Adele a susţinut primul său concert cu public din ultimii 5 ani. Un eveniment i-a întrerupt prestaţia/FOTO-VIDEO

Muzica   Domnului--Video-

Dimensiune font:

| 03-07-2022 11:20

  Foto: Facebook Adele

Adele şi-a încântat fanii în Hyde Park, în Londra, cu primul său concert public din ultimii 5 ani, potrivit BBC.


Adele le-a spus fanilor că este „extrem de fericită” să se întoarcă pe scenă. Concertul din Hyde Park a fost primul ei concert cu public din ultimii 5 ani.

Artista a oprit la un moment dat concertul, în timpul piesei „Hello”, după ce a observat că cineva din public avea nevoie de asistenţă. Adele a chemat paza, pentru a-l scoate din mulţime .

Fanii au salutat-o pe cântăreaţă pentru că a fost atât de grijulie, subliniind că nu numai că a chemat un steward pentru a salva fanul, dar s-a apropiat pentru a putea vedea ea însăşi ce se întâmplă, potrivit metro.co.uk.

Adele şi-a reluat rapid concertul şi a continuat să cânte timp de două ore pentru 65.000 de fani din oraşul ei natal, care au fost încântaţi de spectacolul oferit, notează Mediafax.


Adele, marea câştigătoare la Brit Awards 2022, cu 3 premii. Ce au obținut Dua Lipa și Ed Sheeran
Adele a câştigat trei dintre cele patru premii principale la gala Brit Awards, anunţă BBC.

Adele a fost premiată a categoriile 'cel mai bun artist', 'cel mai bun album' şi 'cel mai bun cântec al anului' pentru 'Easy on Me'.

De asemenea, Ed Sheeran a fost desemnat 'compozitorul anului'. El a interpretat 'Bad Habits', alături de trupa rock Bring Me the Horizon.

Dua Lipa a câştigat un alt mare premiu al serii, după ce utilizatorii TikTok au votat pentru ea la categoria 'cel mai bun artist pop/ R&B'. Pe scena de la gala BRIT Awards au mai urcat, printre alţii, Liam Gallagher şi Little Simz.

Luna trecută, artista în vârstă de 33 de ani a amânat o serie de concerte în Las Vegas, care trebuiau să înceapă pe 21 ianuarie, după ce jumătate din echipa ei s-a îmbolnăvit de COVID-19, iar pandemia a provocat întârzieri ale livrărilor. Adele urma să înceapă o rezidenţă de trei luni la Caesars Palace Hotel, în cadrul căreia artista ar fi susţinut primele sale concerte live după 2017.

Adele a declarat că seria de reprezentații din Las Vegas a fost anulată, cântăreața lăsându-i cu ochii în soare pe fani, pe organizatori, dar și pe staff-ul său.

'Am încercat tot ce era posibil ca să fim gata la timp, dar am fost loviți de întârzierile legate de pregătiri şi de COVID-19', a încercat să explice, printre lacrimi, Adele într-o filmare urcată pe Instagram.

'Jumătate din membrii echipei mele au COVID şi a fost imposibil să pregătim concertul. Îmi pare atât de rău', a adăugat vedeta, care avea programat un spectacol la hotelul Caesars Palace din Las Vegas.

Totuși, lucrurile nu stau chiar așa, mai multe surse declarând, pentru Daily Mail, că solicitările artistei sunt exagerate, depășind cu mult cererile altor vedete precum Madonna, Celine Dion sau Mariah Carey și i-au pus pe organizatori într-o situație dificilă. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICATIA de vanzare nr. 2. Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat in dosarul nr. 2183/89/2022, in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, precum si a Codului de procedura civila, anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, cu sediul in mun. Vaslui, judetul Vaslui. Denumire activ: Mijloace de transport. Valoare (lei): 26.235,00. Pretul de pornire al licitatie este cel de mai sus si nu contine T.V.A.. Vanzarea se va face conform regulamentului de vanzare si hotararea Adunarii creditorilor din data de 31.08.2023. Vanzarea prin licitatie publica pentru bunurile mobile va avea loc la data de 18.09.2023, ora 10,00 si se vor organiza sedinte saptamanal, respectiv pana la data de 18.03.2024 la sediul lichidatorului judiciar. Pana la data si ora licitatiei, ofertantii vor depune dovada achitarii taxei de participare de 10% din pretul de pornire al licitatiei, a garantiei de participare la licitatie de 30% din pretul de pornire al licitatiei si a caietului de sarcini – 500 lei, cat si documentele de infiintare si imputernicirea data persoanei fizice de catre persoana juridica pentru participare la licitatie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitatie, duce la pierderea garantiei de participare la licitatie, cat si a celorlalte sume achitate in contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vanzare în contul adjudecatarului. Toti cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, au obligatia sa anunte lichidatorul judiciar inainte de data stabilita pentru vanzare. Informatii suplimentare se pot obtine la sediul lichidatorului judiciar din Husi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Husi, judetul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Husi
BARBIE: Ce se plantează insidios în mințile copiilor?
22/09/2023 12:25

Barbie, filmul care a făcut mare valvă a declansat o adevărată isterie printre adulti. Dar Barbie este mai mult decat o marcă de păpusi sau un film care a făcut un miliard si jumătate de dolari. Desi ...

Fotografia unui român, pe autobuzele turistice din Paris. Superba reclamă făcută României în Franța
19/09/2023 00:16

De mai multe zile, pe numeroasele autobuze turistice ce circulă la Paris poate fi admirată o fotografie superbă a Castelului Peles realizată de un roman. Ministerul Turismului a ales fotografia pentru o cam ...

'Vorbeşte cu mine/ Talk to Me', în cinematografle din România din 22 septembrie
18/09/2023 15:56

"Vorbeşte cu mine/ Talk to Me", debutul horror al fraţilor australieni Danny şi Michael Philippou, creatori de conţinut pe Youtube cu miliarde de vizualizări şi multipremiaţi pentru activitatea lor, va p ...

Maia Morgenstern, Cristian Măcelaru și Florin Piersic se numără printre personalitățile premiate de președintele Statului Israel
12/09/2023 02:15

Actriţa Maia Morgenstern, managerul Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti, dirijorul Cristian Măcelaru, directorul artistic al Festivalului Internaţional George Enescu, şi actorul Florin Piersic se num ...

 „Sunt cea mai mare visătoare pe care o cunosc”
11/09/2023 22:23

- Un jurist pasionat de muzică. De cand canti? Cum a apărut muzica in viata ta si ce ti-a adus?  - Asa este, jurist cu acte in regulă, absolventă a Facultătii de Drept din cadrul Universit ...

Comemorarea lui Avram Iancu, un moment de cotitură a identității românești
11/09/2023 06:16

La implinirea a 151 de ani de la moartea lui Avram Iancu, o personalitate care a contribuit la păstrarea şi intregirea identităţii naţionale, nici in acest an, cu ajutorul lui Dumnezeu ultimul al asa-zisul ...

5 septembrie 1944: Transilvania, sub focul mașinăriei Germaniei Naziste
05/09/2023 12:01

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Romania a fost martora unor momente cruciale, cu lupte aprige si sacrificii masive. Pe 5 septembrie 1944, armatele germano-ungare au lansat o ofensivă in Tra ...

Săptămâna Culturală Românească la Istanbul, maraton de concerte, spectacole, expoziţii, conferinţe, prezentări literare şi de film
05/09/2023 00:54

Evenimente culturale sub egida Anului Cultural Dimitrie Cantemir - 2023 şi a celebrării celor 145 de ani de relaţii diplomatice romano-turce, dar şi a 90 de ani de la semnarea Tratatului de amiciţie, de ne ...

Mesaj scris în 1939 și găsit într-o sticlă zidită în pereții unei școli din Bistrița: „Transmitem acelora care vor ruina aceste ziduri”
04/09/2023 11:34

Un mesaj scris acum 84 de ani, pus intr-o sticlă si zidit in zid a fost descoperit in ruinele scolii din cartierul năsăudean Lusca. Jurnalistul Radu Sirbu, de la cotidianul local Mesager24, a scos scris desp ...

VIDEO Denzel Washington a revenit pe prima poziție la box office cu un nou film sângeros
04/09/2023 10:45

 Thrillerul sangeros de actiune „The Equalizer 3”, cu Denzel Washington, Dakota Fanning şi Eugenio Mastrandrea in rolurile principale, a debutat pe primul loc la box office-ul nord-american, r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei