Autorul unei delapidări de 1,3 milioane lei a scăpat cu basma curată

3teapa

Dimensiune font:

| 09-08-2022 23:59

  Fost administrator al unei reţele de farmacii din Vaslui, Marius B. şi-a însuşit 1.352.830 lei din fondurile firmei. Suită de delapidări comise în cel mai banal mod. 116 dispoziţii de plată, cu ridicări de numerar din casierie şi zece retrageri de bani din conturile bancare. Sumele au fost înregistrate ca „plăţi diverse" sau „avans diverse”. Astea s-au întâmplat în perioada iulie 2007 - septembrie 2008. Urmarea a fost că societatea a intrat în probleme financiare mari, a urmat incapacitatea de plată şi falimentul.

Lichidatorul judiciar a făcut plângere penală, lui Marius i s-a deschis dosar pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată, dar ancheta a mers îngrozitor de lent. Tot felul de expertize şi contraexpertize, trageri evidente de timp din partea învinuitului. Rechizitoriul a fost gata abia pe 17 septembrie 2020.

Un an mai târziu, Marius, deja inculpat, a solicitat schimbarea încadrării juridice, cerând să fie judecat pentru „folosire cu rea credinţă a bunurilor societăţii” şi „delapidare în formă atenuată”. Pas extrem de important în aplicarea strategiei sale de a scăpa cu basma curată. Judecătorii i-au admis demersul, el a rămas în libertate, lichidatorul încă mai spera să recupereze banii.

După cinci termene de judecată, Tribunalul Vaslui a dat sentinţa cea mult dorită de inculpat. Pe latură penală, s-a încetat procesul, întrucât a intervenit prescripţia. Rămânea în discuţie latura civilă, Marius scăpase de spectrul puşcăriei. „Forma atenuată a delapidării este pedepsită mai blând cu închisoarea de la 1 an şi 4 luni la 4 ani şi 8 luni, termenul general de prescripţie a răspunderii penale fiind acela de 5 ani. Data ultimului act material ce ar fi fost comis de către inculpat a fost stabilit de către procuror în 23 septembrie 2008, ridicarea din bancă a sumei nejustificate de 16.273 lei cu titlul de avans salarii. Prin urmare, făcând calculul cu termenul de 10 ani, termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit în ziua de 23 septembrie 2018”, au scris magistraţii în motivarea sentinţei.

Lichidatorul nu s-a lăsat şi s-a adresat Curţii de Apel Iaşi. De data asta, şi-a majorat cuantumul pretenţiilor civile, suma solicitată drept despăgubiri fiind de 13.423.403 lei. Efort zadarnic, magistraţii ieşeni au respins, alaltăieri, apelul ca fiind nefondat. Sentinţa e definitivă, pentru Marius nu mai există riscul de a ajunge la puşcărie. Cât despre banii pe care şi i-a însuşit în urmă cu 14-15 ani, aceştia sunt practic imposibil de recuperat. Marcel FLUERARU

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Caz halucinant la Cluj-Napoca. Pacient cu accident vascular, transferat cu elicopterul la Suceava, după ce a fost refuzat de 5 clinici
05/05/2024 09:50

 Un pacient cu accident vascular a fost transferat cu elicopterul SMURD la Suceava, după ce a fost refuzat de 5 clinici. Practic, in tot Centrul Universitar Cluj nu s-a găsit o clinică unde să fie oper ...

Urșii își fac de cap la Slănic Moldova
05/05/2024 09:35

Un grup de turişti, din care făcea parte şi un britanic, s-a intalnit, vineri, cu patru urşi pe traseul ‘300 de scări’ din Slănic Moldova, a informat Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bacău ...

Poveste de film tragic: O femeie din Vaslui a fost ucisă de o mașină fix în timp ce mergea la Înviere
05/05/2024 09:12

O femeie de 85 de ani a murit, in noaptea de sambătă spre duminică, pe un drum din judeţul Vaslui, după ce a fost lovită de un autoturism in timp ce se indrepta spre biserică, să asiste la slujba de Inv ...

„Școala modulară” de la Colegiul Pedagogic va fi realizată în patru luni!
05/05/2024 08:15

* primarul Mihai Chirica a semnat luni, 29 aprilie, contractul privind amenajarea platformei modulare in care urmează să-si desfăsoare activitatea elevii si cadrele didactice de la Colegiul Pedagogic „ ...

Parteneriate care salvează vieți sau cum să fii un catalizator pentru schimbare în comunitate
05/05/2024 07:30

9 ore. Atat a stat pe masa de operatie Ana, fiica Roxanei Ciuhulescu. Vorbim de o interventie chirurgicală pe coloană care i-a redat nu doar bucuria de a face din nou balet ori demnitatea de a merge pe strad ...

Încendiu, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, Neamț
05/05/2024 06:26

Un incendiu a izbucnit, in noaptea de sambătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu fla ...

Chinul lui Andrei, băiatul de 14 ani omorât de tată într-un sat din Vaslui. Pedeapsă minoră primită de criminal
05/05/2024 06:01

Un bărbat din Vaslui si-a rănit mortal fiul pe fondul consumului de alcool si al unor probleme psihice netratate. Băiatul era maltrat de tatăl său de ani de zile, care de multe ori il bătea fără motiv. ...

Continuă războiul surd, pentru Cheile Bicazului, între Secuime și Neamț. Alt proces pierdut de Harghita
05/05/2024 05:30

De ani de zile, autorităţile din Harghita incearcă, fără succes, să preia in administrare celebrul defileu, considerand că li se cuvine. Recent, au pierdut un nou proces, la fel ca multe altele. „Inal ...

Gheorghe Flutur: Foarte mulţi creştini cu zâmbetul pe buze au venit să primească Sfânta Lumină- Uitaţi-vă cum pleacă de la Suceava către Cernăuţi
05/05/2024 04:45

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a afirmat, sambătă seară, după ce Lumina Sfantă a ajuns la Suceava, că foarte mulţi creştini au venit să ia această lumină, iar de a ...

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj la SCJU Suceava, pentru extragerea cheagului
04/05/2024 21:47

Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sambătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj la SCJU Suceava, pentru extrage ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei