Consiliul Concurenței analizează creșterea prețurilor la ulei, unt și zahăr

image-2022-03-14-25432869-41-ulei-floarea-soarelui

Dimensiune font:

| 30-03-2023 15:32


​Consiliul Concurenței a declanșat trei investigații privind posibile înțelegeri de creștere a prețurilor de vânzare la ulei de floarea soarelui, unt și zahăr, fiind efectuate inspecții inopinate la 13 producători, a anunțat joi autoritatea.


"Avem suspiciuni că unii producători au profitat de contextul economic actual, respectiv de creșterea inflației, și s-au înțeles să crească suplimentar prețurile de vânzare pentru unele produse, obținând, astfel, profituri mai mari, nemeritate. Dacă, în urma investigațiilor, vom constata acest gen de practici, le vom sancționa drastic", a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Astfel, în cadrul celor trei investigații s-au desfășurat inspecții inopinate la sediile și punctele de lucru ale mai multor firme de pe piața producției și comercializării de ulei de floarea soarelui, precum Bunge România SRL, Expur SA, Prutul SA şi Ardealul SA, dar și de pe piaţa producţiei şi comercializării de unt, printre companiile vizate fiind Albalact, Covalact şi Dorna Lactate (parte din grupul Lactalis), Friesland România SA, Lacto Food SRL și Fabrica de Lapte Braşov (Olympus).

În ceea ce privește piața fabricării şi comercializării de zahăr s-au derulat inspecții la firmele Agrana România SRL, Pfeifer & Langen România SRL și Lucsor Impex SRL.

Documentele ridicate în cadrul inspecțiilor inopinate sunt analizate de autoritatea română de concurență, în cadrul procedurilor specifice.

Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor.

Legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii și practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească, în special cele care stabilesc prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare. 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Licit. com. Filipesti, spatiu comercial 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau @yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 11.07.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.07.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar in original. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.07.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2 @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.06.2025.
Licitatie com. Grumazesti, spatiu 12,90 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233/786.059, fax 0233/786.364, e-mail: primaria grumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Spatiu in suprafata de 12,90 mp, situat la parterul imobilului sediu al Sistemului de alimentare cu apa din comuna Grumazesti, amplasat in satul Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Parcului nr. 381A, judet Neamt, identificat cu nr.cadastral 51704-C1 si cartea funciara nr. 51704-C1 Grumazesti, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 66/06.06.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, in urma unei cereri depuse la Registratura Comunei Grumazesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 08.07.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.07.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 18.07.2025, ora 10.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judet Neamt, cod postal 610012, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.06.2025.
Licitatie com. Grumazesti, teren intravilan 850 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233/786.059, fax 0233/786.364, e-mail: primaria grumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren in suprafata de 850 mp, situat in intravilanul satului Curechistea, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, identificat cu nr.cadastral 50232 si cartea funciara nr. 50232 Grumazesti, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 73/06.06.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.07.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.07.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 25.07.2025, ora 10.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judet Neamt, cod postal 610012, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.06.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233/786.059, fax 0233/786.364, e-mail: primaria grumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Spatiu in suprafata de 8,62 mp, situat la parterul imobilului sediu al Sistemului de alimentare cu apa din comuna Grumazesti, amplasat in satul Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Parcului nr. 381A, judet Neamt, identificat cu nr.cadastral 51704-C1 si cartea funciara nr. 51704-C1 Grumazesti, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 69/06.06.2025 si OUG nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100Lei/exemplar, in urma unei cereri depuse la Registratura Comunei Grumazesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 04.07.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 14.07.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 16.07.2025, ora 10.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judet Neamt, cod postal 610012, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.06.2025.
Investiții pentru digitalizarea societății White Works Support SRL - Finalizare proiect -
09/07/2025 09:00

  Investitii pentru digitalizarea societătii White Works Support SRL - Finalizare proiect -    

România nu mai poate susține gratuitățile. Ce spune premierul Ilie Bolojan
09/07/2025 06:47

Premierul Ilie Bolojan a anuntat că pensiile de peste 3.000 de lei si mamele in concediu vor fi taxate cu CASS, deoarece sistemul sanitar are mai multi beneficiari decat contributori. Măsura vine in contextul ...

Iancu Guda: Topul marilor restanțieri golesc bugetul României. Datoriile a 1.000 de companii depășesc de patru ori impactul creșterii TVA
09/07/2025 06:46

Iancu Guda scoate la lumină adevăratul focar al deficitului bugetar: 1.000 de companii datorează statului peste 46,6 miliarde lei, mai mult decat tot castigul estimat prin cresterea TVA la 21%. Intr-o analiz ...

Blackout în România? Noul ministru al energiei, anunț de ultimă oră: „Putem avea pene de curent”
08/07/2025 14:57

 Noul ministru al energiei, Bogdan Ivan, a vorbit despre posibilitatea ca Romania să se confrunte cu o pană majoră de curent. Chiar dacă in ultimele zile consumul a crescut cu 300 de MWh, productia din ...

Prețul motorinei urcă înainte de marea scumpire fiscală. Apar primele semne ale valului de taxe din 1 august
08/07/2025 14:23

  Liderul pietei de distributie a carburantilor, OMV Petrom, a crescut marti, 8 iulie, pretul motorinei cu 4 bani pe litru, in timp ce benzina a rămas momentan la acelasi nivel. Scumpirea survine cu ...

 COMUNICAT DE PRESĂ Data: Iulie 2025 TEXTGEN – Dezvoltare unitate productivă inovatoare în domeniul textilelor tehnice și funcționale în cadrul SC MAJUTEX SRL
08/07/2025 12:24

COMUNICAT DE PRESĂ Data: Iulie 2025 TEXTGEN – Dezvoltare unitate productivă inovatoare in domeniul textilelor tehnice si functionale in cadrul SC MAJUTEX SRL

Mircea Coşea desfiinţează măsurile lui Bolojan: „Unde să ne mai dezvoltăm când economia cade, când nu este susţinută de consum?”
08/07/2025 09:43

Expertul in economie, profesor universitar dr. Mircea Coşea, spune că pachetul măsurilor fiscale prezentat de ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, este un lucru toxic pentru economia ţării. Mircea Co ...

Ce se întâmplă cu indicele ROBOR care ne afectează ratele și creditele
08/07/2025 09:37

Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care se calculează costul creditelor de consum in lei, a variat, luni, cu 0,11%. Cum ne influentează ratele. Ce se intamplă cu indicele ROBOR care ne afectează ra ...

Deep in the Forest bate la ușă – ești gata?
08/07/2025 09:20

În cateva zile, cortul e deja montat. Muzica răsună printre copaci. Si undeva, in pădure, te regăsesti. Asta inseamnă Deep in the Forest – nu doar un festival, ci o stare. De la primele acor ...

Comunicat de presă „ FONDUL PENTRU MODERNIZARE” Mai 2025 Lansarea proiectului: „Realizare capacitatilor noi de producere energie electrica din surse solare in comuna Cotnari, judetul Iasi”
08/07/2025 09:00

 Comunicat de presă  „ FONDUL PENTRU MODERNIZARE” Mai 2025 Lansarea proiectului: „Realizare capacitatilor noi de producere energie electrica din surse solare in comuna Cotnari, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei