Ciucă, replică pentru Ciolacu după ce premierul a ironizat județul condus de Gheorghe Flutur: PNL a arătat că este partidul cu cei mai eficienţi aleși locali

2_11zon

Dimensiune font:

| 14-04-2024 00:20

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, sâmbătă, primarii PNL performează în atragerea fondurilor europene şi în derularea eficientă a proiectelor de importanţă locală.

”În judeţul Tulcea, PNL a demonstrat deja că este partidul cu cei mai eficienţi aleşi locali. Primarii PNL performează în atragerea fondurilor europene şi în derularea eficientă a proiectelor de importanţă locală.

La prezentarea candidaţilor liberali din judeţul Tulcea, am văzut încrederea în forţele proprii şi planurile de dezvoltare ale comunităţilor pe care le au colegii mei”, a arătat Nicolae Ciucă, sâmbătă, într-o postare pe Facebook, după ce a participat la lansarea candidaţilor PNL pentru alegerile locale din Tulcea.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, l-a ironizat, vineri, pe președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur (PNL), și l-a criticat că nu a atras multe fonduri europene. „Am fost foarte curios să vin într-unul dintre județele unde curge lapte și miere”, spune social-democratul.

„Nu mai vrem la Suceava jumătăți de măsură. Este cazul să schimbăm administrația locală, în primul rând la Consiliul Județean și în al doilea rând la municipiul Suceava. (...) Sunteți unii dintre cei mai norocoși oameni, fiindcă v-ați născut într-o zonă, Bucovina, un tărâm parcă rupt din Rai.

Cu adevărat, acest lucru dezvoltă în primul și în primul rând turismul. Dvs. conservați și istoria, și credința. Este insuficient. Acest lucru ar fi trebuit să fie un dar de la Dumnezeu și un bonus pentru dvs. Faptul că sunt azi aici... Am fost foarte curios să vin într-unul dintre județele unde curge lapte și miere”, spune Marcel Ciolacu.

„Am constatat următoarele - sunt fonduri europene la Consiliul Județean de 650.000 de euro. Într-un județ unde nu curge lapte și miere, Bistrița Năsăud, unde președintele Consiliul Județean este un coleg de-al nostru, un județ cu 300.000 de locuitori, cifra de fonduri europene accesată este 131 de milioane de euro.

Asta e diferența între un județ unde curge lapte și miere, cum este al dvs, și un județ unde nu curge lapte și miere, dar unde se muncește. În schimb, guvernul a alocat și are proiecte în județul dvs de aproape 9,2 miliarde de lei. Este județul cu cele mai multe fonduri de la bugetul central. Dacă am fi avut o administrație performantă la consiliul județean, gândiți-vă cât de mult s-ar dezvolta județul dvs”, încheie Ciolacu.

Replica lui Gheorghe Flutur nu a întârziat să apară

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, prim-vicepreședinte național al PNL, îl contrează public pe premierul Marcel Ciolacu care în calitate de președinte al PSD a fost prezent la Suceava la conferința de alegeri a PSD Suceava unde a pus sub semnul întrebării ”hărnicia” și rezultatele administrației locale liberale.

”Sunt câteva precizări pe care vreau să le fac cu privire la datele apărute în spațiu public în urma declarațiilor făcut de premierul Marcel Ciolacu azi, 12 aprilie, la Suceava.

Pentru corecta informare a cetățenilor privind hărnicia administrațiilor județene la absorbția banilor europeni vă trimit anexat captura de ecran făcută astăzi pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene care arată foarte clar că județul Suceava are astăzi, 12 aprilie, 510 proiecte, iar Bistrița-Năsăud 300.

Aș vrea să spun din capul locului că nu există domeniu în care CJ Suceava să nu fi aplicat și să nu fi obținut finanțare pentru proiectele depuse”, a spus liberalul.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cornel Nistorescu:Ciolacu, nu fi lepră că se vede!
16/05/2024 17:15

Fomist după putere si după aplauze, Marcel Ciolacu a dat fuga să-l viziteze pe Florin Piersic. De la „Miami Bici 2”, zis si Buci, a trecut la teatru. S-a făcut că-i duce portocale si că-l incurajeaz ...

Lovitură de teatru! Campania electorală din Slovacia pentru europarlamentare ar putea fi suspendată / Apelul lui Pellegrini după atacul împotriva lui Fico
16/05/2024 15:36

Presedintele ales al Slovaciei, Peter Pellegrini, propune suspendarea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare. Propunerea este făcută ca urmare a tentativei de asasinat care l-a vizat pe premie ...

Vladimir Putin a aterizat în China pentru o vizită de două zile
16/05/2024 07:33

Vladimir Putin a aterizat in China pentru o vizită de două zile Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi in China pentru o vizită de două zile in cursul căreia se va intalni cu omologul său chinez Xi ...

Reacția lui Băsescu după atacul asupra fostului său coleg, Fico: 'Așa a înțeles el'
16/05/2024 00:23

Miercuri, fostul presedinte Traian Băsescu a afirmat că a avut o cunostintă cu premierul Slovaciei, Robert Fico, in trecut, cand au fost colegi in Consiliul European. Totusi, Băsescu a remarcat că, in acea ...

Aflat în Ialomița, Nicolae Ciucă le-a vorbit liberalilor despre 'Las Fierbinţi'. Acolo a fost şi e parodiată politica făcută la nivelul comunelor
16/05/2024 00:20

Nicolae Ciucă a vorbit, miercuri, liberalilor de la filiala PNL Ialomiţa despre dezvoltarea comunităţilor, comunelor, oraşelor precum Slobozia, Urziceni, Fierbinţi-Tărg sau Dridu. Liderul partidului le-a ...

Șeful NATO, șocat și îngrozit de împușcarea premierului Robert Fico
16/05/2024 00:12

Secretarul general al Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Jens Stoltenberg, si-a exprimat consternarea fată de impuscarea premierului slovac Robert Fico. „Socat si ingrozit de impuscarea pr ...

Tentativă de lovitură de stat în Turcia. Erdogan a dat alerta și a început arestările
15/05/2024 19:07

A avut loc o tentativă de lovitură de stat in Turcia! Cel putin asta sustine regimul Erdogan. Presedintele turc a declarat că autoritătile republicii stiu foarte bine cine se află in spatele asa-numitului ...

Șefa Comisiei Europene condamnă ferm atacul împotriva premierului slovac: Un atac la adresa democrației
15/05/2024 17:54

Sefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a "condamnat categoric" atentatul la viata premierului slovac Robert Fico si a declarat că incidentul "subminează democratia europeană". "Condamn categoric atac ...

Viktor Orban, șocat de atacul împotriva prietenului său, Robert Fico: 'Ne rugăm pentru sănătatea și recuperarea sa rapidă'
15/05/2024 17:46

Premierul ungar Viktor Orban se declară socat de atacul de miercuri impotriva premierului slovac Robert Fico, pe care l-a numit „prietenul său”. „Am fost profund socat de atacul atroce impotriva priete ...

Reacția lui Klaus Iohannis după ce premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat
15/05/2024 17:35

Presedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj după ce premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost impuscat după o sedintă de Guvern. ”Şocat să aflu de faptul că Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei