Pipa Reginei Elisabeta, scoasă la licitație

2pipa

Dimensiune font:

| 16-05-2023 14:14

 

Peste 100 de piese de colecţie, printre care pipa Reginei Elisabeta a României şi sabia lui Saddam Husein, vor fi scoase la licitaţie pe 23 mai în cadrul evenimentului Săbii, pipe şi bastoane. O licitaţie de artefacte masculine.
Piesele au aparţinut sau au avut legătură cu personalităţi precum Regina Elisabeta a României, Regele Carol I, Regele Ferdinand ori chiar Saddam Hussein. Evenimentul dedicat artefactelor masculine debutează cu o selecţie de săbii, unele uzate în conflicte armate, altele bogat decorate, de paradă, reunind exemplarele de colecţie, de la iatagane otomane şi persane damaschinate cu aur, la săbii medievale europene folosite în luptă, dar şi arme de ofiţer din primele două războaie mondiale.
Neaşteptată într-o licitaţie publică din România este sabia orientală, cu teacă lucrată în argint filigranat, cu funcţie de paradă, fost cadou de protocol din partea conducătorului irakian Saddam Hussein către Friedrich Dickel, ministrul de interne al Republicii Democrate Germane, în circa 1980. Piesa de colecţie, realizată în vremea dictatorului arab, are preţul de pornire de 800 de euro, precizează Artmark.
O piesă rară este şi sabia kilij din perioada de apogeu a Imperiului Otoman (secolele XVII - XVIII), care are preţul de pornire de 1.000 de euro, din acelaşi registru, ce reuneşte funcţiile decorativă şi culturală, fiind şi toporişca indo-persană, intarsiată cu argint, realizată cu mai bine de două secole în urmă, care are preţul de pornire de 200 de euro.
O altă piesă inedită, apariţie în premieră în licitaţiile Artmark, este un exemplar de scut tribal din Etiopia, produs din piele de rinocer, care are preţul de pornire de 300 de euro.
Pipele sunt reprezentate în licitaţia din 23 mai prin exemplare realizate în perioada de aur a fumatului de pipă, printre care se numără pipa dăruită de Regina Elisabeta a României arhitecţilor bisericii Trinitatis Kirche din capitala Germaniei, Berlin.
Selecţia de bastoane reuneşte piese ce reprezintă figuri mitologice, animale sau simboluri masonice, una dintre piesele interesante fiind un baston masonic cu stilet ascuns, cu mâner din fildeş ce reprezintă un craniu decorat cu inscripţii masonice şi care conţine în interior un cifru pentru mesaje criptate. Piesa datează din 1721 şi are un preţ de pornire de 800 de euro.
Licitaţia va avea loc pe 23 mai, de la ora 19,00, la Palatul Cesianu-Racoviţă, dar şi online pe platforma Artmark Live 2.0. 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: orasflamanzi@yahoo.com, cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Municipiul Vaslui, cu sediul in municipiul Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui, telefon 0235/310.999, fax 0235/315.946, e-mail: pmv@primariavaslui.ro, cod fiscal 3337532. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -4 terenuri apartinand domeniului public al Municipiului Vaslui, in vederea amplasarii de terase provizorii, situate in municipiul Vaslui, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Vaslui nr. 151/30.04.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019, identificate astfel: -T1 -suprafata de 75 mp, situat in imediata vecinatate a cladirii fostului Palat al Telefoanelor; -T2 -suprafata de 35 mp, situat pe platoul pietonal din zona Teatrului de Vara, in fata restaurantului Crama Domneasca; -T3 -suprafata de 64 mp, situat in partea dreapta fata de intrarea principala a Teatrului de Vara; -T4 -suprafata de 67 mp, situat in partea stanga fata de intrarea principala a Teatrului de Vara. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: de la sediul Municipiului Vaslui sau de pe site-ul institutiei: www.primaria vaslui.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Patrimoniu, etaj 2, cam. 210 din cadrul Municipiului Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 22.05.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 30.05.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Municipiul Vaslui, Registratura, municipiul Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depun intr-un singur exemplar, in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 02.06.2025, ora 10.00, la sediul administrativ al Pietei Centrale din municipiul Vaslui, Str. Nicolae Iorga nr. 2, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, municipiul Vaslui, Str.Stefan cel Mare nr.54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.05.2025.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Dimitrie Cantemir, cu sediul in sat Hurdugi, comuna Dimitrie Cantemir, Str. Principala nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/485.389, e-mail: primaria.dtcm@yahoo.com, cod fiscal 3394295. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -suprafata totala de 20,00 ha, teren extravilan, pasune comunala, apartinand domeniului privat al Comunei Dimitrie Cantemir, situata in sat Hurdugi, comuna Dimitrie Cantemir, judetul Vaslui, conform H.C.L. Comuna Dimitrie Cantemir nr. 27/06.05.2025 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, identificata astfel: -Lot 1 -sat Hurdugi, 10,00 ha, Tarla 69, Parcela 875; -Lot 2 -sat Hurdugi, 10,00 ha, Tarla 69, Parcela 873. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Dimitrie Cantemir. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Dimitrie Cantemir, comuna Dimitrie Cantemir, sat Hurdugi, Str. Principala nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 20 Lei/exemplar, care se achita in numerar la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 21.05.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 29.05.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Dimitrie Cantemir, comuna Dimitrie Cantemir, sat Hurdugi, Str. Principala nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.05.2025, ora 14.00, la sediul Comunei Dimitrie Cantemir, comuna Dimitrie Cantemir, sat Hurdugi, Str. Principala nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 07.05.2025.
Eurovision 2025. Cine este câștigătorul acestei ediții
18/05/2025 12:38

Eurovision Song Contest, ediţia 69, organizată la Basel, a fost caştigată de Austria. JJ, alias Johannes Pietsch, un contratenor in varstă de 24 de ani, a obţinut 436 de puncte pentru „Wasted love&r ...

Eurovision 2025. Marea finală are loc în această seară. Apariția lui Celine Dion, sub semnul întrebării
17/05/2025 18:58

 Suedia este favorita incontestabilă a Concursului Eurovision 2025, care va avea loc sambătă in orasul elvetian Basel, cu o melodie neobisnuită despre saune, care ar putea calma recentele controverse d ...

Noaptea muzeelor, în peste 200 de spații muzeale din țară
17/05/2025 11:49

 O nouă editie a Noptii Muzeelor (a XXI-a) are loc sambătă seară in 75 de muzee, cu peste 200 de spatii muzeale, din Romania. Vizitatorii pot participa la peste 670 de activităti, cu acces liber. &nb ...

Cristina Deleanu a murit la 84 de ani. România pierde o mare actriță, un suflet nobil și o voce inconfundabilă
15/05/2025 13:55

Actrita Cristina Deleanu, una dintre figurile emblematice ale scenei romanesti, a murit la varsta de 84 de ani. Vestea tragică a fost făcută publică joi de jurnalista Marina Almăsan, care si-a exprimat pro ...

Cristina Uruc, noua președintă a European Association of Artist Managers. România, în prim-planul managementului artistic european
14/05/2025 13:00

Cristina Uruc, managerul general interimar al ARTEXIM – institutia care organizează Festivalul si Concursul International „George Enescu” – a fost aleasă cu unanimitate de voturi in fu ...

 Președintele Academiei Române cântă cu patos și emoție balada lui Avram Iancu: Sus, sus, române sus!
12/05/2025 06:59

Profesorul Ioan-Aurel Pop, presedintele Academiei Romane, a apărut intr-un videoclip in care este filmat cantand, cu emotie, o baladă patriotică faimoasă. Cantarea s-a petrecut la un eveniment privat, la c ...

6 mai, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
06/05/2025 06:34

Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 6 mai de-a ...

În „Grădinile Reginei”, la Balcic, cu pictorul Constantin Tofan
05/05/2025 11:31

Expozitia pictorului iesean Constantin Tofan, de la Balcic (Bulgaria), a deschis colaborarea intre Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iasi si Palatul Reginei, din Balcic. Expozitia este deschisă p ...

Cele mai bune aplicații de muzică pentru iPhone 16 în 2025
29/04/2025 22:26

Tehnologia devine din ce in ce mai sofisticată, iar iPhone 16 nu rămane in urmă, ci se evidentiază atat prin inovatii hardware, cat si printr-o experientă auditivă imbunătătită. Cu o gamă atat de va ...

Cornel Constantiniu a împlinit 80 de ani, dar nu își mai serbează ziua de naștere. Motivul este dureros:
28/04/2025 05:56

Cornel Constantiniu a implinit, pe 6 aprilie, 80 de ani, dar a ales să nu se serbeze. Artistul nu mai marchează in niciun fel zilele aniversare de cand fratelui lui geamăn a murit, asta pentru că durerea e ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei