Cum s-au îmbogățit peste noapte sute de mii de români în anii sărăciei crunte. „Am vândut o vacă și am băgat banii acolo”

5_11zon

Dimensiune font:

| 01-05-2024 15:31
Cum s-au îmbogățit peste noapte sute de mii de români în anii sărăciei crunte. „Am vândut o vacă și am băgat banii acolo”

Sute de mii de familii din România s-au îmbogățit în anii 90, la scurt timp după Revoluție, în timp ce milioane sărăceau de la o zi la alta. Pentru asta, oamenii stăteau la cozi și noapte ca să își depună banii la Caritas, iar câteva săptămâni mai târziu ridicau o sumă de opt ori mai mare.

Anii 90 au însemnat pentru România și pentru celelalte țări foste comuniste ani de sacrificiu. Au fost anii privatizărilor nereușite, anii inflației de peste 100% și în care sute de mii de familii au rămas peste noapte fără venit, după ce fabricile în care munceau au dat faliment. Totul pe fondul unui adevărat dezastru, în anii unei crize economice profunde.

În tot acest peisaj, la Brașov a apărut în 1992 Caritas, un joc piramidal care le promitea oamenilor că se vor îmbogăți fără niciun efort. Și într-adevăr, sute de mii de oameni s-au și îmbogățit. Ulterior, sediul central al Caritas s-a mutat la Cluj, iar Sala Sporturilor „Horia Demian” din localitate a fost închiriată pentru a face față mareei de oameni care voiau să se îmbogățească. Români din toate colțurile țării stăteau uneori zile și nopți la cozile interminabile. Totul a durat până în 1994, iar în acest an se împlinesc 30 de ani de la falimentul Caritas.

O postarea pe Facebook a Clujcapitala.ro rememorează acei ani, 1992-1994 și amintește că inițial depozitele erau mici (2.000-10.000 lei) și că doar doar cei care locuiau în Cluj puteau să participe, dar lucrurile s-au schimbat în câteva săptămâni. Se estimează că între 35 și 50% dintre familiile din România au participat la Caritas.

„Unii și-au făcut plinul cu vârf și îndesat”

Postarea a devenit virală, iar sute de români și-au amintit de Caritas. „Eram anul 1 la facultate și asistam la ceea ce se întâmpla! Trist”, a scris cineva. I s-a răspuns imediat. „Trist zici? Poate. Dar unii și-au făcut plinul cu vârf și îndesat!”

„Atunci a început pofta îmbogățirii, peste noapte! Și a continuat pana in zilele de azi, sub diferite forme, urâte de tot”, a comentat altcineva. „Numai că în America se faceau escrocherii din acestea în 1920. Tot am asteptat 45 de ani americanii, dar am importat de la ei doar golănii”, a fost un răspuns.

„Care poftă a îmbogățirii, erau oamenii vai de capul lor. Vindeau un porc cu speranța că vor putea cumpara 10 porci sau 10 oi să cumpere 50. Sau să-și cumpere o casă. Păcat că s-a încheiat jocul”, a fost altă opinie. „S-a testat încrederea oamenilor. Știm toți ce a urmat după”, a comentat cineva.

„Totul a fost făcut cu acordul celor din conducere”

Altcineva și-a amintit că nici fosta conducere din anii 90 nu a fost în totalitate străină de ceea ce s-a întâmplat. „Totul a fost făcut cu acordul celor din conducere la vremea aceea.” A fost completat de altcineva: „Care evident că tot ei s-au îmbogățit.”

„Li s-a dat Caritas românilor, ca să li se abată atenția de la privatizare, de la rămânerea lor pe drumuri, fără locuri de muncă. Și ca să aibă cu ce bani să emigreze la căpșuni”, a comentat alt internaut. „Recomand „Zayafet-Caritas,cea mai mare țeapă a anilor '90". superb explicat și bine documentat”, a scris altul. „Am vândut o vacă și am băgat banii la Caritas”, a rememorat o femeie.

„Mda... așa a fost. Cu bune sau mai puțin bune. Îmbogățirea din trei în trei luni la maxim, fără să mai lucrezi vreodată în viață a adus aceste persoane la vise care și le-au asumat, în naivitatea lor”, a fost altă părere, dintre sutele exprimate. „Trist pt cei care au putut crede așa ceva. Acolo a fost nivelul societății. Din păcate acum e mai jos”, a comentat altul. Concluzia a fost plastic exprimată de cineva. „Aici au rămas banii noștri.”

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:10

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 31.05.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 - ora 12.30; - spatiu comercial S2 (28,65 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 -ora 13.00; spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul pe 31.05.2024 – ora 13.45; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 31.05.2024 – ora 14.00. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Zelenski, la un pas să fie asasinat chiar de oamenii săi. Complot cu Vladimir Putin
29/05/2024 12:08

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost la un pas să fie asasinat chiar de oamenii lui. Serviciile secrete din Ucraina au descoperit că doi ofiteri de securitate au fost cooptati de serviciile specia ...

Dosarul de 16 milioane de euro de la DIICOT la care s-a `înțepat` generalul Dumbravă prin avocatul Trăilă - O parte dintre inculpați au recunoscut tot
29/05/2024 11:30

DNA i-a pus recent sub acuzare pe fostul adjunct al Serviciului Roman de Informatii, Florian Coldea, pe fostul sef al Directiei juridice din SRI, Dumitru Dumbravă si pe avocatul Doru Trăilă, pentru trafic de ...

ANM a emis Cod Galben de furtuni și vijelii pentru jumătate de țară/ HARTA zonelor vizate
29/05/2024 11:17

  Meteorologii ANM au emis o avertizare meteo Cod galben de ploi, vijelii si grindină. 25 de judete sunt vizate.     Avertizarea meteo ANM de Cod galben este valabil ...

ANAF lansează un magazin virtual pentru vânzarea bunurilor confiscate. Cum poți cumpăra online
29/05/2024 08:32

ANAF isi extinde prezenta online prin deschiderea unui magazin virtual. Această initiativă reprezintă o schimbare importantă in modul in care romanii pot accesa si cumpăra bunurile confiscate de Fisc. Ce i ...

Radu Mazăre și-a găsit de muncă, după ieșirea din închisoare. Unde va lucra și care va fi postul pe care-l va ocupa fostul primar de Constanța
29/05/2024 07:38

Radu Mazăre are planuri mari, după iesirea din inchisoare. El si-a găsit imediat de lucru si vrea să-si petreacă mai mult timp alături de familie. Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanta, a ...

Doar 15% din candidații la admiterea în magistratură au trecut examenul psihologic. CSM: „Sunt etaloane specifice”
29/05/2024 07:37

Mai puţin de 16% dintre cei 234 de candidaţi care s-au prezentat la examenul psihologic pentru admiterea in magistratură au fost declaraţi admişi, oficialii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) anun ...

ALERTĂ Cod Galben de inundații și viituri în 14 județe
28/05/2024 12:29

Hidrologii au emis o avertizare Cod galben de inundatii valabilă pe rauri din 14 judete Sunt vizate raurile din bazinele hidrografice: Buzău (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Ramnicu Sărat (judeţel ...

Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc Palestina
28/05/2024 10:14

Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc marţi in mod oficial Palestina, o decizie care infurie Israelului, care consideră această recunoaştere drept o ”recompensă” a mişcării islamiste palestin ...

Putin mută puternic: a mers în Uzbekistan pentru a semna un acord important de cooperare în domeniul energiei / Ce urmează să se construiască
28/05/2024 10:03

Rusia işi va consolida cooperarea in domeniul energiei cu Uzbekistanul prin construirea unei conducte de gaz şi a mai multor centrale hidroelectrice şi nucleare in această ţară, a anunţat luni preşedint ...

Mutare spectaculoasă pe piața de telefonie: Digi cumpără, alături de Prima TV, Telekom România
28/05/2024 09:54

Telekom Romania va face parte dintr-o achizitie cum putini se asteptau. Compania de telefonie va fi cumpărată de Digi Romania si de o companie deţinută de omul de afaceri Adrian Tomşa, cel care este propri ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei