Ce drepturi poate interzice presedintele Romaniei prin decretul privind starea de urgență: raționalizarea alimentelor și interzicerea circulației, permise de lege

images

Dimensiune font:

| 14-03-2020 20:11

Președintele Klaus Iohannis a anunțat astazi, într-o declarație de presă la Palatul Cotroceni, că a decis să decreteze starea de urgență în România la începutul săptămânii viitoare.

Legea care spune ce se întâmplă în această situație este OUG 1/1999 „privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență”.

 

Starea de asediu și starea de urgență privesc situații de criză ce impun măsuri excepționale care se instituie în cazuri determinate de apariția unor pericole grave la adresa apărării țării și securității naționale, a democrației constituționale ori pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre”, spune legea.

În cazul nostru, spune legea, „Starea de urgență reprezintă ansamblul de măsuri excepționale de natură politică, economică și de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul țării sau în unele unități administrativ-teritoriale”.

Pe durata stării de asediu sau a stării de urgență, exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale poate fi restrâns, cu anumite excepții, mai prevede legea.

Starea de urgență se poate institui pe o perioadă de cel mult 30 de zile. În funcție de evoluția situațiilor de pericol, Președintele României, cu încuviințarea Parlamentului, poate prelungi durata stării instituite și poate extinde sau restrânge aria de aplicare a acesteia.

La instituirea stării de urgență, unele atribuții ale administrației publice centrale de specialitate și ale administrației publice locale trec în competența autorităților militare și a altor autorități publice, prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau de urgență.

Conducătorii autorităților publice și administratorii operatorilor economici care asigură servicii de utilitate publică în domeniile energetic, sănătate, agricultură și alimentație, alimentare cu apă, comunicații și transporturi au obligația de a asigura continuitatea furnizării serviciilor esențiale pentru populație și pentru forțele destinate apărării.

Autoritățile militare, precum și celelalte autorități publice pot lua următoarele măsuri:

  • să limiteze sau să interzică circulația vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore și să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulație;
  • să efectueze controale asupra unor persoane sau locuri, când acestea se impun;
  • să efectueze razii;
  • să exercite în mod exclusiv dreptul de a autoriza desfășurarea adunărilor publice, a manifestațiilor sau marșurilor;
  • să evacueze din zona supusă regimului stării de asediu sau de urgență persoanele a căror prezență nu se justifică;
  • să dirijeze persoanele evacuate sau refugiate pe direcțiile și în zonele stabilite și să țină evidența acestora;
  • să protejeze informațiile cu caracter militar destinate a fi comunicate prin mass-media; informațiile cu privire la starea de asediu sau la starea de urgență, cu excepția celor referitoare la dezastre, se dau publicității numai cu avizul autorităților militare; mijloacele de comunicare în masă, indiferent de natura și de forma de proprietate, sunt obligate să transmită, cu prioritate, mesajele autorităților militare, la cererea acestora;
  • să dispună închiderea temporară a unor stații de distribuire a carburanților, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice;
  • să suspende temporar apariția sau difuzarea unor publicații ori a unor emisiuni ale posturilor de radio sau de televiziune;
  • să asigure paza militară a stațiilor de alimentare cu apă, energie, gaze, a sediilor posturilor de radiodifuziune și de televiziune publice, a operatorilor economici care dețin capacități de importanță strategică la nivel național, precum și a obiectivelor de importanță deosebită pentru apărare, prin punerea în aplicare a Planului de mobilizare a economiei naționale pentru apărare; când situația impune, dispun oprirea temporară a alimentării cu gaze, energie și apă potabilă, după caz;
  • să dispună raționalizarea alimentelor și a altor produse de strictă necesitate;
  • să emită ordonanțe militare sau ordine, după caz
  • să interzică circulația rutieră, feroviară, maritimă, fluvială și aeriană pe diferite rute

Starea de urgență se instituie de Președintele României prin decret, contrasemnat de primul-ministru și publicat de îndată în Monitorul Oficial al României. Decretul de instituire a stării de de urgență se aduce neîntârziat la cunoștința populației prin mijloacele de comunicare în masă, împreună cu măsurile urgente de aplicare, care intră imediat în vigoare. Decretul se difuzează pe posturile de radio și de televiziune, în cel mult două ore de la semnare, și este transmis în mod repetat în primele 24 de ore de la instituirea stării de urgență. În termen de cel mult 5 zile de la instituirea stării  urgență, Președintele României solicită Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate. În situația în care Parlamentul nu încuviințează starea instituită, Președintele României revocă de îndată decretul, măsurile dispuse încetându-și aplicabilitatea.

sursa: stiripesurse.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Klaus Iohannis, premiat de think-tankul globalist „Atlantic Council”, „pentru conducerea exemplară a României”
05/05/2024 09:28

Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, urmează să fie premiat de think-tankul american Atlantic Council, conducerea exemplară a Romaniei şi pentru rolul său de lider transatlantic şi european”,se arată ...

Trump promite că va pune capăt „mandatului nebunesc al mașinilor electrice” al lui Biden: Sunt foarte scumpe, nu merg departe și sunt făcute în China
05/05/2024 08:23

Donald Trump a promis că va pune capăt regulii presedintelui Joe Biden privind masinile electrice (EV). Fostul presedinte spune că ar „ucide” economia Michigan (zona industrială auto a SUA) si ar aduce ...

Dr. Răzvan Constantinescu: trei măsuri economice pentru redresarea României
05/05/2024 08:13

Primul candidat la prezidentiale anuntat, medicul Răzvan Costantinescu a explicat, „pe scurt”, care ar fi trei măsuri economice pe care le-ar adopta pentru a redresa situatia tării. „Desi gestionarea ...

Oficial al serviciilor secrete ucrainene: Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia
05/05/2024 08:01

Ucraina va trebui la un moment dat să intre in discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang inalt al serviciilor secrete ucrainene intr-un intervi ...

CTP: Tânăra speranță Burduja se arată a fi un demn discipol al „greilor” peneliști, îmbătrâniți în osânză cu damf pesedist
05/05/2024 07:50

„Habar n-am dacă tatăl lui Burduja a fost securist sau nu. Si nici nu vreau să stiu. De asemenea, nu vreau să critic prestatia lui ca ministru al Energiei. Ce mă surprinde insă, si nu pot să dau de-o p ...

Pregătiri pentru un război de zece ani în Ucraina
05/05/2024 07:41

In iunie 2022, Richard Haass, presedintele Council on Foreign Relations, scria, in paginile Foreign Affairs, revista amintitului think tank, ca războiul din Ucraina va fi unul „lung” si că ”vom lupta” ...

Adrian Severin: Liderii ADU sunt anti-români, anti-democratici și anti-naționali
05/05/2024 07:23

Adrian Severin a analizat noua situatie de la Bucuresti, unde au fost schimbati candidatii pentru PMB in urma retragerii medicului Cătălin Cirstoiu. In viziunea lui Adrian Severin, cei mai nocivi candidat ...

Cornel Nistorescu:Încercările vulpii și șmecheriile Gabrielei Firea
05/05/2024 07:16

Nu stiu cite acatiste a pus Vulpea peste tot ca bucata de cascaval să-i cadă corbului din Cioc. Si cit a tremurat sub stejar pină cind dorinta ei fierbinte a mai făcut un pas spre implinire. La cite buc ...

Premieră la Londra – Sadiq Khan, al treilea mandat
05/05/2024 06:42

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale care au avut loc joi in Anglia, devenind astfel primul edil al capitalei britanice care obţine un al treilea mandat. Khan, 53 de ani ...

Italia îl trage de mânecă pe Macron. ”Nu înţeleg rostul”
04/05/2024 20:57

Ministrul italian al apărării , Guido Crosetto, a apreciat că declaraţiile preşedintelui francez, Emmanuel Macron, despre posibilitatea trimiterii de trupe occidentale in Ucraina, „sporesc tensiunile”. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei