INCHIDE

De ce nu mai zboară avioanele Blue Air

De ce nu mai zboară avioanele Blue Air

Compania Blue Air a anunțat marți suspendarea zborurilor până la data de 12 septembrie. În acest sens, în această săptămână, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a lansat o nouă invitaţie către reprezentanţii Blue Air pentru a discuta despre respectarea măsurilor dispuse.

Anunțul a fost făcut marţi, de către preşedintele ANPC, Horia Constantinescu. Într-un interviu acordat la Digi24, acesta susține că reprezentanții Blue Air nu ar mai fi achitat în ultima perioadă facturile de cherosen.

Totodată, el a vorbit și despre motivele invocate de Blue Air. Constantinescu precizează că din cauza avertismentelor ANPC privind evaluarea condițiilor de transport ar exista probleme în prezent.

În ciuda acestui lucru însă, realitatea este alta. Mai exact, aeronavele sunt aproape pline, însă compania nu mai poate să efectueze cursele aeriene promise.

„Din informaţiile noastre, dânşii nu au mai achitat în ultima perioadă facturile de cherosen. Asta ne spun o parte dintre angajaţii domniilor lor, cei care se consideră şi ei vătămaţi, alături de cele 73.000 de consumatori. La acest moment, putem să vă spunem, în varianta cea mai oficială cu putinţă, că în această săptămână am lansat o nouă invitaţie către cei de la Blue Air pentru a verifica respectarea măsurilor. Or, iată că ceea ce invocă dânşii, că din cauza avertizărilor făcute de noi, în sensul recomandării de a-şi evalua bine condiţiile de transport (…). Iată că totuşi aeronavele par pline, dar dânşii nu mai au capacitatea de a duce la bun sfârşit ceea ce au promis consumatorilor în sensul executării cursei aeriene”, a declarat Constantinescu la Digi 24. 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!