ASF: Programele de redresare, anunțate la nivel european, antidotul pentru economiile afectate de COVID-19

sedinta

Dimensiune font:

| 21-11-2020 18:18

 

Autoritatea de Supraveghere Financiară precizează:

 

„Țările europene par a fi dependente în acest moment de programele comunitare de relansare economică. Chiar dacă incertitudinile și riscurile pentru economiile UE rămân ridicate, ca urmare a noului val al pandemiei COVID-19 care presupune cheltuieli sanitare sporite și generează un impact mai pregnant asupra evoluției economice, o influență pozitivă o poate avea programul de redresare economică NextGenerationUE. Acesta oferă o stimulare economică a UE mai puternică decât erau estimările inițiale. 

 

Deși impactul  noului ”lockdown” asupra dezvoltării economice europene este puternic, nu are încă,  aceeași amplitudine ca în luna martie, ceea ce poate reprezenta un semnal pozitiv pentru evoluțiile viitoare, in lipsa altor evoluții adverse.  O dovadă în acest sens ar putea fi și faptul că prețul petrolului a crescut cu mult peste 40 USD pe baril, chiar dacă pandemia COVID-19 pare să restrângă orice creștere a cererii în viitorul apropiat.

 

Cu toate acestea, semnalele prognozei economice de toamnă a Comisiei Europene ne îndeamnă la prudență. Relansarea economică din ultima perioadă din Uniunea Europeană este posibil să fie întreruptă pe măsură ce valul al doilea al pandemiei COVID-19 adâncește incertitudinile existente, arată prognoza. Noile estimări indică o contracție a PIB-ului de 7,8% în zona euro și de 7,4% în UE, pentru anul 2020, urmând ca în anul 2021, PIB-ul să crească la 4,2% (zona euro), respectiv 4,1% (UE). În același timp, rata șomajului nu a fost influențată semnificativ, având în vedere schemele de muncă pe termen scurt, dar se așteaptă o creștere a acesteia pe măsură ce măsurile de sprijin vor înceta să mai fie aplicate. Estimările prevăd o rată o șomajului de 8,3% în zona euro și de 7,7% în UE, în anul 2020.

 

Expunerile la risc ale pieței asigurărilor din UE, diminuate

 

EIOPA a actualizat Tabloul riscurilor în baza datelor Solvency II din trimestrul al doilea al anului 2020, conform căruia expunerile la risc ale sectorului de asigurări din UE s-au redus comparativ cu evaluarea riscurilor din iulie 2020. Societățile de asigurări sunt expuse în continuare la niveluri foarte ridicate ale riscului macro, în timp ce riscurile de piață, credit, profitabilitate și solvabilitate au scăzut la nivel mediu. Cu toate acestea, evaluarea riscurilor nu ia în considerare cel de-al doilea val al pandemiei. Rata SCR pentru grupuri s-a îmbunătățit puțin, deși a rămas la niveluri mai joase față de ultimul trimestru al anului 2019, iar toți indicatorii de profitabilitate semestriali, care includ și primele luni ale crizei COVID-19, arată semnele prevăzute ale deteriorării. Riscurile de asigurare rămân la nivelul mediu, fiind influențate de îngrijorările unei scăderi a primelor și, în unele state membre, a adecvării rezervelor tehnice. Semnalele indică, totuși o inversare de trend, riscurile aferente fiind încă la nivel mediu, pe alocuri cu tendința de creștere.

 

Raportul săptămânal de tendințe și riscuri pe piețele financiare, elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, reprezintă o radiografie a evoluției principalilor indicatori macroeconomici și a indicilor bursieri, la nivel local și global.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:44

PUBLICATIA de vanzare nr. 2. Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat in dosarul nr. 2183/89/2022, in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, precum si a Codului de procedura civila, anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, cu sediul in mun. Vaslui, judetul Vaslui. Denumire activ: Mijloace de transport. Valoare (lei): 26.235,00. Pretul de pornire al licitatie este cel de mai sus si nu contine T.V.A.. Vanzarea se va face conform regulamentului de vanzare si hotararea Adunarii creditorilor din data de 31.08.2023. Vanzarea prin licitatie publica pentru bunurile mobile va avea loc la data de 18.09.2023, ora 10,00 si se vor organiza sedinte saptamanal, respectiv pana la data de 18.03.2024 la sediul lichidatorului judiciar. Pana la data si ora licitatiei, ofertantii vor depune dovada achitarii taxei de participare de 10% din pretul de pornire al licitatiei, a garantiei de participare la licitatie de 30% din pretul de pornire al licitatiei si a caietului de sarcini – 500 lei, cat si documentele de infiintare si imputernicirea data persoanei fizice de catre persoana juridica pentru participare la licitatie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitatie, duce la pierderea garantiei de participare la licitatie, cat si a celorlalte sume achitate in contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vanzare în contul adjudecatarului. Toti cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, au obligatia sa anunte lichidatorul judiciar inainte de data stabilita pentru vanzare. Informatii suplimentare se pot obtine la sediul lichidatorului judiciar din Husi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Husi, judetul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Husi
Comunicat de presa. Municipiul Falticeni. Dotarea cu mobilier materiale didactice si echipamente digitale a unitatilor de invatamant preuniversitar si a unitatilor conexe din Municipiul Falticeni, JUD
22/09/2023 09:39

 Comunicat de presa. Municipiul Falticeni. Dotarea cu mobilier materiale didactice si echipamente digitale a unitatilor de invatamant preuniversitar si a unitatilor conexe din Municipiul Falticeni, JUD. SU ...

Sindicatele nu vor restructurări „cu pistolul la cap”
22/09/2023 08:34

Trebuie făcute analize serioase in zona de restructurări din sectorul public, nu cu pistolul la cap, ci cu maximă transparenţă şi deschidere, pentru a putea impiedica abuzurile, a declarat, joi, preşedin ...

Lucrările la A7, condiţionate de devierea reţelei de gaze
22/09/2023 08:24

Constructorul autostrăzii Moldova, Spedition UMB, nu putea efectua nicio lucrare in zonăa pană nu erau deviate conductele de gaze, pentru a fi evitată o tragedie precum explozia produsă joi dimineaŢă, po ...

Energie verde să fie, dar cu măsură - ANRE se plânge că pe românii 'prosumatori' i-a luat valul și trebuie limitați
21/09/2023 19:38

Romanii care işi pun panouri fotovoltaice pentru a-şi reduce factura de energie electrică vor avea o limită pentru capacitatea instalată, spune la TVR Info presedintele Autoritătii de Reglementare in dome ...

Accident grav la Argeșel. O conductă de gaz s-a fisurat
21/09/2023 15:49

Centrul Infotrafic al Poliţiei Romane informează joi că pe DN 73, la kilometrul 5+200 metri, in localitatea Argeşelu din judeţul Argeş, o conductă de gaze din curtea unei societăţi a fost lovită de un ...

Constructorul UMB nu putea efectua nicio lucrare la autostradă până nu erau deviate conductele de gaze - DOCUMENTE Transgaz
21/09/2023 14:48

 Constructorul autostrăzii Moldova nu putea efectua nicio lucrare in zona pană nu erau deviate conductele de gaze, potrivit unui document al Transgaz obtinut de HotNews.ro. "Lucrările de relocare s ...

 Creditele nu se vor scumpi
21/09/2023 13:52

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a dat asigurări că romanii nu vor avea credite mai scumpe după introducerea impozitului de 1% pe cifra de afaceri a băncilor. „Nicidecum. Sunt 41 de bănci şi 3 ...

Delgaz Grid angajează urgent
21/09/2023 13:20

 Delgaz Grid este o companie a grupului E.ON Romania, primul distribuitor integrat de energie electrică si gaze naturale din Romania. Operăm o reţea de gaze naturale cu lungimea de peste 25.000 km, resp ...

 Jumătate dintre angajați vor să vină la birou doar o dată pe săptămână
21/09/2023 12:12

Salarizarea este principala preocupare pentru 35% dintre angajaţi, in timp jumătate dintre salariaţi nu doresc să vină mai mult de o zi pe săptămană la birou, arată rezultatele unui studiu publicat, jo ...

Categorie de risc fiscal. Venituri impozitate cu 70%!
21/09/2023 00:17

Veniturile realizate de persoanele fizice a căror provenienţă nu poate fi dovedită urmează să fie impozitate cu 70% incepand cu 1 iulie 2024, conform Proiectului de lege privind unele măsuri fiscal buget ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei