Ce se ştie despre vulcanul din Rusia devenit extrem de activ, prima după 15 ani

8

Dimensiune font:

| 24-11-2022 11:24

Vulcanul Şiveluci, situat în peninsula Kamceatka din estul extrem al Rusiei, se pregăteşte de o erupţie puternică, prima după 15 ani, au precizat oamenii de ştiinţă, potrivit Reuters, scrie agerpres

n Kamceatka se află 29 de vulcani activi, care fac parte dintr-o regiune a Terrei cunoscută sub denumirea ”Cercul de Foc”, amplasată în regiunea Oceanului Pacific şi predispusă la erupţii şi seisme frecvente.

Cei mai mulţi vulcani din peninsulă sunt înconjuraţi de regiuni de pădure şi tundră puţin populate, aşa că reprezintă un risc mic pentru localnici, însă erupţiile de mari dimensiuni pot expulza sticlă, roci şi cenuşă în atmosferă, ameninţând aeronavele.

Potrivit Institutului pentru Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS), astfel de erupţii au loc de obicei de trei sau patru ori pe an în Kamceatka, iar în aceste perioade traficul aerian trebuie redirecţionat.

Şase vulcani din nord-estul Rusiei prezintă în prezent semne de activitate sporită, printre care şi cel mai înalt vulcan activ din Eurasia, Klucevskaia Sopka, care a început să erupă joia trecută.

Vulcanul Şiveluci

Şiveluci este unul dintre cei mai mari şi activi vulcani din Kamceatka şi a erupt de cel puţin 60 de ori în ultimii 10.000 de ani.

Este alcătuit din două părţi: Vechiul Şiveluci, cu o altitudine de 3.283 de metri, şi Noul Şiveluci, un vulcan mai mic, al cărui vârf ajunge la 2.800 de metri.

Noul Şiveluci este situat într-o caldeiră străveche – un bazin asemănător unui crater care s-a format probabil când porţiunea mai veche a suferit o erupţie catastrofală cu cel puţin 10.000 de ani în urmă.

Această porţiune a devenit extrem de activă, a precizat duminică Echipa de răspuns la erupţii vulcanice din Kamceatka (Kamchatka Volcanic Eruption Response Team – KVERT), avertizând că domul din lavă al vulcanului continuă să crească şi că a fost observată o ”activitate fumarolă” mai intensă.

O erupţie ar reprezenta un risc pentru zborurile internaţionale şi a fost marcată cu nivelul de alertă ”portocaliu”, a precizat KVERT, ceea ce înseamnă că există o probabilitate mai mare de a erupe.

Vulcanul a erupt continuu din august 1999, dar ocazional se produc evenimente explozive puternice, aşa cum s-a întâmplat în 2007, când NASA a anunţat că vulcanul a expulzat un nor masiv de cenuşă în atmosferă până la o altitudine de 9.750 de metri.

Alexei Ozerov, director în cadrul Institutului de Vulcanologie şi Seismologie al Filialei din Extremul Orient a Academiei Ruse de Ştiinţe, a spus duminică că domul vulcanului a devenit foarte fierbinte.

”Cupola străluceşte în timpul nopţii din aproape toate părţile. Avalanşe incandescente cu o temperatură de 1.000 de grade Celsius se rostogolesc pe versanţi”, a spus el.

Un reprezentant al institutului a precizat pentru Reuters că acest lucru se întâmplă de obicei înaintea unei puternice ”erupţii paroxistice”, care se poate produce în orice moment.

”Atunci când are loc faza paroxistică a erupţiei, fluxul piroclastic (un amestec de gaz fierbinte, cenuşă şi roci) va coborî de pe versanţii vulcanului Şiveluci cu mare viteză”, au spus experţii.

”Emisiile de cenuşă reprezintă un pericol foarte mare pentru aviaţie. Turiştii ar trebui să evite apropierea de vulcan pe o rază de 25 de kilometri”.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Celebrul ursuleţ Paddington, cu ouă vopsite în roşu, galben şi albastru, pentru a marca Paştele Ortodox
05/05/2024 17:01

Celebrul ursuleţ Paddington care ţine ouă vopsite in roşu, galben şi albastru apare intr-o imagine creată de Inteligenţa Artificială şi postată de Ambasada Britanică la Bucureşti pentru a marca Pa ...

Apel disperat al familiei româncei care se află închisă într-un penitenciar din China
05/05/2024 16:57

Apel disperat al familiei romancei care se află inchisă intr-un penitenciar din China. Părintii Alinei Apostol cer, citez, ”in genunchi”, statului roman să le salveze fiica. Acestia au făcut de ...

Cum se sărbătorea Paștele în vremea comuniștilor? Amintiri cu Serghei Mizil despre vremuri demult apuse!
05/05/2024 16:50

Serghei Mizil este fiul unuia dintre membrii de varf ai fostei nomenclaturi a Partidului Comunist Roman. Paul Niculescu Mizil, candva membru al Comitetului Politic Executiv al fostului partid unic, s-a numărat ...

Ultimă oră! ANM a emis cod galben de ploi în mai multe județe din România
05/05/2024 15:20

Mai multe localităţi din judeţele Cluj, Sălaj, Gorj, Valcea şi Alba se află, duminică după-amiază, sub atenţionări nowcasting Cod galben vizand ploi, descărcări electrice, intensificări ale vantul ...

Numărul actelor antisemite a atins un record mondial
05/05/2024 14:35

Liga Anti-Defăimare (ADL) a tras un semnal de alarmă duminică - in raportul său global anual - asupra "nivelului fără precedent" al acţiunilor antisemite inregistrate in 2023, războiul intre H ...

Cutremur în dimineața de Paște în România. Ce magnitudine a avut și unde s-a mișcat Pământul?
05/05/2024 12:24

Cutremur in dimineata de Paste in Romania. Ce magnitudine a avut si unde s-a miscat Pămantul? vă spunem potrivit Institutlui National de Fizica Pămantului care a si făcut anuntul.     Al doil ...

Scene de groază, de Paștele ortodox, în Australia: Un adolescent radicalizat a atacat oameni cu un cuțit, apoi a fost ucis
05/05/2024 09:18

Poliţia din Australia a anunţat, duminică, faptul că a impuşcat mortal un băiat după ce acesta a injunghiat un bărbat, in capitala statului Western Australia, Perth, intr-un atac despre care autorităţ ...

Vladimir Putin va avea cu ce se lăuda pe 9 mai, de Ziua Victoriei din Rusia: Peste 150.000 de militari pe străzi
04/05/2024 22:12

Peste 150.000 de militari şi aproximativ 2.500 de vehicule de luptă vor participa la paradele militare de Ziua Victoriei, care vor avea loc pe 9 mai in peste 20 de oraşe din Rusia pentru a marca 79 de ani de ...

„Mentalitatea de CAP” a lui Vită, ajuns polițist șef
04/05/2024 20:43

Sindicatul Europol a prezenatat mesaje conform cărora un sef din IPJ Gorj, Alexandru Ovidiu Vită, le impune subordonatilor un plan de amenzi si le reprosează cand acestia aplică prea putine sanctiuni in tra ...

Germania a picat iar de papagal
04/05/2024 20:15

Breşă de securitate majoră in Germania. Forţele armate germane au deconectat de la internet o conexiune la serviciul de videoconferinţe Webex, platformă similară Zoom, după o breşă de securitate din c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei