târgu Mureș”, aprecia în vară Asociația Pro Infrastructura.

 

---

---

A3 Târgu Mureș - Ungheni - un lot cu probleme: de la un contract reziliat la o licitație care s-a întins nepermis de mult


Inițial scos în 2014, contractat în februarie 2015 cu Asocierea LEMACONS & VEGA 93 & ARCADA pe 179 milioane de lei. Din cauza bâlbâielilor financiare ale Companiei de Drumuri de atunci - autostrada fiind contractată pe fonduri europene, dar exact în momentul trecerii de la un exercițiu financiar la altul - lucrările n-au început, au tărăgănat un an.

Rezultatul? În aprilie 2016 constructorul a cerut rezilierea contractului pentru că nu s-a dat ordinul de începere în termen de 12 luni.

Tronsonul a fost scos la licitație jumătate de an mai târziu, în octombrie 2016, dar procedura s-a dovedit a fi o înșiruire de amânări și tergiversări, inclusiv o bătălie adevărată în instanțe.

Depunerea ofertelor a fost amânată de mai multe ori până abia în martie 2017, după care evaluarea ofertelor a fost tărăgănată nepermis de mult. Atribuirea lucrărilor către Strabag pentru circa 192 milioane de lei a venit inițial în noiembrie 2017, după care au urmat contestațiile și decizii diferite date în instanță care au întors de două ori rezultatul procedurii.

În noiembrie 2018, Compania de Drumuri reevalua ofertele la decizia instanței și dădea câștigător asocierea Itinera Spa - Retter Projectmanagement SRL cu o ofertă mai mare, circa 209 milioane de lei. Contestațiile au continuat și, după un an decizia a fost întoarsă - CNAIR fiind obligată să reevalueze ofertele.
 

Atât de mult timp a trecut însă de la lansarea licitației, încât ofertele depuse inițial de constructori și-au pierdut valabilitatea. Asocierea Itinera a decis să nu mai conteste și să-și retragă oferta. Astfel, Strab 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 35,16 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, bl. E2, sc. D, parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara nr. 70102-C1-U27, nr. cadastral 1/4;0;3, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 63/19.07.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.08.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 14.08.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.07.2024.
Cea mai nouă modificare a CODULUI RUTIER a stârnit revoltă printre șoferi. Decizie drastică pentru cei care refuză testarea cu etilotest sau drugtest
06/07/2024 00:27

Noutăti pentru conducătorii auto! Soferii care refuză testarea cu etilotestul sau drugtestul vor rămane fără permis pană vin rezultatele de sange. Vorbim despre cea mai nouă modificare a Codului Rutier, ...

Va fi introdus și la noi semaforul cu litera
24/06/2024 17:12

Semafoarele cu litera „A” sunt adesea o sursă de confuzie pentru soferi. Sunt destinate exclusiv transportului public si indică momentul in care vehiculele autorizate, cum ar fi autobuzele si tramvaiele, ...

Tupeul greu de imaginat al unui șofer de SUV. Cum a reușit să ”fenteze” o coloană imensă de mașini VIDEO
13/06/2024 14:16

 Un sofer din Iasi a preferat să circule pe linia de tramvai pentru a evita o coloană de masini. Incidentul s-a petrecut ieri, 12 iunie 2024, in jurul orei 12:30, pe Calea Chisinăului, unul dintre cele ...

Ce trebuie să facă șoferii când așteaptă la semafor. Regula pe care puțini o cunosc
11/06/2024 15:52

Iată ce trebuie să facă soferii cand asteaptă la semafor. Multi se intreabă dacă este bine să scoti masina din viteză la semafor. Procedeul este diferit dacă este vorba de o masină cu transmisie manua ...

VIDEO Se organizează primul zbor direct România-SUA, după 20 de ani: Cât costă biletele și cât durează zborul
07/06/2024 08:26

Aeronava HiSky, Airbus A330-200, prima aeronavă wide-body din flota companiei şi singura de acest tip inregistrată in Romania, este programată să decoleze la ora 08:30, pentru un zbor cu durata de 10 ore, ...

FOTO Au fost făcute primele teste cu Dacia Sandriders: Monstrul care urmează să intre în istorie
07/06/2024 08:15

Echipa Dacia Sandriders si-a incheiat faza initială de testare in cadrul pregătirilor pentru Dakar, raliu la care va participa pentru prima oară in ianuarie 2025. După o verificare a sistemelor la Millbr ...

Anunţ de la MAI pentru milioane de şoferi din România. Nimeni nu trebuie să se mai prezinte la ghişeu
01/06/2024 14:14

Milioane de şoferi din Romania au primit, astăzi, un anunţ extrem de important de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Incepand de astăzi, şoferii romani nu mai sunt obligaţi să se prezinte fizic la g ...

Permisul auto poate fi obținut din fața calculatorului. Ce pași trebuie urmați
31/05/2024 23:10

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a stabilit, printr-un ordin apărut joi, crearea cadrului legal necesar obtinerii unui duplicat al permisului de conducere din fata calculatorului, fără să mai fie nevoie ...

Mașinile noi nu te vor mai lăsa să depășești limita de viteză. Sistemul devine obligatoriu din iulie
29/05/2024 08:05

Masinile vandute in Uniunea Europeana de la 1 iulie vor avea un nou sistem de sigurantă pentru limitarea vitezei, care va fi obligatoriu indiferent de producător sau de clasa masinii. Sistemul va detecta lim ...

Ce riști să pățești dacă mergi cu mașina electrică în Grecia! Noile reguli au fost deja introduse
28/05/2024 11:20

Se apropie vacanta de vară si multă lume ia in calcul să meargă la mare, in Grecia. Tocmai de aceea este important să stii ce risti să pătesti dacă mergi cu masina electrică in Grecia. Astfel, masinile ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei