Deși au fost înregistrate 46 de medii de 10, peste 1.350 de elevi ieșeni au picat Evaluarea Națională!

111111111111111111

Dimensiune font:

| 22-06-2020 23:24

Dintre cei 6.507 absolvenții clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională 2020 (prezenți la ambele probe), 5.156 au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 79,24%, față de 77,44% pentru anul 2019. Dintre aceștia, 46 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece), număr aflat în creștere semnificativă față de anul trecut când au fost înregistrate 35 de medii generale de 10 (zece).

Elevii care au obținut media maximă, în acest an, provin atât din mediul urban (Colegiul Național Iași, Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași, Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași, Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu” Iași, Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” Iași, Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Iași, Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iași, Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hasdeu” Iași, Școala Gimnazială „George Coșbuc” Iași, Școala Gimnazială „Gheorghe I. Brătianu” Iași, Școala Gimnazială „Vasile Conta” Iași ), cât și din mediul rural (Școala Profesională Cozmești).

Cei mai mulți elevi care au obținut media maximă provin de la Colegiul Național – 17 medii de 10, Colegiul Național „Costache Negruzzi” - 9 medii de 10, Colegiul Național „Emil Racoviță” - 5 medii de 10.

 La  nivel național, școlile din județul Iași se clasează pe poziția a doua în privința numărului de de zeciști, după județul Cluj, care ocupă prima poziție, cu 66 de medii de 10!

428 de elevi ieșeni au obținut cel puțin o notă de 10!

La examenul de Evaluare Națională din acest an au fost prezenți 6.507 candidați, dintr-un total de 7.401 elevi înscriși - rata de participare a fost de 87,96 la sută.

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 5.740 de candidați (87,85%), iar 239 candidați au fost notați cu 10 (zece), față de doar 97 în 2019.

La proba de Matematică, 4.807 candidați (73,82%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 189 de candidați au obținut nota 10 (zece), față de 188 în 2019.

Niciun elev nu a fost eliminat din cauza unor tentative de fraudă.

Contestațiile pot fi depuse până astăzi, la ora 12, atât fizic, cât și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Un sfert dintre elevi nu au obținut medii peste 5

La nivel național, situația statistică generală arată că dintre cei 160.468 candidați prezenți, 135.101 candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76.10%. 

Dintre aceștia, 839 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece). Potrivit hărții postate pe site-ul Ministerului Educației, cele mai multe medii de 10 au fost în municipiul București - 224, cele mai multe în sectoarele 1 și 2, cele mai puține în 3 și 5. În topul județelor cu cele mai multe medii de 10 sunt Cluj- 66, Iași - 46, Argeș - 42 și Brașov - 30. Cele mai puține medii de 10 au fost în județele Harghita și Covasna - o singură medie maximă.

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 135.101 candidați (83.9%), iar 4.587 candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 112.651 de candidați (70.2%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 3.251 de candidați au obținut nota 10 (zece).

Rata de participare a fost de 93.00 %: 160.468 candidați prezenți, dintr-un total de 172.531 de elevi înscriși.

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 135.101 candidați (83.9%), iar 4.587 candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 112.651 candidați (70.2%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 3.251 de candidați au obținut nota 10 (zece).

7 (șapte) elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă, lucrările acestora fiind notate cu 1.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.

Premieră în privința afișării rezultatelor

Rezultatele elevilor se publică prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Practic, este prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD, când notele/rezultatele candidaților sunt afișate în acest format.

Fără media 5 nu se poate accede la liceu

Începând cu anul școlar 2019 - 2020, elevii care nu vor obține media 5 la Evaluarea Națională nu vor mai avea acces la liceu. Totodată, pentru elevii de clasa a VIII-a care obțin o medie sub 5 devine obligatoriu învățământul profesional, se arată într-un ordin privind admiterea la liceu publicat în Monitorul Oficial.

Astfel, elevii care susțin Evaluarea Națională anul viitor și obțin o medie de admitere la liceu sub 5 nu vor intra în procesul de repartizare la licee, singura lor opțiune fiind învățămânul profesional.

Limita este prevăzută la articolul 2, alineatul 10 din ordin: „(10) La procesul de admitere în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021 participă numai elevii care au susținut evaluarea națională și a căror medie de admitere, calculată conform pct. I al anexei nr. 2 la prezentul ordin, este minimum 5.00 (cinci)”. Documentul este semnat de fostul ministrul interimar al Educației, Daniel Breaz.

Media generală de admitere se calculează considerând 80% media de la Evaluarea Națională și respectiv 20% media anilor de gimnaziu. Daniel BACIU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Revoluția Urbană din Botoșani: Orașul care își redefinește viitorul prin investiții europene
07/05/2024 17:30

Actuala echipa de management a orasului a atras 203 de milioane de euro in ultimii 4 ani. In ultimii patru ani, Municipiul Botosani a cunoscut o dezvoltare impresionantă datorită implicării primarului Cosmi ...

Accident grav la Suceava. Cinci persoane au fost rănite în satul Roșiori
07/05/2024 12:51

Cinci persoane, dintre care una minoră, au fost rănite după ce un autoturism s-a răsturnat, marţi, in afara părţii carosabile, pe raza localităţii Roşiori, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului ...

  Țara Fagilor, Catedrala de lemn a Bucovinei
07/05/2024 11:44

Gigantii verzi, martori ai secolelor, domină peisajul,turistii fiind incantati de molizi care se inaltă pană la 60 de metri, brazii maiestuosi de peste 50 de metri si fagii robusti, care cresc la altitudini ...

A murit un fost rector al UTI
07/05/2024 11:00

S-a stins din viată prof. univ. dr. ing. Mihai Cretu, fost rector al Universitătii Tehnice din Iasi (TUIASI). Profesorul a fost rector al institutiei de invătămant superior in perioada 2000 – 2008. ...

Bărbat scos din fântână la Dorohoi
07/05/2024 10:54

Un bărbat in varstă de 63 de ani din municipiul Dorohoi a fost salvat de pompieri, marţi dimineaţă, dintr-o fantană adancă de aproximativ şapte metri, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru ...

Licitația pentru construcția depoului din Dacia a intrat pe ultima sută de metri
07/05/2024 07:57

Firmele care doresc să construiască noul depou din Dacia au la dispozitie mai putin de trei săptămani pentru a se inscrie la licitatie, data limită de depunere a ofertelor fiind 27 mai 2024. Licitatia est ...

500 de autovehicule vor dispărea, în acest an, de pe străzile Iașului
07/05/2024 07:55

* prima de casare anuntată in cadrul Programului „Rabla local” este de 3.000 de lei, jumătate din sumă urmand să fie suportată de la bugetul AFM, iar cealaltă de către primării * la editia d ...

O noapte de amor, un an de nopți dormite pe sub poduri şi prin şanţuri
07/05/2024 06:59

* femeia a adus destule bunătăţuri şi aştepta să inceapă petrecerile * n-a fost loc, Florin a venit mai mult decat cherchelit şi cu mare chef de sex * doi pumni zdraveni in mandibula nevestei * i-a pus ...

Copertinele din stațiile pentru călători vor fi consolidate și reabilitate
07/05/2024 06:56

Copertinele pentru protejarea călătorilor amenajate in statiile mijloacelor de transport in comun din municipiu vor fi consolidate si reabilitate in cadrul unei actiuni care vizează igienizarea punctelor de ...

Primul pacient cu AVC transferat de la Cluj la Suceava
07/05/2024 06:50

Ceea ce părea imposibil in urmă cu cativa ani a devenit realitate, in weekend. La Spitalul Clinic Judetean de Urgentă Suceava a fost transferat, de la Cluj Napoca, un pacient cu AVC, fiind prima solicit ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei