Calendar ortodox, 25 septembrie. Sfânta Eufrosina

Eufrosina

Dimensiune font:

| 25-09-2023 09:25

}n fiecare an, pe 25 septembrie este pomenită Sfânta Cuvioasă Eufrosina. 

Era fiica unui demnitar din cetatea Alexandriei, în Egipt, care, împreună cu soţia sa, s-a rugat mult pentru naşterea acestui copil. Părinţii Sfintei făceau nu numai multe milostenii la săraci, la biserici şi la mănăstiri, dar trăiau în post şi în rugăciuni.

Trecând doisprezece ani de la naşterea Eufrosinei, mama ei a plecat din această lume, iar tatăl a rămas să se îngrijească de educaţia fiicei sale.

La optsprezece ani, Sfânta Eufrosina a ales să părăsească lumea şi să trăiască viaţa călugărească. Fugind pe ascuns din casa părintească, s-a îmbrăcat cu haine bărbăteşti şi a intrat la o mănăstire de bărbaţi, arătându-se ca un famen împărătesc. A rămas aici, tăinuită, vreme de treizeci şi opt de ani.

În tot acest timp, tatăl său nu a încetat să o caute, chiar şi în mănăstirea care o adăpostea pe fiica lui şi care primea multe daruri de la el cerea să se facă rugăciune ca Dumnezeu să-i arate ce s-a întâmplat cu ea.

El s-a aflat în mănăstire chiar înaintea morţii Sfintei Eufrosina şi aşa a aflat adevărul despre fiica sa, pe care o cunoştea ca pe monahul cu viaţă aleasă 'Smaragd'.

După moartea Sfintei Eufrosina, tatăl său şi-a împărţit toată averea şi s-a făcut monah, instalându-se în chilia în care trăise copilul său, unde a mai vieţuit încă zece ani. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:19

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 35,16 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, bl. E2, sc. D, parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara nr. 70102-C1-U27, nr. cadastral 1/4;0;3, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 63/19.07.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.08.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 14.08.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.07.2024.
Sărbătoarea Sfântului Pantelimon, vindecătorul întru credință și tradiție
27/07/2024 09:13

Sfantul Pantelimon s-a născut in Nicomidia, in secolul al III-lea, intr-o familie nobilă. Mama sa era crestină, iar tatăl său era păgan. După moartea mamei sale, Pantelimon a fost educat de către tatăl ...

HOROSCOPUL ZILEI
26/07/2024 06:00

 BERBEC Combativitatea dv. se nuantează si devine mult mai folositoare pentru toată lumea. Munciti cu spor si vă etalati talentele prin discursuri pline de diplomatie. Seara, lipsă de tact. TAUR Vet ...

Horoscopul Zilei
25/07/2024 05:51

Berbec În fata ta se derulează anumite momente din trecut, insă acum le trăiesti cu mai multă profunzime. Poti ajunge la anumite concluzii si poti avea constientizări revelatoare despre cineva pentr ...

HOROSCOPUL ZILEI
24/07/2024 05:58

BERBEC Este cu sigurantă ziua cea mai "bogată" in evenimente din această lună: primiti musafiri, plecati la drum si trebuie să finalizati si o parte din lucrările incepute. Relatiile cu rudel ...

Sărbătoarea Sfintei Cristina, ocrotitoarea celor aflați în depresie. Ziua în care nu ai voie să fii mânios
23/07/2024 15:16

 Sfanta Cristina a trăit in secolul al III-lea in cetatea Tir, intr-o familie nobilă păgană. Tatăl ei, Urban, era un ofiter militar, dar si un inversunat prigonitor al crestinilor. Convertirea Sfintei ...

Foca, ziua când focul amenință pământul
23/07/2024 07:48

Foca, un moment celebrat in fiecare an pe 23 iulie, este considerată o pseudo-sărbătoare, ceea ce inseamnă că nu este recunoscută oficial de Biserica Ortodoxă Romană si nu are un loc in calendarul relig ...

Horoscopul Zilei
23/07/2024 05:06

BERBEC Accentul zilei revine segmentului amoros. Atat in relatia cu persoana iubită cat si in relatia cu copiii se intrezăresc schimbări plăcute, mai mult sau mai putin. TAUR Situatia ta financiară este ...

Horoscopul Zilei
22/07/2024 05:21

Berbec Planuri de vacantă. Poate plecati pe undeva măcar o zi, două, să vă incărcati bateriile si să mai luati o pauză de la locul de muncă. Taur Partenerul de viată trece printr-o perioadă difici ...

PS Ignatie: Curajul nu înseamnă obrăznicie! ”Sunt atâția care fac gălăgie, aroganți, indolenți, vulgari, și toți se ascund sub masca faptului că ei sunt oameni curajoși”
21/07/2024 15:43

De sărbătoarea Sfantului Proroc Ilie, sambătă, 20 iulie 2024, Preasfintitul Părinte Ignatie, Episcopul Husilor, a săvarsit Sfanta Liturghie la Mănăstirea Floresti, Protopopiatul Barlad, cu prilejul hram ...

Sărbătoarea Sfintei Maria Magdalena, ziua dedicată căinței
21/07/2024 14:10

În inima crestinismului, povestea Sfintei Maria Magdalena este una dintre cele mai vibrante si pline de sensibilitate, o poveste care transcende timpurile si aduce in lumină tema vindecării, a iertării ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei