DarkStar One Review

DarkStar One Review

De fiecare dată când este anunţat un nou simulator spaţial se naşte agitaţie. Chiar dacă a fost foarte popular până în urmă cu zece ani, acest gen păstrează încă o comunitate de fani avidă, nu atât datorită rarităţii titlurilor din acest gen, cât satisfacţiei pe care o simţi când pilotezi o navă în infinitatea spaţiului, fie având la bord o importantă încărcătură de marfă, fie urmărind sau fiind urmărit de nave cu care sunt socoteli de încheiat. Din păcate, din diverse motive, genul space-sim stagnează, ba chiar cunoaşte uneori regresii evidente de la standardele impuse nu de ieri-alaltăieri, ci de acum 10-15 ani.

    Cea mai nouă apariţie în domeniu, Darkstar One, nu numai că se alătură acestei tendinţe, dar face parte şi din categoria jocurilor care au promis mult şi oferă de fapt foarte puţin. În primul rând, povestea, deşi scrisă de Claudia Kern, o cunoscută autoare de SF din Germania, nu este una mediocră, însă nici nu poţi spune că rupe gura târgului. Pentru cine e cât de cât hârşâit în simulatoare spaţiale, firul epic este chiar banal, nelipsind nici chiar deja clasica întorsătură de situaţie înainte de final, precum şi partea care lasă loc de o continuare. Marea sa problemă este linearitatea absolută, linearitate care în general nu oferă timp de dezvoltare a personajelor secundare, iar când o face, ele sunt practic lăsate în urmă. Personal, motivaţia mea principală pentru a vedea finalul au fost filmele cinematice frumos realizate, atât tehnic cât şi artistic. Calitatea lor este bună, peste media a ceea ce vedem de obicei, însă ce le evidenţiază este modul în care sunt puse în primul plan diverse detalii, legate sau nu de povestea jocului. Pe de altă parte eroul principal, Kayron Jarvis, are o figură de păcălici, iar înfăţişarea companioanei sale, Eona, este oarecum neinspirată. De asemenea şi premisele pe care este construită povestea pot produce iritare. Spre deosebire de alte simulatoare spaţiale, nu ai la dispoziţie decât o singură navă căruia îi vor fi aduse o serie de îmbunătăţiri, în paralel cu parcurgerea firului epic. Din păcate, faptul că un tânăr pilot fără experienţă practică primeşte moştenire cea mai tare navă din galaxie diminuează serios acel sentiment întâlnit în alte jocuri ale genului, şi anume că trebuie să porneşti de jos pentru a ajunge să joci un rol important, dacă nu cel mai important, în cadrul evenimentelor ce au loc în universul respectiv.

Că Darkstar One se învârte încă de la început în jurul lui Kayron Jarvis o arată şi simplitatea sistemului de comerţ. Într-adevăr, aici nu trebuie să notezi sau să reţii preţurile diverselor mărfuri de pe fiecare planetă, deoarece în funcţie de sistemul economico-politic, dar şi de informaţiile care îţi sunt furnizate în avans înainte de a vizita planetele respective, poţi observa imediat şi foarte uşor rutele comerciale care aduc un profit cât mai mare. Nu am spus "profit maxim" fiindcă deşi pe ansamblu rămân aceleaşi, preţurile mărfurilor cunosc o anumită variaţie legată de cât cumperi şi vinzi, dar şi în funcţie de anumite evenimente aleatorii ce au loc în sistemul solar respectiv, evenimente anunţate la bordul staţiei. Chiar dacă profiturile de pe urma activităţii comerciale nu sunt fabuloase, banii încetează să mai reprezintă o problemă după două-trei ore de joc, deoarece, fie chiar urmărind doar firul epic, recompensele primite ca urmare a uciderii piraţilor sunt substanţiale. Plus că mai sunt şi misiunile opţionale destul de numeroase, însă extrem de repetitive din punct de vedere al obiectivelor: omoară-l pe X, înregistrează o convorbire secretă, escortează-l pe Y, scanează containere sau cargouri sau transportă marfa X. Repetitivitatea lor este accentuată şi de faptul că şi misiunile care nu intră în prima categorie se lasă până la urmă cu lupte, deci primiţi bani ca recompensă pentru fiecare adversar ucis, nu numai cu cei obţinuţi ca urmare a îndeplinirii misiunilor. După cum spuneam, comerţul devine după un timp absolut inutil, aşa că nu înţeleg de ce producătorii nu s-au chinuit să facă un sistem de comerţ cu adevărat dinamic pentru a evita această problemă.

    Simplitatea şi repetitivitatea se manifestă şi în ceea ce priveşte armele cu care poate fi dotată Darkstar One, nava lui Kayron Jarvis. Toate cele trei tipuri de arme – lasere, turete şi rachete – prezintă doar câteva variaţii, diversitatea lor fiind strâns legată de diversitatea numelor lor. De exemplu, privind laserele, avem aşa: tip 1, tip 2, tip 3, tip 1 military, tip 2 military, tip 3 military, tip 1 elite, tip 2 elite şi tip 3 elite. Fiecare tip poate avea un corespondent "secret service", arma care este obţinută îndeplinind misiunile bonus (cele afişate la "rumors" în cadrul fiecărei trade station). De menţionat ca misiunile bonus merita o atenţie sporită, deoarece armele "secret service" sunt ceva mai puternice şi consuma mai puţină energie. De asemenea, nu exista countermeasures – singura posibilitate de a te feri de rachete este de a naviga cât mai imprevizibil. Din fericire există un management al energiei scuturilor şi armelor, foarte folositor în luptele împotriva navelor de mari dimensiuni care vor trage de obicei în partea frontală a navei voastre. Mai mult, dacă alegeţi să echipaţi Darkstar One cu turete, veţi constata că totul devine mai uşor, prea uşor de fapt. Tot ce aveţi de făcut în timpul unei bătălii este să rotiţi nava pe ecran astfel încât inamicii să intre în bătaia turetelor care vor trage automat. Pe de altă parte, rachetele, comparativ cu preţul lor, au o putere de foc mică, fiind recomandate doar în cazuri particulare. Trebuie remarcat că Darkstar One are în dotare şi o armă specială: tunul cu plasmă. Energia degajată de aceasta poate fi folosită la reîncărcarea armelor, a scuturilor, crearea unui câmp EMP, îngheţarea navelor inamice pe o anumită rază sau pentru a face Darkstar One invincibilă pentru o anumită durată de timp, totul în funcţie de numărul şi tipul îmbunătăţirilor aplicate acesteia. Darkstar One poate fi îmbunătăţită cu ajutorul unor artefacte (100 la număr) ce se pot primi în patru moduri: fie explorând asteroizi (traseul ce trebuie urmat în interiorul lor devine tot mai complicat odată cu avansarea pe linia firului epic), eliberând sistemele ocupate de piraţi, fie în ambele moduri deodată, fie îndeplinind side missions. Legat de primele trei moduri, nu trebuie să exploraţi fiecare asteroid sau sistem solar în parte deoarece locaţia artefactelor este afişată pe harta galaxiei. Simplu, nu? Singurul inconvenient este că nu puteţi intra în anumite sisteme solare (cele notate cu "?) până când nu obţineţi "cheia" sistemului respectiv. Această cheie se obţine explorând sistemele adiacente sau parcurgând povestea jocului sau îndeplinind "side missions".

    Pe lângă misiunile principale (legate de firul epic), cele opţionale (afişate în staţiile spaţiale şi recompensate cu bani), cele bonus (recompensate cu arme "secret service") şi cele care furnizează chei pentru sistemele solare ascunse (side mission), mai exista şi cele care se desfăşoară la suprafaţa unor planete, în stilul vechii serii Descent, o variaţie mai mult decât binevenită. De asemenea mai sunt şi misiunile aleatoare ce pot apărea după ce ieşiţi din warp gate – fie trebuie să folosiţi scanner-ul pe nişte sateliţi care nu mai funcţionează corespunzător (urmând să vă luptaţi cu un grup de piraţi), fie trebuie să salvaţi un vânător de recompense de atacurile piraţilor. Chiar dacă nu sunt dese, acestea vor ajunge să vă exaspereze, deoarece de la jumătatea jocului încolo recompensa financiară este prea mică, comparativ cu timpul care trebuie investit în îndeplinirea lor. Colac peste pupăză, scenele intermediare nu pot fi sărite, ceea ce dă naştere la frustrare, în condiţiile în care voi încercaţi să vă optimizaţi timpul în aşa fel încât să aveţi cât mai puţin de-a face cu repetitivitatea jocului. Deranjant este şi faptul că vocea aparţinând vânătorului de recompense respectiv este aceeaşi, umană, chiar dacă el face parte de exemplu din rasa Mortok sau Raptor. De asemenea, vocile nu corespund cu textul afişat în briefing-urile pentru side missions. În schimb, muzica este decentă şi are marele merit că îşi face apariţia doar în anumite momente, ea schimbându-se şi în funcţie de ceea ce se petrece pe ecran.