Delia, Ştefan Bănică, Holograf, capetele de afiş ale concertului de pe 15 octombrie
Dimensiune font:
Vor mai susţine recitaluri Ovidiu Lipan Ţăndărică, Nacy Brandes, Mircea Baniciu, Mario Fresh şi Arsenium * spectacolul va fi prezentat de Dan Negru * va exista şi un concert de muzică populară, care-l va avea în prin plan pe Gheorghe Turda * focul de artificii va dura minim 8 minute, iar înalţimea la care va ajunge materilaul pirotehnic este de 130 de metri
Primăria se pregătește de organizarea Sărbătorilor Iașului. Ajuns la ediția a XXXI-a, evenimentul diferă de cel anterior, organizat, după cum se ştie, în condiții de maximă siguranță în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19. Conform unui proiect de hotărâre aprobat în ședința Consiliului Local din 28 septembrie, bugetul alocat este de aproape 1.200.000 de lei. Ca în fiecare an, celebrarea religioasă a Sfintei Cuvioase Parascheva de pe 14 octombrie va fi completată de o serie de manifestări cu caracter laic (conferințe, evenimente sportive, târguri, spectacole, foc de artificii, evenimente artistice etc.) care dau o notă de sărbătoare întregului oraș. În acest sens Primăria Iași va asigura transmiterea televizată a evenimentului religios și va organiza evenimentele caritabile devenite tradiționale, precum Ceaiul Pelerinilor și Masa Pelerinilor. De asemenea, municipalitatea va organiza o serie de manifestări comerciale, cum ar fi Târgul de Toamnă, Sărbătoarea Vinului și Parcul de Distracții, în urma cărora sunt estimate a fi realizate venituri de circa 1.500.000 de lei.
Concert şi foc de artificii
În data de 15 octombrie în Piața Palatului Culturii va fi organizat un concert de muzică populară românească intitulat „Iașul în sărbătoare”, urmat de spectacolul omagial „Încoronarea Regelui 100”, dedicat centenarului încoronării Regelui Ferdinand I al României și Reginei Maria a României. Este evenimentul care va costa cei mai mulţi bani din bugetul propus (567.000 lei fără TVA) însă lista de artişti face, cum se spune, toţi banii. Primul concert, cel dedicat folclorului, îi are în prin plan de Gheroghe Turda, Ioan Paladi, Tudor Ungureanu şi ansamblul etno-folcloric Ştefan Vodă, care vor susţine recitaluri de 40 de minute fiecare. Apoi, vor urca pe scenă Ioana Căpraru, Ilie Caraş şi Ştefan Pintilii, cu recitaluri de 30 de minute. Şi spectacolul omagial „Încoronarea Regelui 100” reuneşte artişti de top. Este vorba de Delia, Ştefan Bănică, Holograf, Ovidiu Lipăn Ţăndărică, Nancy Brandes, Mircea Baniciu, Mario Fresh şi Arsenium (recitaluri de minim 45 de minute fiecare), A-Mill şi Yanis Pavel (recitaluri de 20 de minute). Spectacolul va fi prezentat de Dan Negru şi Anca Mazilu.
De asemenea, în cursul serii de 15 octombrie va fi organizat și tradiționalul foc de artificii. Vor fi trase 2.000 de lovituri, care se vor ridica până la 130 de metri. Durata artificiilor este de minim 8 minute. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau