Bojdeuca lui Ion Creangă, Mănăstirea Golia și Muzeul Dosoftei din IAȘI pot fi vizitate VIRTUAL
Mănăstirea Golia, Muzeul Sf. Ier. Dosoftei, Bojdeuca lui Creangă, dar şi alte obiective din zona Moldovei pot fi vizitate virtual prin intermediul site-ului muzeediniasi.ro.
În total sunt zece obiective transpuse în tururi 360°.
Pe lângă cele de mai sus, sunt disponibile: Casa Otiliei Cazimir, locuința provizorie a lui George Topârceanu, vila cu turn în care a locuit Mihail Sadoveanu, Muzeul Poni-Cernătescu și mina de la subsol, Muzeul Mihai Eminescu, Muzeul Teatrului, Turnul cu Ceas de la Palatul Culturii, fostul și actualul simbol al Iașului.„Orice muzeu poate fi văzută ca o capsulă a timpului. A pătrunde în acest spațiu implică o descoperire a narațiunii propusă de muzeografi. Prin urmare este un act de inițiere într-o lume stranie, îndepărtată și palpitantă în același timp. Folosirea mijloacelor digitale pentru a pătrunde în această lume nu poate înlocui vizita la fața locului, dar o poate revaloriza și substui, în ultima instanță, atunci când vizitarea fizică nu e posibilă”, a declarat Florea Ioncioaia, managerul proiectului.
Tururile au fost realizate în cadrul proiectului M-Zone, realizat de Asociația Societatea de Studii Istorice din România, în parteneriat cu Muzeul Literaturii Române și Palatul Copiilor Iași, printr-o co-finanțare acordată de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.).Tu
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Trump își face Arc de Triumf. Cum ar arăta mega-structura gândită de președintele SUA
Descoperirea savanților: Oamenii care au această grupă de sânge nu vin, de fapt, de pe Pământ.
Misterul literei „M” din palmă: semnul pe care îl au doar anumite persoane
Guvernul olandez a plătit despăgubirile pentru tezaurul dacic furat de la muzeul din Drents. Suma achitată și stadiul anchetei
A fost „amanta” lui Toma Caragiu până la moartea actorului. Era „păzită” în turnee de mama sa
Cum a pus Eminescu în alertă maximă Securitatea în iunie 1989: Ce ascund documentele CNSAS
Cui i-a dedicat Mihai Eminescu faimoasa poezie „Floare albastră”? Iubirea poetului despre care puțini știu
A devenit cea mai bine plătită actriţă din toate timpurile. Filmele care au propulsat-o în top
Lista premiilor la Globurile de Aur 2026
ADN-ul lui Leonardo da Vinci a fost extras pentru prima dată dintr-un desen din Renaștere
Filarmonica „Moldova” din Iași deschide stagiunea din ianuarie 2026 cu trei concerte. Iată programul!
Un medic ieșean nu poate explica proveniența a jumătate de million de euro!
Un nou scandal de mită zguduie medicina ieșeană
Intervenţie aeromedicală SMURD Iaşi pe pârtia din Cîrlibaba
Cadoul vieţii oferit de Ziua Îndrăgostiţilor de o familie îndoliată
Descoperire istorică. Scrisoarea din statuia lui Ștefan cel Mare intră în restaurare la Complexul Muzeal Moldova
Ce poți face în acest weekend la Iași? Ghidul complet al evenimentelor
Culoarea limbii îți arată ce boală poți avea. Vezi care sunt indiciile care te trimit la medic
Ingredientul secret al tortului Red Velvet -- oțetul
Moșii de Iarnă. Tradiții și pomenirea morților
DREPT LA REPLICĂ în vederea unei corecte informări a opiniei publice Societatea PARKMED S.R.L., Societatea DACORUM GRUP S.R.L.
După o scurtă primăvară de Valentine's Day, iarna se întoarce în forță
Structura anului școlar 2026–2027, aprobată oficial. Școala începe pe 7 septembrie 2026
Cutremur în sănătate. Cine sunt medicii care vor fi dați afară din spitale
Originea Sfântului Valentin și cum s-a „lipit” sărbătoarea de România
La o cană cu tuș
Fitch păstrează ratingul României la limita investițiilor
Haos pe calea ferată pentru ieșni!
La Iași, dragostea vine cu o factură imensă
„Tramvaiul Iubirii” pornește din Târgu Cucu. Tur ghidat live, cafea și scrisori lăsate orașului
Premierul aruncă bomba: „Băieții deștepți au blocat România!”
Cutremur în educație! Noua reformă e amânată până în 2027!
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
Ieșenii, chemați să decidă soarta Bahluiului
Noaptea terorii într-un sat din Iași
Poli Iași: salvarea vine din Emirate sau istoria se închide definitiv?
Autostrada Moldovei, între șosea și imperiu comercial
Potop pe A7, după inaugurare!
Iașul dă lovitura! Ploaie de bani europeni, tramvaie noi și revoluție totală în trafic
FOTO -- Ajută-l pe Andrei să iasă din tăcere!
FOTO -- Coșmarul șantierelor. Lucrările la Podul Aurel Vlaicu au dat peste cap circulația în Tătărași
Iașul a pornit ofensiva pentru recuperarea CATII
La „Masa care unește”, satul ieșean Frenciugi a câștigat cu tocănița care adună oamenii
Cine este șefa DNA Iași, Cristina Chiriac, care candidează la funcția de Procuror General: A ținut la sertar ancheta privind agresiunile sexuale comise de fostul episcop de Huși
O nouă sfântă pentru Iași: Sfântul Sinod a aprobat slujba Sfintei Blandina
FOTO -- Breazu, un sat departe de civilizație. Aleșii rămân constanți, dar absenți
Cutremur în sănătate. Cine sunt medicii care vor fi dați afară din spitale
„Tramvaiul Iubirii” pornește din Târgu Cucu. Tur ghidat live, cafea și scrisori lăsate orașului
Trenul Metropolitan Iași, proiectul-colos de 300 de milioane de euro, a intrat în filtrul final european!
La Iași, dragostea vine cu o factură imensă
Peste 910.000 de români au utilizat anul trecut aplicația „Află la ce fond de pensii ești!”
Cutremur în educație! Noua reformă e amânată până în 2027!
Revoluție la DGASPC Iași. Cea mai amplă reformă a sistemului de asistență socială din ultimele decenii!
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
FOTO - Campusul universitar de la Miroslava prinde formă
Moldova dă lecții Capitalei! Regiunea ignorată de stat produce giganții economiei românești
Ieșenii, chemați să decidă soarta Bahluiului
Dispar 21 de clase a IX-a în județul Iași, din anul școlar următor
Șase programe noi, 229 de opțiuni: admiterea UAIC 2026 bate toate recordurile
Aeroportul Iași intră în liga mare: pistă inteligentă care vede prin ceață, ger și furtună
Noaptea terorii într-un sat din Iași
Invatamant
Structura anului școlar 2026–2027, aprobată oficial. Școala începe pe 7 septembrie 2026
Astăzi începe vacanța de schi pentru elevii Iașului. Cursurile se reiau pe 23 februarie
Suceava trimite cea mai tânără sportivă la Mondialele tăietorilor de lemne
Luptă strânsă pe piața educației private din Iași
Începe bătălia pentru Clasa Pregătitoare
Ploaie de medalii la matematică pentru olimpicii Colegiului Național
Lifestyle
După o scurtă primăvară de Valentine's Day, iarna se întoarce în forță
Originea Sfântului Valentin și cum s-a „lipit” sărbătoarea de România
La Iași, dragostea vine cu o factură imensă
Rețetele care au cucerit planeta. 15 preparate „globale”, de la paste la curry
Cum alegi scannerul de documente potrivit pentru fluxuri rapide de verificare a identității?
Vezi cum poți organiza un birou modular direct pe șantier
Ultima Ora
Un medic ieșean nu poate explica proveniența a jumătate de million de euro!
Un nou scandal de mită zguduie medicina ieșeană
Intervenţie aeromedicală SMURD Iaşi pe pârtia din Cîrlibaba
Cadoul vieţii oferit de Ziua Îndrăgostiţilor de o familie îndoliată
Descoperire istorică. Scrisoarea din statuia lui Ștefan cel Mare intră în restaurare la Complexul Muzeal Moldova
