Dosar penal pentru contrabandă – alcool, țigări și un autoturism confiscate de polițiști

images (9)

Dimensiune font:

| 02-08-2020 11:25

 Politistii Secției 14 Poliție Rurală Vama au obținut o informație cu privire la faptul că la un magazin din com. Moldovița, al cărui administrator și gestionar este  un bărbat de 68 de ani se comercializează țigări de proveniență extracomunitară. 

      În prezența administratorului, s-a procedat la efectuarea de căutări în interiorul magazinului, ocazie cu care, într-o încăpere secundară celei în care se efectuează acte de comerț, s-au găsit  1360 bucăți țigări de proveniență extracomunitară, care nu aveau timbru fiscal și 4 sticle a câte un litru fiecare, conținând un lichid incolor cu miros de alcool, care de asemenea nu prezentau timbru fiscal. 
În momentul în care administratorul a deschis autoturismul, a fost observată o geantă voluminoasă care se afla în spațiul dintre bordul mașinii și scaunul dreapta față. Procedând la deschiderea genții, în interiorul acesteia au fost identificate alte 4420 țigări care nu prezentau timbru fiscal. 
A fost indisponibilizat autoturismul în valoare de cca. 12000 lei la sediul Poliției Municipiului C-lung Moldovenesc. De asemenea, alcoolul și țigările în valoare de 3500 lei au fost confiscate. 
Având în vedere aspectele constatate, agenții s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de „contrabandă”.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Comisia Europeană spulberă piața muncii din România: Deficit de competențe și muncă la negru, șomaj prea mare!
08/05/2024 19:48

Factorii care explică şomajul de lungă durată in Romania includ deficitul de competenţe şi o pondere semnificativă a muncii la negru, care era estimată la 1,4 milioane de persoane, arată o analiză de ...

 România, loc fruntaș la producția de ouă în Europa
08/05/2024 15:31

Potrivit unui raport Eurostat, Romania este una dintre tările cu cel mai mare număr de găini ouătoare din Uniunea Europeană. În 2022, Romania detinea peste 38,7 milioane de găini ouătoare, clasand ...

Vin banii pentru crescătorii de animale
08/05/2024 13:17

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat in sectorul creşterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor p ...

Scade interesul românilor pentru închirierea apartamentelor
08/05/2024 09:37

Preturile solicitate, pe platformele online de specialitate, pentru chiriile din principalele orase ale tării au inregistrat o crestere de 15% in aprilie 2024 fată de aprilie 2023, in timp ce preturile solici ...

Obligațiile fiscale ale contribuabililor pentru luna mai 2024. Cea mai importantă lună din an pentru raportări la ANAF Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Obligațiile fiscale ale contribuabililor pentru luna mai 2024. Cea mai importantă lună din
07/05/2024 16:52

 Luna mai 2024 reprezintă o perioadă de varf pentru contribuabilii din Romania, avand in vedere seria de obligatii fiscale importante ce trebuie indeplinite fată de Agentia Natională de Administrare Fi ...

Declaraţia unică trebuie depusă până pe 27 mai
07/05/2024 12:45

Romanii care au incasat anul trecut venituri suplimentare faţă de salariu, precum cele din chirii, investiţii, dobanzi sau activităţi independente, trebuie să depună Declaraţia unică pană pe 27 mai. ...

Clienții ar putea primi apă gratis în orice restaurant din România
07/05/2024 09:28

Promulgarea noii legi care prevede ca operatorii din HoReCa să ofere apă potabilă gratuit clientilor marchează un pas important spre o Romanie mai civilizată, mai sănătoasă si mai prietenoasă atat cu ...

Meserii care vor marca piața muncii în următorii ani
07/05/2024 06:48

Tehnologia digitală evoluează rapid, astfel ca deja au apărut si vor mai aparea schimbari pe piata muncii. Unele meserii se transforma, altele dispar, iar altele urmează sa le ia locul. În aceste cond ...

CFR Călători, în pragul colapsului
07/05/2024 06:39

Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decat cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate in pri ...

Cârciuma vedetei Dani Oțil și a lui Cătălin Lăscuț, zis regele duty-free-urilor, și-a cerut insolvența
06/05/2024 21:50

Datoriile au năpădit compania Impresso Lounge detinută de Dani Otil si Cătălin Lăscut, iar capitalurile proprii sunt negative. Compania Impresso Lounge SRL, unde actionari sunt, printre altii vedeta TV ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei