'Culmea tupeului': Condamnate pentru fraudarea alegerilor, desemnate preşedinţi la secţii de votare în același loc unde au fraudat votul

10

Dimensiune font:

| 22-05-2024 00:21

Două femei, condamnate pentru fraudarea alegerilor în 2020 și care au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției, primind condamnări cu suspendare, au fost inițial desemnate președinți ai unor secții de votare în aceeași localitate din Prahova unde au comis fraudele acum patru ani. Acestea au fost înlocuite după ce președintele unui partid politic a adus public în atenție 'culmea tupeului'.

Numele a două femei condamnate penal pentru fraudarea alegerilor şi care au încheiat în faţa procurorilor acorduri de recunoaştere a vinovăţiei au apărut pe listele Autorităţii Electorale Permanente ca fiind desemnate preşedinţi ai unor secţii de votare în comuna Ciorani, acolo unde au fraudat alegerile în urmă cu patru ani.

Nicoleta Grigorescu a fost desemnată preşedintele secţiei de votare 374 din Ciorani, după ce, în anul 2021, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei şi a fost condamnată la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale în formă continuată (patru acte materiale) , faptă din 27.09.2020

Adnana Ramona Spătărelu a fost desemnată preşedintele secţiei de votare numărul 375 din Ciorani, în condiţiile în care, tot în 2021, a primit aceeaşi pedeapsă, pentru aceleaşi infracţiuni, anchetatorii şi instanţa de judecată reţinând în sarcina acesteia tot patru acte materiale de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale.

Cele două femei au ajuns în atenţia procurorilor care au deschis un dosar de fraudarea alegerilor care viza fapte petrecute în toate secţiile de votare din comuna Ciorani, dosar în care primarul localităţii, Marin Voicu, ales în 2020 sub sigla PNL, candidat la alegerile din acest an sub sigla PSD, a fost trimis în judecată. La acel moment, 16 persoane au fost puse sub acuzare. În timp ce unii dintre inculpaţi au decis să recunoască faptele şi să scape cu condamnări cu suspendare, edilul şi unii dintre apropiaţii acestuia au decis ca dosarul să se judece.

În 9 iunie 2021 procurorii au descins la Primăria Ciorani, dar şi la locuinţele primarului Voicu Marin şi ale mai multor apropiaţi a acestuia, mulţi dintre ei angajaţi ai Primăriei. 17 persoane au fost acuzate de fraudarea voturilor la scrutinul local din 2020.

Lupul pus paznic la oi

”Din imaginile captate de tabletele STS rezultă că niciunul dintre ei nu are absolut niciun trac infracţional, sunt naturali în ceea ce fac. Sunt naturali atunci când stampilează buletine de vot care erau de fapt nule, sunt naturali atunci când mută buletine de vot de pe teancul XXXX pe teancul XXX, profitând de faptul că reprezentantul XXXX în sectie ia alte buletine de vot din urnă, sunt naturali atunci când strigă o altă optiune politică decât cea exprimată în buletinul de vot, sunt naturali atunci când au în mână buletine de vot atribuite XXXX, dar le pun peste buletinele de vot ale XXX sau XXX, sunt naturali atunci când solicită schimbarea zonei de focalizare a camerei tabletei STS pentru a nu se observa activitatea infracţională, sunt naturali când atunci când aşază buletinele de vot nule sau atribuite XXXX peste voturile atribuite altor candidaţi/formaţiuni, sunt naturali atunci când râd în legătură cu modul propriu de fraudare a alegerilor (în cazul membrilor secţiei de votare nr. 375)”, se arată în motivarea Tribunalului Prahova, care a decis arestarea preventivă a 16 dintre 17 inculpaţi, inclusiv a edilului Marin Voicu.

Potrivit documentului, ”ceea ce se remarcă în modalitatea în care au acţionat inculpaţii din prezenta cauză este însuşi modul brut în care au acţionat, ”furând” voturile alegătorilor fără niciun resentiment, modul de organizare şi funcţionare fiind unul haotic, fără a respecta în niciun fel dispoziţiile legale”.

Desemnarea celor două femei drept preşeinţi de secţii de votare la alegerile din acest an a fost denunţată public de către Mihai Apostolache, preşedintele formaţiunii politice România în Acţiune.

„Alegeri libere şi corecte?!? La fel ca în 2020 la Ciorani?!? Culmea tupeului: două persoane condamnate pentru fraudă electorală la alegerile locale din Comuna Ciorani, din anul 2020, au fost desemnate preşedinţi la două secţii de votare din localitate pentru alegerile din 9 iunie 2024: Grigorescu Nicoleta la secţia nr. 374; Spătarelu Adnana Ramona la secţia nr. 375. Rog Autoritatea Electorală Permanentă să le înlocuiască pe cele două persoane, iar instituţiile care veghează la respectarea Constituţiei să urmărească procesul electoral din Comuna Ciorani”, a scris politicianul pe Facebook.

După apariţia informaţiei în spaţiul public, cele două au fost schimbate din funcţie.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 35,16 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, bl. E2, sc. D, parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara nr. 70102-C1-U27, nr. cadastral 1/4;0;3, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 63/19.07.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.08.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 14.08.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.07.2024.
Conduceau din închisoare un adevărat cartel al drogurilor: Zeci de descinderi, inclusiv în penitenciare
23/07/2024 17:40

Perchezitii la mai multe imobile si penitenciare, intr-o cauză privind operatiuni cu psihoactive. Procurorii au descins la zeci de adrese, inclusiv in celule unor detinuti. La data de 23 iulie 2024, politisti ...

Parchetul European îl anchetează pe nepotul lui Paul Stănescu: Dosar de fraudă de 660.000 de euro
18/07/2024 17:04

Parchetul European anchetează cinci persoane pentru fraudă agravantă in materie de subvenţii care implică o fermă de creştere a porcilor, prejuudiciul estimat de anchetatori depăşind 660.000 de euro. U ...

Plagiatul lui Mircea Geoană: Cioroianu, declarat suspect de procurori
17/07/2024 15:59

Directorul Bibliotecii Naţionale a Romaniei, Adrian Cioroianu, este suspect in dosarul plangerii făcute de Emilia Şercan privind divulgarea subiectului investigaţiei pentru care jurnalista ceruse in februar ...

Cornel Nistorescu: Poliţia Română, în loc să identifice şi să anihileze reţelele şi distribuitorii de droguri, se „ia la trântă” cu toţi românii care devin „posibili infractori”
15/07/2024 16:26

„Politia Romană se străduieste să mute problema drogurilor din curtea ei pe seama consumatorilor. Si ca să-si arate preocuparea sa pentru prinderea acestora se chinuie intelectual si juridic să regle ...

Clotilde Armand: Șeful ANI a mușamalizat timp de 5 ani verificarea averii judecătoarei Lia Savonea
11/07/2024 12:14

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand (USR), anunţă joi că a depus la Agenţia Naţională de Integritate (ANI) două sesizări, vizandu-i pe fratele şefului ANI şi pe judecătoarea Lia Savonea. "Seful A ...

Alina Gorghiu intervine dur după ce Malta a cerut explicații privind penitenciarele din România: Realitatea e clară
11/07/2024 00:33

dministratia Natională a Penitenciarelor a dat detalii, miercuri, la Curtea Constitutională din malta despre conditiile din penitenciarele din Romania, in dosarul lui Paul Philippe al Romaniei. Ministrul Just ...

BEC a câștigat la ÎCCJ - Renumărarea cerută de REPER, respinsă. Alegerile locale s-au încheiat oficial
10/07/2024 18:47

Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis miercuri, 10 iulie, recursul Biroului Electoral Central impotriva hotărarii Curtii de Apel Bucuresti prin care se dispunea solutionarea unor cereri ale REPER pentru ...

Polițistul, obligat să îl testeze pe șoferul cu sticle de băutură goale în mașină. Andreica: 'Garcea este puțin spus!'
09/07/2024 18:51

Ordonanta de Urgentă privind suspendarea permiselor auto pentru refuzul testării cu DrugTest ar putea naste abuzuri si ar duce la aparitia unor veritabili 'Garcea' in randul politistilor. Una dintre prevederi ...

OUG care lasă rapid fără permis șoferii ar urma să fie revocată de premierul Marcel Ciolacu
08/07/2024 15:31

Premierul Marcel Ciolacu a discutat, luni, cu ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, despre ordonanta de urgentă privind testarea soferilor pentru droguri cu aparate rapide, OUG intens dezbătut de s ...

 Instanța din Malta l-a eliberat pe cauțiune pe Prințul Paul. Anunțul zilei despre extrădare
08/07/2024 15:03

Instanta din Malta a dispus fată de Paul-Philippe al Romaniei măsura controlului judiciar si eliberarea acestuia, pe cautiune, dupa ce a stat mai mult de 2 luni in arest. Pană se va lua o decizie definitivă ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei