Cel mai mare ţepar din ultimul deceniu insistă să fie pus în libertate

1tepar

Dimensiune font:

| 02-06-2020 22:14

  * deţinutul a deschis câteva zeci de procese, numai la Tribunalul Iaşi fiind înregistrate 30 de dosare * condamnat, ultima oară, la 18 ani de închisoare, după ce a înşelat zeci de bănci şi instituţii financiare, acesta a avut tupeul să ceară ajutor public judiciar * asta în condiţiile în care înşelăciunile sale se cifrează la 100.000 euro * magistraţii îi răspund, însă, cu aceeaşi monedă: îşi declină competenţele

De loc din Suceava, Traian Onofrei (acum în vârstă de 59 de ani) şi-a făcut ucenicia în escrocherii în urmă cu mai bine de un deceniu, ajungând rapid mâna dreaptă a reputatului ţepar Florin Pătlăgică. Cei doi, împreună cu alţi câţiva prieteni, au pus pe picioare două reţele, „Coloneii din boscheţi” şi „Robert de Niro”, cu ajutorul cărora au fraudat mai multe bănci şi instituţii financiare. Metoda folosită, una foarte simplă, dar teribil de ingenioasă şi eficientă. Racolau boschetari, îndeobşte alcoolici, îi spălau şi-i îmbrăcau în haine de firmă, le făceau un instructaj la sânge şi-i dotau cu adeverinţe de salariat de la firme dincolo de orice dubiu ori cu acte care să le atesteze o carieră militară demnă de toată stima.

În nici două săptămâni, oamenii străzii se transformau în nişte respectabili directori, şefi de departament sau colonei în rezervă, mergeau la bănci şi solicitau credite. Pe care, în baza actelor, le obţineau rapid. Banii ajungeau la capii reţelelor, „săgeţile” alegându-se doar cu mărunţişul, hainele şi accesoriile vestimentare folosite pentru impresionarea funcţionarilor bancari.

Cum nimeni nu s-a sinchisit să achite vreo rată, băncile au făcut sesizări la poliţie. De aici, dosarul a ajuns la DIICOT, au urmat investigaţii, filaje, strângeri de dovezi şi, în vara lui 2008, cele două reţele au fost destructurate. Onofrei s-a ales cu o condamnare de 11 ani închisoare, dar a ieşit de după gratii mult mai devreme.

În prima perioadă petrecută la Penitenciarul Iaşi, escrocul a analizat şi rafinat metoda învăţată de la Pătlăgică. Apoi, ajuns în libertate, a trecut la treabă. Afacere pe cont propriu, de data asta. Ca momeală pentru bănci, tot boschetari alcoolici. Dar a avut mai multă răbdare cu ei, a fost mult mai insistent şi mai exigent în pregătirea acestora. Îi pescuia de prin birturile de cartier, îi ducea două-trei săptămâni la moteluri discrete din judeţul Iaşi, câteodată şi din cele învecinate, îi hrănea bine, îi îmbrăca în haine de firmă şi le făcea un instructaj la sânge. Ca aceştia să-şi poată intra perfect în rol de colonel în rezervă al M.Ap.N. sau M.A.I. Le dădea decizii de pensionare falsificate şi îi trimitea la ghişeele instituţiilor financiare pentru a contracta credite cât mai mari cu putinţă.

„Coloneii din boscheţi” au împânzit Moldova

La început, s-a mulţumit să opereze doar în Iaşi, dar, în scurt timp, Onofrei şi-a trimis slujbaşii să acţioneze în toate judeţele Moldovei. În mai puţin de un an de zile, escrocul a izbutit, cu ajutorul boschetarilor săi pe post de colonei, să înşele BCR, BRD, Patria Bank, Unicredit, ING, Cetelem, EFG Retail Services şi Generali Asigurări, prejudiciul depăşind 100.00 de euro.

I s-a înfundat la sfârşitul lui 2016, tot în urma investigaţiilor celor de la DIICOT. A urmat un nou proces, pe parcursul căruia Onofrei a avut tupeul maxim de a solicita ajutor public judiciar. Adică, să fie scutit de la plata taxelor şi cheltuielilor de judecată, deoarece n-are niciun venit!

Judecătorii n-au gustat deloc poanta, ba chiar s-au simţit luaţi de proşti, aşa încât i-au dat o sentinţă comparabilă cu cea primită de un criminal periculos. Pe data de 22 noiembrie 2017, Onofrei a fost condamnat definitiv la 18 ani de închisoare.

Gratiile n-au avut deloc darul de a-i tempera impertinenţa. A deschis câteva zeci de procese, numai la Tribunalul Iaşi fiind înregistrate 30 de dosare. Contestaţii în anulare, contestaţii la executare, reparare eroare judiciară, intervenirea unei legi penale noi etc.

Onofrei a fost mutat de ceva vreme la Penitenciarul Gherla şi credea că i s-a deschis o nouă oportunitate. Gândea că ardelenii nu-i ştiu obiceiurile, aşa încât, pe 23 aprilie 2020 a depus la Judecătoria Gherla o nouă contestaţie la executare. Magistraţii n-au mai stat să despice firul în patru, ci i-au răspuns cu aceeaşi monedă a ironiei. Şi-au declinat competenţa în favoarea... Tribunalului Cluj. Care, mai mult ca sigur, va face acelaşi lucru, trimiţând contestaţia către o instanţă ieşeană. Marcel FLUERARU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:56

%ANUNTSPECIAL%
1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Sipote, Strada Alexandru Lapusneanu, nr. 1, Sipote, județul Iasi, telefon: 0232/238.333, fax: 0232/238.320, e-mail: primariasipote@yahoo.ro, cod fiscal: 4540291 2. Informaţii generale privind obiectul concesiunii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat: suprafata totala de 22,49 ha pasune comunala, conform caietului de sarcini, destinata pasunatului caprinelor si ovinelor din comuna Sipote, bun public situat administrativ pe teritoriul Unităţii Administrativ Teritoriale Comuna Şipote, judeţul Iaşi conform HCL 49/26.04.2021 și temeiului legal: O.U.G. 57/03.07.2019. 3. Informaţii privind documentaţia de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalităţile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentaţiei de atribuire: prin solicitarea scrisă, de la sediul Primăriei Comunei Sipote. 3.2. Denumirea şi adresa serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire: Registratura Primăriei Comunei Sipote, Strada Alexandru Lapusneanu, nr. 1, Sipote, județul Iasi 3.3. Costul şi condiţiile de plată pentru obţinerea acestui exemplar, unde este cazul: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentației de atribuire de 50 lei în numerar la casieria unitatii sau cu ordin de plata in contul concedentului: RO95TREZ24A705000200130X, deschis la Trezoreria Iasi, cod fiscal al concedentului: 4540291 . 3.4. Data limită pentru solicitarea clarificărilor: 11/05/2021, ora 15.00. 4. Informaţii privind ofertele: 4.1. Data limită de depunere a ofertelor: 19/05/2021, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Oferta va fi depusă la Registratura Primăriei Comunei Sipote, Strada Alexandru Lapusneanu, nr. 1, Sipote, județul Iasi 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: 1 exemplar original și 1 exemplar copie. 5. Data şi locul la care se va desfăşura sedinţa publică de deschidere a ofertelor: 19/05/2021, ora 12.00, la sediul Primăriei Comunei Sipote, Strada Alexandru Lapusneanu, nr. 1, Sipote, județul Iasi 6. Denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail ale instanţei competente în soluţionarea litigiilor apărute şi termenele pentru sesizarea instanţei: Acțiunea în justiție se poate introduce la JUDECATORIA HARLAU, cu sediul in Str. Gheorghe Doja, nr, 1, Ors. Hirlau, Jud. Iasi, telefon 0232 722 344, fax 0232 722 622, e-mail jud-hirlau-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 26/04/2021
Condiţiile USR+ Iasi pentru a vot bugetul
08/05/2021 10:29

 Nu e denumit comunicat oficial, ci se pretinde doar un punct de vedere personal al Cosettei, insă postarea cu pricina a fost preluată şi distribuită de mai toţi subalternii ei pe linie de partid. E v ...

Reţeaua de gaz se extinde în două sate din Leţcani
08/05/2021 10:29

Pană in tomna anului viitor, reţeaua de distribuţie a gazelor naturale se va extinde in două din cele patru sate ale comunei Leţcani. Cinci oferte au fost depuse la licitaţia iniţiată la sfarşitul anul ...

Manifestări dedicate Zilei Regalităţii
08/05/2021 10:03

  De aproape 30 de ani, regaliştii ieşeni onoreaze două zile importante din istoria Romaniei Moderne şi a Regalităţii romane : 10 mai – Ziua Regalităţii şi 8 noiembrie – Sf. Sărbăto ...

Biletele pentru muzeele ieşene se pot cumpăra de pe internet
08/05/2021 09:01

Cei care doresc să viziteze muzeele din cadul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi au posibilitatea, din această lună, să achiziţioneze bilete de pe Booktes.com, platformă de ticketing ...

Mihai Chirica Școala reîncepe în Municipiul Iași în „scenariul verde”
08/05/2021 08:16

  Scoala reincepe in Municipiul Iasi in „scenariul verde” Primăria Municipiului Iasi a luat act si va aplica prevederile hotărarii nr. 92 / 7 mai 2021 a Comitetului Judetean pentru Si ...

Lider PNL Iași: AUR este o grupare de factură neofascistă, cu un discurs instigator la ură
07/05/2021 16:09

 Prim-vicepresedintele PNL Iasi Alexandru Muraru atacă dur partidul lui George Simion si Claudiu Tarziu si sustine că in Romania AUR este considerată „o grupare de factură neofascistă”, cu ...

Primul tramvai PESA ajunge la Iaşi la finele lunii septembrie
07/05/2021 14:30

  În cursul zilei de ieri, primarul Mihai Chirica a făcut o vizită de lucru la sediul central din orasul Bydgoszcz al producătorul polonez PESA, cu care Primăria Iaşi are in derulare un contrac ...

Un evazionist a scăpat de condamnare pe motiv de deces
07/05/2021 14:15

Ieşeanul Gheorghe V. (57 de ani) a fost, cu ani in urmă, patronul şi administratorul unei firme specializată in comerţul cu produse din alcool şi tutun. Ca să eludeze plata dărilor către fisc, afaceris ...

Primăria ieșeană scoate la concurs trei posturi, la Urbanism
07/05/2021 14:00

  Mai multe posturi din cadrul municipalitătii iesene vor fi scoase luna aceasta la concurs. Astfel, in data de 19 mai va avea loc un concurs de recrutare pentru ocuparea a trei functii publice de execut ...

Costel Alexe: Autostrăzile A8 și A7 sunt o prioritate a Guvernului și a administrației Consiliului Județean Iași! Mâine încep lucrările de proiectare pe sectorul Tg. Neamț-Iași-Ungheni
07/05/2021 13:57

 Moment istoric pentru ieseni: proiectarea lucrărilor la autostrada Iaşului (Ungheni – Tg. Neamţ) va incepe maine. Anunţul a fost făcut ieri de către ministrul Transporturilor, iar, a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei