A.S.F., piețele financiare non-bancare și pandemia. Piața asigurărilor, imună în fața COVID-19

2pensii

Dimensiune font:

| 29-12-2020 13:19

Sectorul asigurărilor din România a ieșit negativ la testul pentru SARS-CoV-2, dar pozitiv la volumul primelor brute subscrise

Piața asigurărilor din România a ajuns, în primele nouă luni ale acestui an, la un volum al primelor brute subscrise de peste 8,5 miliarde lei, în creștere cu aproximativ 4,8% față de valoarea înregistrată în aceeași perioadă a anului anterior.

Pe segmentul asigurărilor generale, valoarea primelor brute subscrise a ajuns, în intervalul ianuarie - septembrie 2020, la 6,87 miliarde lei, în creștere cu 6,3% față de aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, primele brute subscrise aferente asigurărilor de viață au scăzut ușor, cu 1,3% în intervalul de referință, până la valoarea de 1,64 miliarde lei.

Asigurările de sănătate au continuat să înregistreze dinamici pozitive și în primele 3 trimestre ale anului 2020, cu un volum al subscrierilor de aproximativ 351 milioane lei, în creștere cu aproximativ 18% față de aceeași perioadă a anului precedent, majorându-și ponderea în totalul primelor brute subscrise de societățile autorizate și reglementate de A.S.F. la 4,1%.

Supravegherea sectorului asigurărilor în 2020

Pe perioada derulării anului 2020, Autoritatea de Supraveghere Financiară a întreprins o serie de măsuri speciale, adaptate pentru susținerea piețelor financiare nebancare, prin reducerea cotelor taxelor cu 25%, măsuri legislative adecvate pentru continuarea monitorizării activității pieței asigurărilor, dar și în scopul protejării sporite a consumatorilor de servicii de asigurare. De asemenea, pe tot parcursul anului, A.S.F. a facilitat transmiterea preponderent electronică a raportărilor trimestriale pentru evitarea factorilor de risc, ca urmare a manifestării epidemiei COVID-19.

Reperele legislative ale anului 2020

Autoritatea de Supraveghere Financiară a avut o activitate intensă în zona reglementării pieței asigurărilor pentru a veni în sprijinul entităților din piață, dar și în sprijinul asiguraților.

Modificarea și completarea Normei nr. 20/2017, prin Norma 36/2020, reprezintă un pas important în etapa digitalizării polițelor RCA. Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis Norma nr. 36/2020  care modifică art. 10 alin. (11) din Norma A.S.F. nr. 20/2017 privind asigurările auto din România. Una dintre principalele modificări conținute în aceste norme o reprezintă articolul care reglementează dovada încheierii asigurării RCA în cazul controalelor efectuate de către autoritățile abilitate. Modificările sunt menite să vină în sprijinul asiguraților RCA, în sensul simplificării procedurii de verificare a existenței unui contract de asigurare civilă obligatorie auto valabil. Astfel, dovada încheierii asigurării RCA se poate face atât pe suport din hârtie, cât și în format electronic, în cazul controalelor efectuate de către autoritățile abilitate.

De asemenea, Autoritatea de Supraveghere Financiară a inițiat încă un proiect pentru modificarea și completarea Normei A.S.F. nr. 20/2017 privind asigurările auto din România. Printre cele mai importate aspecte abordate în procesul de revizuire a normei se numără:

  • clarificarea condițiilor de autorizare și practicare a asigurării RCA, în sensul în care autorizarea nu se aplică doar pentru practicarea RCA în România, ci permite asigurătorului RCA să practice această activitate pe întreg teritoriul UE;
  • clarificarea termenului în care informațiile cu privire la încheierea contractelor RCA și daunele avizate sunt transmise către baza de date cu asigurările RCA încheiate pe teritoriul României (baza de date AIDA care este dezvoltată și administrată de către BAAR);
  • clarificarea condițiilor în care contractele RCA pot rămâne în vigoare în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului asigurat și în special în cazul vehiculelor pentru care se efectuează transferul de proprietate ca urmare a încetării unui contract de leasing financiar;
  • completarea obligațiilor asigurătorilor RCA de a transmite informații cu privire la stabilirea gradului de răspundere în producerea accidentului și la modul de soluționare a cazurilor de culpă comună;
  • clarificarea modului de evaluare a prejudiciilor pentru lipsa de folosință a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a acestuia prin stabilirea documentelor în baza cărora contravaloarea acestor prejudicii poate fi solicitată și clarificarea modului de calcul a perioadei pentru care se acordă despăgubiri;
  • modificarea sistemului bonus-malus în sensul aplicării diferențiate a malusului în funcție de severitatea accidentului, respectiv dacă în urma producerii acestuia au rezultat sau nu vătămări corporale sau decesul unor persoane;
  • introducerea posibilității completării formularului de „Constatare amiabilă de accident” prin intermediul unei aplicații electronice agreate în comun de către asigurătorii RCA.

Alte două proiecte de norme, lansate de către A.S.F., sunt în curs de implementare: proiectul de Normă pentru modificarea și completarea Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 21/2016 privind raportările referitoare la activitatea de asigurare şi/sau de reasigurare și proiectul  de normă privind pregătirea profesională a distribuitorilor în asigurări și/sau reasigurări.

Parteneriate cu EIOPA

Autoritatea de Supraveghere Financiară din România este prima autoritate de supraveghere europeană care, din 2020 a lansat un proiect de asistență tehnică privind consolidarea funcției de supraveghere a conduitei pe piața de asigurări, în parteneriat cu Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) și Comisia Europeană. Proiectul prevede ca asigurătorii și intermediarii în asigurări să fie supravegheați și controlați în viitor, din punct de vedere al conduitei, în baza unor proceduri și ghiduri complexe, ce vor fi elaborate de experți din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară și din cadrul Autorității Europene pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale.

Controale ferme și măsuri adecvate

Autoritatea de Supraveghere Financiară a analizat toate elementele incluse în raportările transmise de societățile de asigurare și, după caz, a aplicat sancțiuni societăților care nu au respectat prevederile legale cu privire la plata dosarelor de daună, cu privire la conduita în raport cu asigurații, precum și cu privire la modul de desfășurare a activității de asigurare.

În luna septembrie a anului 2020, A.S.F. a acordat cea mai mare amendă din istoria instituției. În perioada iulie - septembrie 2020, A.S.F. a derulat un control inopinat la societatea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., având ca temă verificarea operațiunilor și a modului de înregistrare în evidențele contabile a operațiunilor de reasigurare și a rezervelor tehnice calculate în conformitate cu Norma nr. 38/2015. În urma acțiunii de control au fost constatate deficiențe, în special cu privire la calculul rezervelor tehnice la data de 31 martie 2020, precum și înregistrarea eronată a unor operațiuni de recunoaștere a comisioanelor din reasigurare. Ca urmare a aspectelor constatate, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis sancționarea societății, conform prevederilor legale, cu o amendă de 600.000 de lei. Totodată, în urma activității de supraveghere realizată asupra elementelor incluse în raportările transmise de societate pentru data de 30 iunie 2020, au fost constatate deficiențe cu privire la modul de calcul al rezervelor tehnice constituite, în conformitate cu cerințele legislației Solvabilitate II (Legea nr. 237/2015), precum și cu privire la modul de determinare și de raportare a elementelor de fonduri proprii de bază ce acoperă cerința de capital de solvabilitate și cerința minimă de capital. Conform prevederilor legale, pentru deficiențele constatate A.S.F. a aplicat următoarele măsuri: sancționarea societății cu amendă în sumă de 1,5 milioane de lei; sancționarea Directorului general și a Directorului executiv cu amendă în sumă de 100.000 de lei fiecare și retragerea aprobărilor acordate de către A.S.F.

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:10

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Scade interesul românilor pentru închirierea apartamentelor
08/05/2024 09:37

Preturile solicitate, pe platformele online de specialitate, pentru chiriile din principalele orase ale tării au inregistrat o crestere de 15% in aprilie 2024 fată de aprilie 2023, in timp ce preturile solici ...

CNC PLASMA FENCE  SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea curenta
08/05/2024 09:00

 CNC PLASMA FENCE  SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea curenta 

Obligațiile fiscale ale contribuabililor pentru luna mai 2024. Cea mai importantă lună din an pentru raportări la ANAF Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Obligațiile fiscale ale contribuabililor pentru luna mai 2024. Cea mai importantă lună din
07/05/2024 16:52

 Luna mai 2024 reprezintă o perioadă de varf pentru contribuabilii din Romania, avand in vedere seria de obligatii fiscale importante ce trebuie indeplinite fată de Agentia Natională de Administrare Fi ...

Declaraţia unică trebuie depusă până pe 27 mai
07/05/2024 12:45

Romanii care au incasat anul trecut venituri suplimentare faţă de salariu, precum cele din chirii, investiţii, dobanzi sau activităţi independente, trebuie să depună Declaraţia unică pană pe 27 mai. ...

Clienții ar putea primi apă gratis în orice restaurant din România
07/05/2024 09:28

Promulgarea noii legi care prevede ca operatorii din HoReCa să ofere apă potabilă gratuit clientilor marchează un pas important spre o Romanie mai civilizată, mai sănătoasă si mai prietenoasă atat cu ...

Meserii care vor marca piața muncii în următorii ani
07/05/2024 06:48

Tehnologia digitală evoluează rapid, astfel ca deja au apărut si vor mai aparea schimbari pe piata muncii. Unele meserii se transforma, altele dispar, iar altele urmează sa le ia locul. În aceste cond ...

CFR Călători, în pragul colapsului
07/05/2024 06:39

Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decat cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate in pri ...

Cârciuma vedetei Dani Oțil și a lui Cătălin Lăscuț, zis regele duty-free-urilor, și-a cerut insolvența
06/05/2024 21:50

Datoriile au năpădit compania Impresso Lounge detinută de Dani Otil si Cătălin Lăscut, iar capitalurile proprii sunt negative. Compania Impresso Lounge SRL, unde actionari sunt, printre altii vedeta TV ...

Ce fabrică se va deschide în România după sărbători
06/05/2024 20:13

O nouă fabrică de componente auto se va deschide in Romania. Compania turco-spaniolă Beyçelik Gestamp va deschide fabrica in zona Argesului. Odată cu deschiderea acesteia, vor fi create noi locuri de munc ...

Datoria României a crescut cu peste 50 la sută din PIB
06/05/2024 08:57

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, in februarie 2024, pană la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei in luna precedentă. Vorbim despre o sumă imnesă, de aproxima ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei