De ce nu are Iaşul tren metropolitan

1tren-metropolitan 2

Dimensiune font:

| 06-09-2022 09:59

Pe hârtie, lucrurile stau bine: există protocol de asociere între şapte UAT-uri şi directorul general al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA şi este stabilit traseul * totuşi, proiectul va trebui completat cu circa 20 de stații și un depou nou, iar investiția pentru realizarea trenului metropolitan este estimată la 1,4 miliarde de euro, bani care în niciun caz nu pot fi suportaţi de la buget local sau cel judeţean * ieri, directorul ATMPI a mai identificat două probleme greu de rezolvat : găsirea unui operator viabil şi  penuria de mecanici de locomotivă

 

 

Anul trecut, în luna octombrie, a avut loc semnarea protocolului de asociere în vederea realizării obiectivului de investiții „Tren Metropolitan Iași“. Documentul a fost semnat de primarul Mihai Chirica din partea UAT municipiul Iași, președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, din partea UAT județul Iași și a Asociației Metropolitane de Transport Public Iași (AMTPI), Ioan Pintea, directorul general al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, primarii Stelian Turcu și Dan Niță din partea UAT Comuna Lețcani și, respectiv, UAT Comuna Miroslava și reprezentanții UAT Comuna Holboca, UAT Comuna Ciurea și UAT Comuna Tomești. „Îmbunătățirea mobilității în Zona Metropolitană Iași este o prioritate majoră a noastră în condițiile în care populația municipiului Iași și a comunelor învecinate a depășit deja 500.000 de locuitori, la care se adaugă un număr considerabil de rezidenți din alte județe și chiar din străinătate. Ca urmare, modernizarea și extinderea transportului public devine o provocare majoră pentru care vom face toate demersurile necesare. Trenul metropolitan nu va substitui actuale modalități de transport, public sau auto, ci îl va completa. În paralel cu demersurile legale, cum este cel de astăzi, și cu investițiile în dezvoltarea infrastructurii feroviare, am început deja demersuri pe lângă Ministerul Fondurilor Europene pentru a beneficia de o garnitură de trenuri ușoare în cadrul programului demarat la nivel național”, a declara atunci primarul Mihai Chirica. Afirmaţia completă de cea a şefului CJ Iaşi, Costel Alexe, care susţinea că „trebuie să acționăm împreună și cât mai rapid, atât la nivel local – Consiliul Județean, primăriile și AMTPI -, cât și central – Guvernul și CFR SA – pentru a răspunde nevoii de transport de calitate a unei populații de peste 500.000 de locuitori din toată Zona Metropolitană Iași”.

Zece luni în care nu s-a întâmplat nimic

De atunci au trecut zece luni în care lucrurile s-au mişcat cu viteza melcului. Directorul general al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a anunţat investiţii masive în reţeaua feroviară din Moldova, care ar ajuta la implementarea proiectului dorit la Iaşi - modernizarea rețelei feroviare principale și a ramificațiilor, construirea de stații și pasajecare, la fel ca şi autostrăzile Moldovei necesită proceduri de durată. Ieri, directorul Asociaţiei de Transport Metropolitan Iaşi, Eduard Boz, a pus pe tapet două noi elemente care îngreunează realizarea investiţiei. „Problema mare la trenul metropolitan, dincolo de linii, de trasee, de investiţii – pentru că actuala infrastructură nu ne permite să operăm cu frecvenţa pe care am dori-o - 

constă în desemnarea operatorului. Dacă ar opera CFR, aceasta are datorii mari, este executată silit de diverşi creditori, prin urmare ce s-ar încasa de pe urma trenului metropolitan din ZMI s-ar duce pe plata unor datorii vechi şi nu s-ar putea constitui un buget care să ne permită noi investiţii şi bani pentru mentenanţă. Pe de altă parte, dacă am autoriza operatorul nostru local de transport să devină şi unul feroviar, trebuie să ne gândim că vor fi costuri mari. Mai avem şi problema rerusei umane : nu avem mecanici iar şcolile tehnice de profil nu mai sunt atractive. Prin urmare, problema este una complexă. Toate măsurile trebuie gândite într-un pachet unitar întrucât problema nu este doar la Iaşi, ci şi în alte oraşe”, a spus consilierul ieşean. 

23,3 kilometri de cale ferate nouă

Conform protocolului, Primăria Iași are ca atribuții elaborarea studiilor de prefezabilitate și fezabilitate, elaborarea documentației necesare obținerii avizului de mediu, întocmirea documentațiilor pentru exproprierea terenurilor (dacă este cazul) și a documentației tehnico-economice. De asemenea, municipalitatea trebuie să înainteze studiile și documentațiile în vederea obținerii avizului comisiei tehnico-economice a CFR SA, trebuie să  identifice soluții de finanțare pentru realizarea proiectului și să acorde sprijinul necesar CFR SA.

Potrivit unor prime studii, traseul trenului metropolitan va avea 81,3 kilometri, prin municipiul Iași și comunele partenere, din care 58 kilometri existenți și 23,3 kilometri nou construiți, și va trebui completat cu circa 20 de stații și un depou nou. Investiția pentru realizarea trenului metropolitan este estimată la 1,4 miliarde de euro. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț din Suceava. Există riscul ca focul să se extindă
04/05/2024 16:37

Un incendiu puternic a izbucnit, in urmă cu putin timp, langă Mănăstirea Voronet din orasul Gura Humorului, in judetul Suceava. O casă aflată la doar cateva sute de metri de biserică a luat foc. Din cau ...

MOTIVARE Doctorița din Suceava condamnată cu suspendare după ce a luat mită vrea ca denunțătorii ei să fie pedepsiți
04/05/2024 15:12

Fosta sefă a Sectiei Oncologie a Spitalului Judetean Suceava Anca Ababneh Dumitrovici, care a recunoscut că a primit mită de 280 de ori in mai putin de o lună, a depus o plangere penală impotriva rudelor p ...

Locotenent-colonel în sutană. Misiune specială în Kosovo, de Paşti, pentru un ofițer al Armatei Române
03/05/2024 16:19

Dumitru Bighiu este preot militar in cadrul Bazei 3 Logistică „Zargidava“ din Roman, judeţul Neamţ şi are gradul de locotent-colonel. Cea mai recentă misiune a insemnat trimiterea in Kosovo. Ofiţerul ...

Razii ale Poliției pe lacul de acumulare de la Bicaz. Au fost găsite mai multe construcții lacustre ilegale
03/05/2024 16:11

In judeţul Neamţ, lacul de acumulare de la Bicaz este locul ideal pentru amplasarea unor construcţii lacustre, luciul de apă fiind căutat şi de pescari. Numai că, unii fac aceste lucruri in mod ilegal. ...

Învierea, sărbătoarea luminii
03/05/2024 10:32

Se pare că denumirea de Paşte a fost folosită de primii creştini la inceputul comemorării anuale a Cinei celei de taină care avea loc in seara zilei de 13 Nissan sau in Joia de dinaintea Duminicii Î ...

Legumele și fructele din piețele ieșene, verificate la nitrați
03/05/2024 10:27

În paralel cu actiunea de verificare a produselor specifice Sărbătorilor Pascale de către membrii comisiei mixte constituită prin Ordin al prefectului, in această perioadă, in pietele agroalimentare ...

La Iași, șase din zece șomeri sunt bărbați
03/05/2024 10:15

Numărul şomerilor inregistraţi oficial in judetul Iasi a crescut in luna februarie 2024 comparativ cu aceeasi lună a anului trecut, arată datele făcute publice de conducerea Directiei Judetene de Statisit ...

Istoria și disciplinele Socio-umane aduc premii la Iași
03/05/2024 10:00

Elevii ieşeni au venit acasă cu premii binemeritate, atat de la Olimpiada Natională de Stiinte Socio-Umane, organizată la Baia Mare in judetul Maramures, cat si de la Olimpiada Natională de Istorie, organi ...

Barometrul crizei: de 1 mai, „privaţii” nu şi-au mai luat liber
03/05/2024 09:24

 Atat datele prezentate de către Guvern, cat şi statisticile puse la dispoziţie de către INS nu dau motive de ingrijorare romanilor. Nu suntem in criză, viitorul se prefigurează unul roz, se incearc ...

Primarul Iașului, mesaj de încurajare pentru maestrul Florin Piersic
03/05/2024 09:00

În preajma Sfintelor Sărbători ale Pastelui, primarul Mihai Chirica i-a transmis un mesaj de incurajare maestrului Florin Piersic, aflat in aceste clipe pe patul de spital după interventia chirurgical ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei