DNA se implică în scandalul granturilor pentru IMM-uri, acordate ca ajutor de stat

dreamstime_m_107256218-900x600

Dimensiune font:

| 18-02-2021 13:00

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a confirmat pentru G4Media.ro că DNA a deschis o anchetă legată de suspiciuni de corupție în legătură cu acordarea granturilor nerambursabile de 550 de milioane de euro. Aceste granturi fac parte din Măsura 3 a unei scheme de sprijin lansate de guvernul Ludovic Orban pentru a sprijini firmele care au nevoie de investiții pe durata pandemiei.

Prin această măsură, Ministerul Economiei acordă granturi pentru investiții în valoare cuprinsă între 50.000 și 200.000 euro fiecare. Bugetul total este de 550 milioane de euro. Din totalul de 550 milioane euro, 478,25 milioane euro sunt ajutor nerambursabil, iar restul reprezintă cofinanțarea asigurată de beneficiarul final. Beneficiarii sunt microîntreprinderi, firme mici și mijlocii (IMM).

Suspiciunile de fraudă se referă la faptul că antreprenorii care au depus proiectele pentru finanțare în ultimele două zile dinaintea termenului – limită ar fi avut informații despre procentul de cofinanțare, pe baza căruia se făcea departajarea între proiecte. Libertatea a scris cum, în regiunea Cluj, peste 80% din firmele eligibile au depus proiectele în ultimele două zile înainte de expirarea termenului, adică 28 și 29 ianuarie, iar procentul minim de cofinanțare a fost de 61%.

Claudiu Năsui anunțase în 11 februarie, într-o postare pe Facebook, că există persoane care ar fi divulgat informații-cheie din procesul de acordare a împrumuturilor nerambursabile.

Mai mult, el a confirmat investigațiile de presă care au arătat că mare parte din fondurile acordate pentru investiții în criză au finanțat de fapt achiziții imobiliare.

”Vă promit că toţi cei care au divulgat date cheie (în speţă procentul de cofinanţare de la limita eligibilităţii) au comis fapte penale şi vor suporta consecinţele”, a mai spus Năsui la acel moment.

Scandalul granturilor pentru IMM-uri. Măsura 3 (granturi neranbursabile de la stat pentru investiții realizate de firme) a fost lansată de guvernul Orban în urma aprobării schemei de ajutor de stat instituită prin OUG 130 din iulie 2020. Granturile pentru companii vin din fondurile europene, mai precis din Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19.

În perioada de înscriere au aplicat 27.736 firme. Admiterea la finanțare s-a făcut în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut la evaluarea planurilor de investiții on-line. La punctaje egale, departajarea se face în funcție de procentul cofinanțării, valoarea cifrei de afaceri și ordinea înscrierii aplicației. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Subscrisa“EuroBusiness LRJ”S.P.R.L., cu sediul în Iași, Str. Zorilor nr.11, Jud.Iași, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C.”VILA LUX GRUP” S.R.L, cu sediul în Mun. Bacău, Str. Mioriței, nr. 82, Bl. 82, Sc. B, parter, ap. 2, jud. Bacău, J04/53/1998, CUI 10141511, desemnat prin Sentinţa Civilă 326/24.07.2020, pronunţată de Tribunalul Bacău, Secția a II–a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul 5323/110/2017, primește oferte,pe suport de hârtie, în plic sigilat la sediul lichidatorului judiciar, până la data de 24.01.2022, orele 12:00, pentru angajarea unei firme specializate în serviciul arhivistic pentru prelucrarea arhivistică (servicii de organizare a fondului arhivistic) și de păstrare și conservare (depozitare) a fondului arhivistic. Deschiderea ofertelor se va face la data de 24.01.2022, orele 13:00. Oferta trebuie să conțină următoarele elemente obligatorii: structura prețului pentru fiecare serviciu, prețul pentru perioada de depozitare legală, precum și pentru un metru liniar de documente,modalități și termene de plată. Oferta va fi însoțită de copiile certificatelor de conformitate, a actului constitutiv al persoanei juridice, a certificatelor de inregistrare la Registrul Comertului,a autorizației de funcționare pentru serviciile arhivistice menționate, inclusiv de păstrare și conservare a documentelor de arhivă cu valoare practică, eliberată de Arhivele Naționale,precum și de proiectul contractului în care să se regăsească și clauzele privind transferul acestor documente, conform Ordinului MAI nr.137/27.09.2013 și a art.18 indice 4, din Legea nr.138/2013. Documentele de arhivă cuprind documente contabile, acte de personal etc., ale societății falite S.C.”VILA LUX GRUP”S.R.L, în cantitate de aproximativ 12 m.l. Criteriul aplicat pentru stabilirea ofertei câștigătoare este prețul cel mai mic oferit. Ofertele ce urmeaza a fi primite vor fi supuse atenţiei Adunării Creditorilor debitoarei S.C.”VILA LUX GRUP”S.R.L.-în faliment. Desemnarea ofertantului câştigător al selecţiei de oferte va fi făcută în conformitate cu decizia Adunării Creditorilor .Relații suplimentare la tel./fax 0232/220.777, mail: office.is@lrj.ro,www.lrj.ro.

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, telefon 0232299690, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 60.765 mp, identificat cadastral în T43 HS759/1, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 22.971 mp, identificat cadastral în T43 HB760/1, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1.988 mp, identificat cadastral în T43 HS762, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 2.892 mp, identificat cadastral în T43 HS763/2, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 2.401 mp, identificat cadastral în T43 HB765/2, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 39.907 mp, identificat cadastral în T43 HB767/3, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 873 mp, identificat cadastral în T43 HB767/4, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 22.382 mp, identificat cadastral în T43 HS768/1, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1.986 mp, identificat cadastral în T44 P770, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 114.475 mp, identificat cadastral în T44 HB771/3, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 600 mp, identificat cadastral în T44 P772, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 46.159 mp, identifica cadastral în T44 HS773, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 601 mp, identificat cadastral în T44 HB774, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 4.338 mp, identificat cadastral în T44 HS777/2, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 42/09.06.2021, H.C.L. 84/22.11.2021, H.C.L. 87/25.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 16.02.2022, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 17.02.2022, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
Rezultatele Loto 6/49, Loto 5/40 și Joker din 20 ianuarie 2022. Care sunt numerele câștigătoare
20/01/2022 21:34

Loteria Romană a anuntat numerele castigătoare la extragerile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc de joi, 20 ianuarie 2022. Numerele extrase : Loto 6/49: 46, 28, 48, 7, 3, 14 Lot ...

Prețurile la alimente au sărit în aer
20/01/2022 10:43

Guvernele din Europa Centrală si de Est se străduiesc să prevină furia cetătenilor din cauza cresterii vertiginoase a preturilor la alimente. În timp ce multi dintre cetătenii din Serbia, Macedonia ...

 ANUNT FINALIZARE PROIECT „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” FADIS TIME HOLDING SRL
20/01/2022 09:16

  ANUNT FINALIZARE PROIECT „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” FADIS TIME HOLDING SRL

Cel mai bun an din istorie pentru piața de capital
20/01/2022 08:15

   Piaţa de capital din Romania a consemnat in 2021 cel mai bun an din istorie şi a inregistrat o serie de noi recorduri la nivelul mai multor indicatori de dezvoltare, potrivit unui raport al Burs ...

BNR nu lasă leul din brațe
20/01/2022 08:10

Leul va beneficia de majorarea rezervei valutare a BNR după ce Finantele au iesit să se imprumute pe pietele externe, prin două emisiuni de obligaţiuni denominate in dolari cu maturităţi la 5 ani, respe ...

Scandalul facturilor eronate
20/01/2022 08:00

   Autoritatea Natională pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a anuntat miercuri că in urma controalelor efectuate pană acum a aplicat amenzi in valoare de 645.000 de lei, la care s-au adăugat 4 ...

Șomaj tehnic pentru angajaţii şi liberii profesionişti
19/01/2022 16:28

Guvernul a aprobat reintroducerea şomajului tehnic pentru angajaţii şi liberii profesionişti afectaţi de suspendarea, limitarea sau chiar intreruperea unor activităţi din cauza situaţiei pandemice, a an ...

Leonardo Badea (BNR): Mixul de politici ca răspuns la provocările economice actuale
19/01/2022 12:45

  "La nivel global, evoluăm gradual in directia convietuirii cu acest virus care a determinat  modificări importante in existenta noastră. Un impact semnificativ al pandemiei a fost resimtit ...

Anca Vlad, singura femeie din România inclusă în topul Forbes din SUA
19/01/2022 09:40

Editia americană Forbes a inclus-o pe Anca Vlad in lista 50 over 50: EMEA, care grupează liderii din zona Europei, Orientul Mijlociu si Africa. Anca Vlad este singurul nume din Romania pe o listă care inclu ...

Minivacanță de 5 zile în decembrie 2022: Guvernul vrea să acorde liber și pe 2 decembrie, după Sfântul Andrei și Ziua Națională
19/01/2022 08:14

Guvernul vrea să decidă, miercuri, ca ziua de 2 decembrie 2022 să fie declarată zi liberă 'intrucat aceasta se situează intre zilele nelucrătoare de sărbătoare legală si perioadele de repaus săptăma ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei