ASF: Evoluția pieței pensiilor private în primele nouă luni ale anului 2020

2analiza

Dimensiune font:

| 22-12-2020 13:53

 

Sistemul pensiilor private a cunoscut o evoluție pozitivă pe tot parcursul funcționării sale, activele totale și numărul de participanți fiind în continuă creștere. Astfel, valoarea activelor totale aflate în administrare, la nivelul întregului sistem de pensii private, a ajuns, la 30 septembrie 2020, la 72,58 miliarde de lei, în creștere cu 18% față de septembrie 2019.

Ponderea pensiilor private în Produsul Intern Brut, la sfârșitul lunii septembrie 2020, a fost de 6,98%, peste nivelul din decembrie 2019.

La 30 septembrie 2020, ponderea investițiilor în instrumente cu venit fix reprezenta 74% din totalul portofoliului investițional al fondurilor de pensii private, în timp ce un procent de 20% a fost investit în acțiuni.

Valoarea activelor totale ale sistemului de pensii private

 

 


Pensiile administrate privat (Pilonul II)

 

Valoarea totală a activelor nete, înregistrată la finalul celui de-al treilea trimestru al anului 2020 de fondurile de pensii administrate privat, a fost de 69,82 miliarde de lei, în creștere cu aproximativ 18% comparativ cu aceeași dată a anului anterior.

La 30 septembrie 2020 erau înregistrați, în sistemul pensiilor administrate privat, 7,58 milioane de participanți, cu 3% mai mult față de perioada similară a anului 2019.

La nivelul Pilonului II, contribuția medie a participanților, cu contribuții virate la 30 septembrie 2020, a fost de circa 190 lei/participant.

De asemenea, la finalul lunii septembrie 2020, valoarea medie a unui cont în sistemul pensiilor administrate privat era de 9.225 lei, înregistrând o creștere de 10,86% comparativ cu decembrie 2019.

În primele nouă luni ale anului 2020 au fost efectuate plăți ale activului personal net către participanți însumând 124 milioane lei pentru 8.831 de participanți și beneficiari.

La 30 septembrie 2020, titlurile de stat și acțiunile au rămas principalele instrumente financiare în care au investit fondurile de pensii administrate privat. Investițiile fondurilor de pensii administrate privat în titluri de stat au reprezentat 68% la 30 septembrie 2020, în creștere cu 6,54 puncte procentuale comparativ cu finalul anului 2019.

 

Pensiile facultative (Pilonul III)

 

Valoarea totală a activelor nete, înregistrată la 30 septembrie 2020 de fondurile de pensii facultative, a fost de 2,73 miliarde de lei, în creștere cu aproximativ 13% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

La sfârșitul lunii septembrie 2020 erau înregistrați în sistemul pensiilor facultative 520.879 de participanți, cu 6% mai mult față de aceeași perioadă a anului 2019.  

La nivelul Pilonului III, contribuția medie a participanților, cu contribuții virate la 30 septembrie 2020, a fost de 140 lei/participant, valoare egală cu cea înregistrată în luna septembrie 2019.

Valoarea medie a unui cont al participanților la sistemul pensiilor facultative era, la finalul trimestrului trei din 2020, de 5.235 lei, cu 7% mai mare decât în septembrie 2019, totodată reprezentând 57% din valoarea unui cont mediu din fondurile Pilonului II.

În primele nouă luni ale anului 2020 au fost efectuate plăți ale activului personal net către 6.362 de participanți și beneficiari însumând aproximativ 57 milioane de lei.

La finalul lunii septembrie 2020, titlurile de stat și acțiunile au rămas principalele instrumente financiare în care au investit fondurile de pensii facultative. Investițiile fondurilor de pensii administrate privat în titluri de stat au reprezentat 64% la 30 septembrie 2020, în creștere cu 7,13 puncte procentuale comparativ cu finalul anului 2019.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:41

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
 Comunicat de presa. Lansare proiect ,,Digitalizare SSM SUPPORT SRL
12/12/2024 09:00

 Comunicat de presa. Lansare proiect ,,Digitalizare SSM SUPPORT SRL"

Vin vremuri economice tulburi! Avertismentul lui Adrian Vasilescu, consilierul lui Mugur Isărescu
12/12/2024 00:14

Romanii intampină tot mai multe dificultăti in achitarea creditelor, iar firmele resimt o presiune financiară crescută, conform celui mai recent Raport asupra stabilitătii financiare publicat de Banca Nati ...

Euro a scăzut la minimul ultimelor șapte luni
11/12/2024 20:34

Revenirea cererii de monedă natională si reducerea aversiunii fată de risc, au impins cursul monedei unice la minimul ultimelor sapte luni. Piata locală s-a deschis la 4,971 lei iar ordinele de vanzare de v ...

 Mii de produse ale meșterilor populari la Târgul de Crăciun Învie Tradiția
11/12/2024 17:47

  Proiectul national Învie Traditia, cel mai mare magazin de artă populară, intampină ca de obicei sărbătorile magice ale Crăciunului intr-un mod special, prin organizarea Targului de Crăciun ...

Boloș.” România a fost în centrul discuţiilor la Bruxelles„
11/12/2024 00:19

Romania este printre cele cinci state membre cărora li s-a acceptat o perioadă de ajustare fiscală de şapte ani in loc de patru, a anunţat, marţi, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, care se află la re ...

Lansarea proiectului DIGITALIZAREA INTREPRINDERII LA S.C. CLINICA EQUILIBRIUM S.R.L.
10/12/2024 14:57

 Lansarea proiectului DIGITALIZAREA INTREPRINDERII LA S.C. CLINICA EQUILIBRIUM S.R.L.

Actualizarea codurilor CAEN din 2025: Ce trebuie să facă SRL-urile, PFA-urile și alte firme la ONRC
09/12/2024 18:21

De la 1 ianuarie 2025 se actualizează codurile CAEN, pentru a trece la revizia rev. 3 NACE, iar profesionistii din Romania, fie că vorbim despre firme SRL sau de persoane fizice autorizate (PFA), ori intrepri ...

Ce se va întâmpla cu indexarea pensiilor, promisă de la 1 ianuarie 2025. Declaraţia Ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu.
09/12/2024 16:20

Romanii asteaptă ca de la 1 ianuarie 2025 să se indexeze pensiile, dar situatia politică din tară naste temeri cu privire la măsurile care vor fi luate de la anul. Simona Bucura Oprescu a lămurit acest ...

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor intensifică toate controalele de sărbători
09/12/2024 14:20

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) intensifică acţiunile de control, pană pe 24 decembrie 2024, prin intermediul structurilor de la nivel naţional şi j ...

Numărul angajaților bugetari a ajuns la o cifră record. Cheltuielile de personal au crescut spectaculos
09/12/2024 11:33

 Aparatul bugetar din Romania a ajuns, la finalul lunii octombrie 2024, la un număr record de 1.300.297 de posturi ocupate, depăsind pentru prima dată din 2009 pragul de 1,3 milioane. Această crestere ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei