Concurs de scurtmetraje la SFR

x-sfr

Dimensiune font:

| 25-06-2021 10:09


Festivalul SFR lansează apelul de participare pentru competiția de scurtmetraje, în cadrul celei de-a 12-a ediții. Competiția are loc în cadrul secțiunii S’Curte la SFR, desfășurată de peste cinci ani, cu cele mai bune producții românești de scurtmetraj, cu dialog, invitați speciali și spații neconvenționale. 
 Anunțul primei competiții SFR vine odată cu anunțarea celei de-a 12-a ediții a festivalului: 11-15 august 2021. Se împlinesc 12 ani de la prima ediție, lansată la Iași, în 2010, cu trei seri, trei regizori, trei filme. Prima ediție a readus în sala de cinema, la filme românești, peste 3.500 de cinefili. De-a lungul anilor, festivalul a adus la Iași sute de invitați, cu gale speciale, premii de excelență, ediții dedicate unor personalități marcante ale cinematografiei. 
 În 2010, Iașul a devenit Cinefilia - Țara Filmului Răsare. Un moment important a fost și deschiderea primului cinematograf de stat de după ‘90 - Cinema Ateneu, la Ateneul Național din Iași, partener cultural al festivalului. 
„Credem, mai mult ca oricând, că Iașul are o mare deschidere spre filmul românesc, și ne-a demonstrat asta de fiecare dată, încă de la prima ediție, din 2010. În luna august, festivalul SFR ajunge la cea de-a 12-a ediție. Avem un nou motiv să ne bucurăm de întâlnirile cinematografice, de marele ecran, ce ne va oferi filme în premieră și cele mai bune filme din ultimul an, ne vom bucura de dialoguri lungi și momente unice. În pandemie, când am organizat o ediție cu totul specială, ne-am dat seama câtă bucurie aduce festivalul și cât de mult filmul readuce oamenii la un loc și le redă speranță.
La cei 12 ani de festival, ne-am gândit să venim cu o noutate: un concurs de scurtmetraje cu tema Iașul meu. Iașul tău prin care să promovăm pasionații de producții video și imaginea orașului nostru academic, istoric și cultural, plin de mari povești și iubiri. Sunt multe de spus despre ediția care va avea loc pe 11-15 august 2021, însă ceea ce contează este că ne dorim să redăm sentimentul de normalitate. Am ales luna august pentru a ne asigura că publicul se va bucura de o experiență cinematografică în siguranță. Vom depinde de condițiile meteo, de evoluția pandemiei, tocmai de aceea lucrăm la o ediție cu proiecții în aer liber”, a spus precizează Andrei Giurgia, directorul SFR.
Cum te înscrii?
 Tema concursului: Iașul meu. Iașul tău. 
 Iașii în SFR. Concurs de foarte scurte își propune să aducă tinerii mai aproape de festival SFR și de  cinematografia românească, prin participare cu producții proprii de foarte scurtmetraj.
Cele mai bune scurtmetraje vor fi premiate și prezentate publicului în cadrul secțiunii S’Curte la SFR. De asemenea, câștigătorii vor participa la un atelier-dezbatere, alături de invitații speciali SFR.
Înscrierile se fac pe www.festivalsfr.ro până pe data de 30 iunie 2021. 
 Condiții tehnice pentru înscrieri:
● video de maximum 3 minute;
● producția trebuie să fie însoțită de o scurtă descriere, titlu, realizatori;
● producția trebuie să respecte tema propusă în care fiecare participant trebuie să realizeze un filmuleț în care să arate ce reprezintă Iașul pentru el;
● vor fi acceptate producțiile ce respectă minime cerințe tehnice (landscape, calitate video, sunet);
● fișierele vor fi trimise prin link de transfer, format AVI sau MP4.
 Reguli de înscriere:
● participanții trebuie să aibă domiciliul în Iași;
● conținutul să fie original;
● pot include actori, spații, dar acestea trebuie menționate în descrierea-text care însoțește înscrierea, cu nume, prenume sau alte date.
Festivalul SFR este unicul de acest profil din țară, dedicat în exclusivitate filmului românesc și a reușit, de-a lungul anilor, să transforme capitala Moldovei într-un pol al cinematografiei românești. 
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
A murit un fost rector al UTI
07/05/2024 11:00

S-a stins din viată prof. univ. dr. ing. Mihai Cretu, fost rector al Universitătii Tehnice din Iasi (TUIASI). Profesorul a fost rector al institutiei de invătămant superior in perioada 2000 – 2008. ...

Bărbat scos din fântână la Dorohoi
07/05/2024 10:54

Un bărbat in varstă de 63 de ani din municipiul Dorohoi a fost salvat de pompieri, marţi dimineaţă, dintr-o fantană adancă de aproximativ şapte metri, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru ...

Licitația pentru construcția depoului din Dacia a intrat pe ultima sută de metri
07/05/2024 07:57

Firmele care doresc să construiască noul depou din Dacia au la dispozitie mai putin de trei săptămani pentru a se inscrie la licitatie, data limită de depunere a ofertelor fiind 27 mai 2024. Licitatia est ...

500 de autovehicule vor dispărea, în acest an, de pe străzile Iașului
07/05/2024 07:55

* prima de casare anuntată in cadrul Programului „Rabla local” este de 3.000 de lei, jumătate din sumă urmand să fie suportată de la bugetul AFM, iar cealaltă de către primării * la editia d ...

O noapte de amor, un an de nopți dormite pe sub poduri şi prin şanţuri
07/05/2024 06:59

* femeia a adus destule bunătăţuri şi aştepta să inceapă petrecerile * n-a fost loc, Florin a venit mai mult decat cherchelit şi cu mare chef de sex * doi pumni zdraveni in mandibula nevestei * i-a pus ...

Copertinele din stațiile pentru călători vor fi consolidate și reabilitate
07/05/2024 06:56

Copertinele pentru protejarea călătorilor amenajate in statiile mijloacelor de transport in comun din municipiu vor fi consolidate si reabilitate in cadrul unei actiuni care vizează igienizarea punctelor de ...

Primul pacient cu AVC transferat de la Cluj la Suceava
07/05/2024 06:50

Ceea ce părea imposibil in urmă cu cativa ani a devenit realitate, in weekend. La Spitalul Clinic Judetean de Urgentă Suceava a fost transferat, de la Cluj Napoca, un pacient cu AVC, fiind prima solicit ...

Zece băcăuani se luptă pentru scaunul de primar al urbei
07/05/2024 06:49

În disputa electorală pentru functia de primar al municipiului Bacău, Biroul Electoral Judetean a validat 10 candidaturi.  Cine sunt acestia, vă prezentăm in continuare. Primul candidat (in or ...

243 de persoane la UPU, în prima zi de Paște!
06/05/2024 23:51

* „Cele mai multe urgenţe au fost din cauza colicilor biliare şi alcoolului. Au fost 12 persoane care au ajuns la spital din cauza etilismului acut sau a servrajului etanolic. Am avut şi 15 pacienţi ...

Șoc pentru o familie venită la iarbă verde: grenadă de mână defensivă, găsită într-o pădure
06/05/2024 23:04

Grenada a fost transportată in poligonul militar de la Copălău in vederea distrugerii la o dată ulterioară.>O grenadă de mană defensivă a fost găsită, luni, intr-o pădure din localitatea Lozna, au a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei