15 ianuarie, Ziua Culturii și Ziua lui Mihai Eminescu

15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale şi ziua lui Mihai Eminescu
Mai este citită opera lui Eminescu, mai plac versurile sale, ajunse în aproape toate colţurile lumii, şi cât de actuale sunt scrierile sale politice? Universalitatea operei sale poetice a fost recunoscută şi de UNESCO, poemul Luceafărul a intrat în Guiness Book of Records, iar numele poetului a fost atribuit unui crater de pe Marte şi chiar unei mici planete.

De Ziua Culturii, în 15 ianuarie, TVR Cultural le aduce telespectatorilor un spectacol extraordinar la Opera Națională București, de la ora 19.00. Din program nu lipsesc piese clasice, semnate de George Enescu și Ciprian Porumbescu, dar nici poeziile puse pe versuri de artiști cunoscuți din România și Republica Moldova.

„Ar fi meritat un Nobel pentru literatură, dar acest premiu nu se acordă postum”, afirma academicianul Eugen Simion, fostul preşedinte al Academiei Române, care a militat şi a reuşit, cu sprijinul Academiei, ca ziua de 15 ianuarie să fie legiferată drept Zi a Culturii Naţionale.

Parlamentul a aprobat această lege în 2010, iar în expunerea de motive a iniţiatorilor legii se arată că ''Ziua Culturii Naționale va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar și o zi de reflecție asupra culturii române, în genere, ţi a proiectelor culturale de interes naţional”.

Există precedente pentru această sărbătoare şi în alte ţări europene, în Spania, Ziua culturii a fost fixată de ziua morţii lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia, de ziua naşterii lui Luis de Camoes. Mai mult, şi autorităţile din Republica Moldova au hotărât ca ziua de naştere a lui Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii Naţionale.

„Omul deplin al culturii Române… o conştiinţă de cultură deschisă către tot.” Astfel scria Constantin Noica despre Mihai Eminescu.

Sute de pagini de poezie, proză, proiecte dramatice, traduceri, prelucrări şi adaptări, chiar şi o schiţa a unei gra­matici sanscrite sau un dicţionar de rime, compun o operă vastă şi originală, lirică, nihilistă, eroică, fantastică, cosmogonică, didactică şi polemică care arată o minte iscoditoare, o bună educaţie filosofică şi o voinţă uriaşă de a stăpâni multe domenii.

Publicistica lui Eminescu, câteva mii de articole care vorbeau despre stat, progres social, civilizaţie şi cultură, a fost obiect de controversă, iar oamenii politici, ideologii sau sociologii au cultivat-o sau au repudiat-o în funcţie de interese.

Întreaga sa operă a fost influenţată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, dar şi de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de sistemele de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant sau Hegel şi chiar de filozofia buddhistă.

Eminescu a fost o personalitate copleşitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligenţă, memorie, curiozitate intelectuală, cultura de nivel european, bogăţia şi farmecul limbajului. Din acest motiv putem spune că fără Eminescu am fi mai altfel şi mai săraci.

Mai este citit astăzi Eminescu ?
“Unii, pentru că îl izolează pe Eminescu, vor să îl transforme într-un muzeu. Eminescu este un fenomen viu şi fiind un mare poet se lasă judecat de toate generaţiile şi rezistă. Ceilalţi, denigratorii lui, ... nu pricep ce reprezintă Eminescu pentru poezia românescă şi chiar cea universală, ori pricep şi sunt răuvoitori. Eminescu este un poet viu, care poate să-ţi placă sau să îţi placă mai puţin" - spunea Eugen Simion.

Lectura poeziei sale începe în şcoală, iar profesori de limba română spun că Eminescu place în continuare elevilor.

„Depinde foarte mult de profesori, care deschid sensibilitatea şi ştiu ce să recomande din Eminescu, tinerii citesc mai puţin critică literară, dar ascultă de profesorii lor. Dacă ai noroc de un profesor bun, ţi-ai format sensibilitatea”, mai spunea academicianul Eugen Simion într-un interviu acordat cotidianului România Liberă în ianuarie 2011.

"Cel mai mare poet pe care l-a ivit pământul românesc" Aşa îl aprecia George Călinescu.

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani, era şaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici şi al Ralucăi Eminovici, fiica stolnicului Juraşcu din Joldeşti. Copilăria a petrecut-o la Botoşani şi în casa părintească de la Ipoteşti, iar la Cernăuţi a urmat şcoala şi liceul german.

A debutat ca poet la 16 ani, cu o poezie scrisă în memoria fostului său profesor, Aron Pumnul, şi în acelaşi an şi-a schimbat numele în Eminescu, adoptat mai târziu şi de alţi membri ai familiei sale.

Timp de trei ani, din 1866 până în 1869, a pribegit între Cernăuţi, Blaj, Sibiu, Giurgiu şi Bucureşti şi a cunoscut direct poporul, limba, obiceiurile şi realitățile româneşti. A intenționat, dar nu a reuşit, să-şi continue studiile. A lucrat ca sufleor şi copist de roluri în trupele lui Iorgu Caragiale şi Mihail Pascaly şi a continuat să publice poezii, drame, fragmente de roman sau să facă traduceri din germană.

Între 1869 şi 1874, a fost student la Viena şi Berlin, ca „auditor extraordinar” la Facultatea de Filozofie și Drept din Viena şi ca bursier al asociaţiei culturale Junimea, la Berlin.

''Ştia germana şi franceza, voia să absoarbă istoria religiilor, astronomie, filosofie, fizică, etnopsihologie, geopolitică, să facă simultan metafizică și gazetărie angajată. Un suflet romantic dedat armoniei universale, dar pe care malaxorul politicianismului valah l-a spulberat întru nimicnicia firii sale. Ce lecție mai sublimă și mai tristă, totodată, de românitate se poate închipui?'', spunea criticul literar Dan C. Mihăilescu, într-un portretul făcut lui Eminescu.

S-a întors în ţară în 1875, a fost director al Bibliotecii Centrale şi profesor suplinitor, redactor la ziarul Curierul de Iaşi, a continuat să publice în Convorbiri literare, iar Titu Maiorescu, ministrul Învăţământului, l-a apreciat şi ajutat să primească un post de revizor şcolar pentru județele Iaşi şi Vaslui. Eminescu s-a împrietenit cu Ioan Slavici, Iosif Vulcan, Ion Creangă, care l-a introdus în societatea politico-literară Junimea, şi s-a îndrăgostit de Veronica Micle.

Din 1877, s-a mutat la Bucureşti şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator, unde a avut o activitate publicistică excepțională, care i-a ruinat însă sănătatea. La doar 33 de ani, Eminescu a dat semne de alienare mintală. Poetul suferea de psihoză maniaco-depresivă şi a fost internat în spitale şi sanatorii în ţară, la Viena şi Odessa, pentru recuperare a călătorit în Italia, a fost îngrijit de familie şi susţinut de prieteni, iar cu ajutorului lui Iacob Negruzzi şi Mihail Kogălniceanu a reuşit să primească o mică pensie viageră.

Mihai Eminescu s-a stins la 15 iunie 1889, după ce la începutul anului boala sa devenise tot mai violentă, şi a fost înmormântat sub „teiul sfânt” din cimitirul Bellu.

„Astfel se stinse ... cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale” – scria despre moartea poetului, George Călinescu.

Manuscrisele sale, 46 de volume, aproximativ 14 mii de file, au fost dăruite de Titu Maiorescu în 1902 Academiei Române, iar în 1948 Eminescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.

„Ia mai opriţi-l pe Eminescu ăsta!”

A fost un slogan, celebru în epoca în care, ca gazetar la ziarul Timpul, Eminescu scria despre viaţa politică, parlamentară şi guvernamentală, era şi cronicar literar, teatral sau monden, şi cu articolele sale reuşea să deranjeze lideri conservatori importanţi. Eminescu avea o viziune asupra lumii şi o poziţie clară în privinţa societăţii româneşti şi critica politicienii, indiferent de culoarea politică. Scria despre cei care făceau jocurile altor interese, străine de cele ale propriului popor, şi afirma că statul român este o creaţie împrumutată din Occident, care nu are nimic de-a face cu sufletul şi felul de-a fi al românilor.

„Aceşti oameni vor să păstreze ceea ce au. Nu numai averea – căci asta n-ar însemna nimic – nu! Influenţa, vaza, rangul în ordinea sociala, jeţurile (fotoliile) din Adunare, cu un cuvânt, tot ce sărmana vale a Dunării a avut de oferit (…) toate trebuie să rămână zestre inatacabilă a nulităţilor, o schimbare de guvern să nu mai fie cu putinţă“.

Sau, „S-au zidit fără îndoială multe palate în Bucureşti, s-a înmulţit numărul acelora care trăiesc numai în capitală sau numai în străinătate; ţara munceşte înzecit pentru a întreţine absenteismul şi luxul, precum şi pătura numeroasă de oameni care şi-au făcut din politică o profesie lucrativă”.

„Măsurile economice ale demagogiei sunt o maimuţărie. Îi vezi creând drumuri nouă de fier, tot atâtea canaluri pentru scurgerea industriei şi prisosului de populaţie din străinătate, pe când adevărate măsuri ar fi acelea menite a dezvolta aptitudinile cari sunt în germene în chiar poporul românesc. Căile ce se deschid concurenţei absolute, departe de-a dezvolta unul din acei germeni, îi face să se usuce şi să degenereze, restrângând pe român numai la acel teren mărginit pe care mai poate suporta concurenţa, la agricultură. Dar, nefiind toţi plugari, ce devine restul ?” Sună actual ?

Universalitatea lui Eminescu
Versurile lui sale au fost citite în aproape toate colţurile lumii pentru că Eminescu a fost tradus în 60 de limbi de pe toate continentele.

Ca urmare a formaţiei sale culturale germane, primele traduceri ale operei sale poetice au fost în limba germană, au făcute chiar de Regina Carmen Sylva, care l-a chemat la Palatul Peleş pe Eminescu pentru a-l determina să colaboreze la proiectele ei culturale. Prima regină a României a scris mult, poezii şi proză, sub pseudonimul Carmen Sylva, şi numai doi oameni au îndrăznit să-i prezinte observaţiile lor, Mihail Kogălniceanu şi poetul Eminescu, care, după ce a tradus suveranei o nuvela, i-a spus cu sinceritate că n-ar fi bine s-o publice.

Traducerilor în limba germană li s-au adăugat şi cele în franceză, engleză, spaniolă, portugheză, italiană, maghiară, ucraineană, găgăuză sau rromani, dar şi în chineză, japoneză, arabă, hindi, sanscrită şi chiar în Esperanto.

Şi, ca recunoaştere a universalităţii sale, la 100 de ani de la moartea poetul naţional, anul 1989 a fost declarat de UNESCO, “Anul internaţional Eminescu”, şi tot UNESCO a decis ca Mihai Eminescu să fie declarat poetul anului 2000.

Cu poemul Luceafărul, la care marele poet a lucrat nouă ani şi jumătate, a făcut zeci de variante şi peste 3 mii de modificări, Eminescu a intrat, în 2009, şi în Guinness Book of Records. Cu cele 98 de strofe, Luceafărul a fost omologat drept cel mai lung poem de dragoste.

De asemenea, NASA a numit cu numele lui Eminescu un crater cu un diametru de 125 de kilometri de pe planeta Mercur.

Iar, în catalogul planetelor mici („Minor Planet Names - alphabetical list) printre cele 233.943 de planete din Univers care poartă un nume, la poziția 9.495 se află şi Planeta Eminescu.