A.S.F. monitorizează cu atenție impactul crizei din Ucraina asupra pieței de capital

asf-66880

Dimensiune font:

| 24-03-2022 10:31

 

Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a intensificat monitorizarea entităților pieței de capital odată cu declanșarea crizei din Ucraina, în exercitarea atribuțiilor sale care vizează, printre altele, asigurarea stabilităţii, competitivităţii şi bunei funcţionări a pieţelor de instrumente financiare, promovarea încrederii în aceste pieţe şi în investiţiile în instrumente financiare, precum şi asigurarea protecţiei operatorilor şi investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive şi frauduloase.

”A.S.F. acordă o atenție deosebită supravegherii prudențiale a stabilității financiare a entităților pieței, regulilor de diversificare și evaluare a portofoliilor fondurilor de investiții și mecanismelor de administrare a riscului, cu accent pe riscul de lichiditate și pe utilizarea unor instrumente de tipul testelor de stres”, a declarat domnul Ovidiu Petru, Directorul general al Direcției Generale – Sectorul Instrumente și Investiții Financiare.

O parte dintre instrumentele de supraveghere utilizate a fost implementată în perioada de început a pandemiei COVID-19, demonstrându-și eficacitatea. Astfel, la nivelul fondurilor de investiții au fost implementate raportări privind subscrierile nete, analizate în corelație cu evoluția structurii portofoliilor acestora, realizându-se în același timp o comunicare zilnică cu societățile de administrare privind deficiențele care pot surveni în administrarea riscului. A fost constatată, în concordanță cu situația de pe celelalte piețe europene, o maturizare a bazei de investitori și un impact mai scăzut decât cel din perioada pandemiei.

Totodată, a fost mărită frecvența de raportare a modului de îndeplinire a cerințelor de capital la nivelul SAI și SSIF. La nivelul supravegherii, este efectuată o analiză în dinamică a acestora, realizându-se scenarii de evoluție în funcție de fluctuațiile indicilor bursieri și de structura veniturilor entităților. Piața de capital românească, în calitatea sa de piață emergentă, este conectată cu piețele europene, înregistrându-se astfel o corelație a fluctuației indicilor.

Totodată, A.S.F. a solicitat instituțiilor pieței să intensifice eforturile privind adoptarea tuturor măsurilor de identificare și de atenuare a principalelor riscuri în materie de securitate cibernetică și să notifice Autoritatea în situația în care apar vulnerabilități pe acest segment.

În urma analizelor efectuate de Autoritate, a fost constatat faptul că nu există expuneri ale fondurilor de investiții, societăților de administrare a investițiilor, societăților de servicii de investiții financiare și instituțiilor pieței pe instrumente financiare emise de companii și unități administrative din Federația Rusă. De asemenea, nu au fost înregistrate disfuncționalități în activitatea entităților autorizate și supravegheate.

A.S.F. este în contact permanent cu Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) și cu celelalte autorități europene competente, pentru a evalua situațiile existente la nivelul piețelor naționale și pentru a realiza, totodată, un schimb de opinii și bune practici privind instrumentele de supraveghere și intervenție utilizate.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:11

Ucraina, trădată de vecini. Doar România și Moldova rămân prietenoase și de încredere
08/12/2023 10:37

In timp ce Ucraina luptă pentru supravietuire impotriva invaziei Rusiei, se confruntă cu injunghierea pe la spate din partea vecinilor săi presupusi prieteni din Vest, scrie analistul Edward Lucas pentru CEP ...

Comunicat de presă privind finalizarea proiectului ” Dezvoltarea sustenabila a S.C. TECH CONFORT S.R.L. prin achizitia de utilaje noi” – Cod SMIS 160161
08/12/2023 10:16

 Comunicat de presă privind finalizarea proiectului ” Dezvoltarea sustenabila a S.C. TECH CONFORT S.R.L. prin achizitia de utilaje noi” – Cod SMIS 160161

Anunțul de lansare al proiectului cu titlul „Diversificarea capacității de producție în vederea refacerii capacității de reziliență” - GP AUTOMATIVE SRL
08/12/2023 09:57

Anuntul de lansare al proiectului cu titlul „Diversificarea capacitătii de productie in vederea refacerii capacitătii de rezilientă” - GP AUTOMATIVE SRL 

Bătaie pe RCA. Sute de mii de polițe Euroins au expirat, iar șoferii se grăbesc să își cumpere altele
08/12/2023 09:55

Miercuri a fost ultima zi in care soferii care mai aveau incă RCA la Euroins isi puteau cumpăra o asigurare nouă, evitand astfel amenzi care merg pană la 2000 de lei si sanctiuni ce pot ajunge pană la susp ...

Cultivatorii de sfeclă de zahăr cer Guvernului să oprească de urgență importul de zahăr din Ucraina
08/12/2023 09:38

Federatia Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din Romania solicită guvernului să intervină de urgentă pentru stoparea importurilor de zahăr din Ucraina cel putin pentru o perioadă de 3-4 luni, anuntă pre ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei