Cine sunt Blajinii

8469e6376748584efd92ca0bbdae6837

Dimensiune font:

| 24-04-2023 13:14

Paștele sau Paștile Blajinilor este o sărbătoare religioasă destul de ciudată, considerată ca fiind creștină dar totodată și ca având rădăcini păgâne.

Această sărbătoare este specifică Europei de Sud-Est și are ca bază amintirea celor decedați, în special a rudelor și prietenilor apropiați.

De Paștile Blajinilor, credincioșii vizitează mormintele rudelor sau ale celor apropiați de la cimitire, le îngrijesc, iar după slujbă, preoții le sfințesc.

Anul acesta Paștele Blajinilor pică în ziua următoare de după Sfantul Gheorghe.

Cine sunt blajinii? Legenda primilor oameni de pe pământ
Blajinii au o legendă ciudată. Se spune despre ei că sunt primii oameni de pe pământ, niște asceți veritabili.

Sunt incapabili de a face rău, iar termenul de ”blajin” tocmai de aici vine.

„Potrivit credinței populare, Blajinii fac parte din cei dintâi oameni de pe pământ. Trăiesc fără femeile lor, conviețuiesc cu ele numai 30 de zile pe an în vederea procreației.

Blajinii, incapabili de a face rău, s-ar află dincolo de lumea văzută, pe unde se varsă Apă Sâmbetei, în delta ei, pe Ostroavele Albe.

Preocupările Blajinilor sunt postul și rugăciunile pentru cei vii. Deși sunt virtuoși, nu știu cum să calculeze data Sfintelor Paști.

Oamenii le vestesc acestora că a venit Paștele prin intermediul apei, aruncând pe ea coji de ouă roșii.

Există și credința potrivit căreia blajinii provin din copii nebotezați, morți imediat după naștere.

Alteori sunt priviți ca fiind cei care susțin stâlpii pământului: fără ei, lumea s-ar scufundă în haos.

Alteori, blajinii sunt identificați cu urmașii celor care n-au mai reușit să traverseze marea, atunci când Moise a eliberat poporul evreu din robia egipteană, despărțind apele.

Aceștia au rămas pe o insula foarte aproape de Rai, pe unde trece Apă Sâmbetei.

Blajinii sunt jumătatea de sus om, iar jumătatea de jos peste și trăiesc într-un pârâu; femeile și fetele lor cânta foarte frumos, încât răsună văile de cântecele lor melodioase.

Mai există credința populară că blajinii au fost creați de Dumnezeu după uriași. Pentru că erau violenți, Dumnezeu i-a lăsat să piară și a creat blajinii, dar aceștia erau prea mici, așa că au fost mutați pe lumea cealaltă.

Așa că Dumnezeu a mai făcut o încercare: a creat oamenii.

În orice forme am discuta despre ei, blajinii sunt considerate a fi niște ființe extraordinare, bune, care ajută umanitatea într-un mod discret.

Când sunt Paștele Blajinilor
Tradițional, Paștile Blajinilor se sărbătorește în lunea de după Duminica Tomii, la o săptămână după Paștele propriu-zis, Învierea Domnului.

De Paștele Blajinilor se pomenesc strămoșii pe linia familiei și a comunității.

În localitățile rurale mai mari și în orașele cu mai multe cimitire, sărbătoarea are loc pe parcursul mai multor zile, începând de sâmbătă.

Ce nu e bine să faci de Paștele Blajinilor
La fel ca la orice sărbătoare și în ziua Paștelui Blajinilor sunt interzise anumite activități. Femeile nu au voie să spele, să măture sau să facă oricare altă activitate pe care o fac de obicei în gospodărie.

Zgomotul făcut atunci când bați covoarele îi sperie pe blajini, care în această zi se întorc de pe lumea cealaltă pentru a se ruga pentru cei vii și chiar intră în biserică pentru a participa la Sfânta Liturghie.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:43

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
 HOROSCOPUL ZILEI
07/06/2024 05:00

 BERBEC Aveti un comportament radical, sunteti extrem de pretentios, dar si foarte optimist, mai ales in ceea ce priveste propriile forte. Pierdeti timp si bani din cauza pozitiilor dv.   TAUR Tre ...

Luna Nouă în Gemeni, restart la iubire și comunicare
06/06/2024 07:30

În preajma zilei de 6 iunie, cand astrologic vorbind avem parte de o Lună Nouă care pică la 6 grade in semnul Gemenilor, sufletele ni se umplu de sperantă si lumina pătrunde chiar si in acele locuri ...

HOROSCOPUL ZILEI
06/06/2024 05:27

 BERBEC Este cu sigurantă ziua cea mai "bogată" in evenimente din această lună: primiti musafiri, plecati la drum si trebuie să finalizati si o parte din lucrările incepute. Relatiile cu ...

Toți preoții din România au primit acest mesaj de la Patriarhul Daniel: ordin în zece puncte de la Preafericitul Părinte
05/06/2024 14:22

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le cere clericilor din Biserica Ortodoxă să fie mult mai atenti la cei aflati in suferintă. Preafericirea Sa a reliefat principalele aspecte referitoare la pastoratia c ...

HOROSCOPUL ZILEI
05/06/2024 05:00

BERBEC: Nu prea mai esti dispus să tolerezi orice afront venit din partea celorlati preferand să alegi oamenii care chiar merită să facă parte din viata ta.   TAUR: Esti mult mai preocupat de car ...

HOROSCOPUL ZILEI
04/06/2024 05:16

BERBEC Nu va intelegeti prea bine cu vecinii. Barfele va enerveaza (mai ales ca sunteti in centrul atentiei). Uitati ca aveti inca multe pregatiri de facut si este normal ca cei lipsiti de noroc sa nu va vada ...

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului a ajuns la spital
03/06/2024 11:47

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, se află internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentand fractură de rotulă, a declarat luni pentru AGERPRES purtătorul de cuvant al unităţii me ...

HOROSCOPUL ZILEI
03/06/2024 05:05

 ERBEC Accentul zilei revine segmentului amoros. Atat in relatia cu persoana iubită cat si in relatia cu copiii se intrezăresc schimbări plăcute, mai mult sau mai putin. TAUR Situatia ta financiară ...

Vindecările miraculoase, între minune și știință
02/06/2024 16:30

Au fascinat omenirea de mii de ani. De la povestirile biblice si pană la cazurile documentate medical din zilele noastre, vindecările miraculoase starnesc atat sperantă, cat si scepticism. Dar ce sunt, de fa ...

HOROSCOPUL ZILEI
01/06/2024 05:32

Berbec Se pare că astăzi pleci intr-o mică excursie la rude sau prieteni apropiati. Atentie că relatiile cu acestia sunt tensionate. Taur Fii prudent, diplomat si detasează-te de problemele altora. Ment ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei