Singurul tablou de Tiţian deţinut de un muzeu din estul Europei, expus la Iaşi

Lucrarea „Ecce Homo” sau „Iată Omul”, realizată în anul 1560 de marele artist italian Tiziano Vecellio sau Tiţian (1488/90-1576), care face parte din colecţia Muzeului Naţional Brukenthal, va fi expusă la Iaşi, transmite News.ro. Muzeul Naţional Brukenthal este singura instituţie din România şi din Estul Europei care are în colecţie o lucrarea realizată de Tiţian.

Expoziţia, organizată de Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iaşi în colaborare cu Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, cu suportul Ministerului Culturii şi al Primăriei Municipiului Iaşi,va putea fi vizitată în perioada 10 mai-5 iunie.

Tiziano Vecellio, cunoscut sub numele de Tiţian, s-a născut în Pieve di Cadore, un mic sat din Alpi, fiul lui Gregorio Vecellio, un consilier bogat şi căpitan al miliţiei veneţiene din regiune. Data exactă a naşterii sale este incertă, totuşi, savanţii moderni o stabilesc de obicei între 1488 şi 1490 pe baza Dialogului de pictură al lui Ludovico Dolce, care afirmă că, la vremea frescelor pierdute de la Fondaco dei Tedeschi, Tiţian nu avea încă 20 de ani. În 1510, Tiţian şi-a lansat cariera independentă la Veneţia.

Tiţian a inspirat un număr de artişti contemporani cu stilul său manierist, inclusiv Paris Bordone, Bonifazio Veronese şi Polidoro da Lanciano, precum şi nepotul său Marco Vecellio. De asemenea, s-a sugerat că şi El Greco în ultimii săi ani, a utilizat vibrantul culorii lui Tiţian. În 1590, teoreticianul artei Giovanni Lomazzo l-a numit pe Tizian „soarele în mijlocul stelelor mici nu numai printre italieni, ci toţi pictorii lumii”, iar maeştri precum Rubens, Rembrandt şi Tintoretto arată un respect deosebit faţă de Tiţian în ceea ce priveşte compoziţia, culoarea şi pensulaţia. Această influenţă s-a extins până în secolul al XVII-lea, când Marco Boschini a scris în 1674, la aproape o sută de ani de la moartea lui Tiţian, că: „Tiţian a fost cu adevărat cel mai excelent dintre cei care pictau: pentru că lucrările lui au dat naştere întotdeauna la expresii ale vieţii”. Artiştii s-au întors la Tiţian în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. Sir Joshua Reynolds a fost atât de fascinat de opera sa, încât a răzuit straturi de vopsea de pe o pânză pe care o deţinea pentru a descoperi procedeele şi tehnicile lui Tiţian, iar neoclasicii Jean Auguste Dominique Ingres, cât şi impresioniştii francezi, inclusiv Manet, s-au inspirat din lucrările lui Tiţian. După cum scria Eugène Delacroix: „Tiţian este unul dintre cei care sunt mai aproape de ingeniozitatea anticului […]. Cei care în Tiţian nu văd că cei mai mari dintre colorişti sunt în mare eroare: este într-adevăr, dar în acelaşi timp este primul dintre decoratori”.

Tiţian a fost unul dintre cei mai mari pictori renascentişti.

A dominat arta veneţiană cu o creativitate care a permis oraşului să rivalizeze cu centrele artistice recunoscute anterior din Florenţa şi Roma şi a pictat unele dintre cele mai importante şi eminente personalităţi ale vremii, inclusiv Carol al V-lea Sfântul Împărat Roman, Papa Paul al III-lea, Filip al II-lea al Spaniei şi Henric al III-lea al Franţei. Pe lângă portrete, el a pictat şi o serie de subiecte religioase şi mitologice. Pe parcursul unei cariere lungi şi prolifice, opera sa s-a dezvoltat de la imaginile tradiţionale renascentiste la pânze din ce în ce mai energice care au respins compoziţiile echilibrate şi le-au înlocuit cu asimetrie şi subiecte dinamice.

A avut un impact uriaş asupra contemporanilor săi, iar pânzele sale pot fi văzute ca precursori ai dramei emoţionale a artei baroce şi influenţând inovatorii de mai târziu. Tiţian a fost cel mai faimos pentru utilizarea îndrăzneaţă a culorii şi a reuşit acest lucru prin căutarea pigmenţilor rari şi folosindu-i în cea mai bogată şi saturată formă a lor, precum şi prin echilibrarea atentă a fiecărei culori cu cele alăturate ei.

De asemenea, s-a concentrat asupra efectului luminii, asupra efectelor de iluminare care valorifică culoarea, inclusiv clarobscurul, pentru a sublinia nuanţele contrastante. Prin această focalizare, el a creat distincţia între arta veneţiană şi cea florentină, artiştii renascentişti din Florenţa şi Roma credeau că linia este primordială, stilul renascentist veneţian a fost definit de culoare şi condus de Tiţian.

În lucrarea „Ecce Homo”, Tiţian exploatează o temă rară în pictura italiană a secolului XVI-lea, fiindu-i comandată prima dată în anul 1543.

Lucrarea Muzeului Naţional Brukenthal este similară versiunii din 1548 aflată la Muzeul Prado din Madrid, a versiunii din 1560 aflată la Galeria Naţională a Irlandei din Dublin şi a celei din 1564-1566 aflată la Galeria Uffizi din Florenţa. Există de asemenea o lucrare neterminată din seria Ecce Homo realizată de Tiţian la Muzeul de Artă din Saint Louis Missouri, Statele Unite ale Americii.

În timpul lungii sale vieţi, Titian a devenit unul dintre cei mai celebri artişti ai vremii sale, recunoscut şi căutat de papi, regi şi împăraţi. Calităţi precum pensulaţia sigură, modelajul sensibil, paleta atenuată şi profunzimea emoţională caracterizează stilul târziu al lui Tiţian, aşa cum se vede aici.

Ioan 19:5: Deci a ieşit Iisus afară purtând cununa de spini şi haina purpurie. Şi le-a zis Pilat: „Iată Omul!”

Titlul acestei lucrări – „Ecce Homo” – care în latină înseamnă „Iată Omul”, revendică cuvintele care conform Evangheliei după Ioan îi sunt atribuite lui Ponţiu Pilat, guvernatorul roman al Iudeii. Le-a pronunţat în timp ce îl prezenta pe Iisus biciuit şi batjocorit de soldaţi, evreilor adunaţi în faţa Palatului Pretorian. Urmând ordinele lui Pilat, arhiereii şi cei adunaţi au invocat răstignirea, guvernatorul s-a spălat pe mâini pentru a înlătura orice responsabilitate şi în cele din urmă L-a trimis pe Iisus spre crucificare.

Cea mai convingătoare caracteristică a lucrării este calitatea remarcabilă a execuţiei figurii care iese dintr-un fundal întunecat din spate şi care se deschise şi luminează faţa lui Iisus. În toată acceptarea sa umilă şi tăcută a suferinţei se întrezăreşte Învierea. Tiţian ne arată un Hristos viu şi adevărat în care realismul se manifestă în mod explicit în picăturile de sânge care coboară de pe frunte. Acest Hristos nu ne priveşte în faţă, dar posedă o forţă expresivă excepţională: reuşeşte să ne comunice o cerere mută de a tolera suferinţele pe care El le poartă pentru omenitate, El e Fiul lui Dumnezeu pătruns de sfinţenie.