Euro nu a mai coborât sub 4,84 lei

3analiza

Dimensiune font:

| 28-06-2020 22:03

Leul a avut, în ultima săptămână, o evoluție stabilă față de euro, comparativ cu alte monede din regiune care s-au depreciat. Cea mai mare scădere de peste 2,5% a avut-o forintul maghiar.

Cursul monedei europene a fluctuat între 4,8415 și 4,8432 lei, cel de la finalul perioadei fiind stabilit la 4,8421 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,84 – 4,844 lei. La scurt timp după închiderea pieței locale cotațiile au atins un maxim 4,847 lei.

Volatilitatea mediei dolarului american a fost fost mai mare, 4,2860 – 4,3162 lei, pentru ca vineri să fie stabilită la 4,3141 lei. Ea s-a datorat nivelului de aversiune față de risc, influențată de temerile legate de apariția unui al doilea val al pandemiei, care va încetini și mai mult economia mondială.

Marea Închidere”, cum a fost numită de FMI criza sanitară și economică provocată de pandemie, va aduce la nivel mondial o contracție a PIB de 4,9%, conform ultimului raport al instituției financiare, o valoare mai ridicată decât cea anticipată în aprilie de 3%. Prognoza PIB pentru 2021 a fost redusă de la 5,8% în aprilie la 5,4%.

Moneda elvețiană a fluctuat în culoarul 1,063 – 1,07 franci/euro, minimul fiind atins vineri. Aceasta a făcut ca media ei să urce de la 4,5355 la 4,5515 lei.

Cursul lirei sterline a scăzut marți la 5,4808 lei, minim al ultimelor două luni. După o creștere la 5,3638 lei, media a încheiat intervalul la 5,3454 lei.

Uncia de aur s-a apropiat la jumătatea săptămânii de pragul psihologic de 1.800 dolari, dar a scăzut la sfârșitul ei până la 1.741 dolari, astfel că prețul gramului de aur a fost stabilit vineri de BNR la 244,4582 lei, față de 244,3854 lei, în ședința precedentă.

Începând cu 29 mai, imediat după decizia BNR de scădere a dobânzii sale cheie de la 2 la 1,75%, indicii ROBOR au avut o evoluție descendentă care s-a încheiat săptămâna trecută.

Astfel, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, s-a oprit la 2,20%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 2,25% iar cel la 12 luni s-a menținut la 2,35% nivel stabilit la începutul săptămânii.

Perechea euro/dolar a fluctuat pe parcursul săptămânii trecute între 1,1150 și 1,1350 dolari, evoluția ei fiind legată de nivelul temerilor că va apare cel de al doilea val al pandemiei, ceea ce a pus în umbră datele economice fundamentale.

Vineri, tranzacțiile s-au realizat în culoarul 1,1196 – 1,1240 dolari, cu închiderea piețelor americane la 1,1218 dolari.

Dolarul a cunoscut o ușoară apreciere după ce au fost publicate datele referitoare la încrederea consumatorilor americani care a crescut la 78 puncte, față de 72,3 în mai, în timp ce cheltuielile gospodăriilor americane au crescut cu 8,2% comparativ ce luna precedentă, potrivit Departamentului pentru Comerț.

Bitcoin a început săptămâna cu o creștere pe platformele specializate la aproape 9.800 dolari, după care a trecut pe scădere, sâmbăta fiind atins un minim de circa 8.900 dolari. Analiză transmisă de Agenţia Domus M&D

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia a fost retinut pentru trafic de influență
26/04/2024 10:04

Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de ...

Guvernul semnează azi plata în avans a pensiilor pe luna mai. Când vor fi virați banii
25/04/2024 13:48

Guvernul aprobă azi proiectul de hotărare privind plata in avans a pensiilor si a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat si din bugetul ...

Clienții nu vor mai putea retrage numerar la casele de marcat. Supermarketurile renunță la serviciu
24/04/2024 20:18

Un sereviciu popular in multe supermarketuri, inclusiv in cele din Romania ar putea să dispară. Oamenii nu vor mai putea retrage numerar de la casele de marcat. Comerciantii spun că trebuie să plătească u ...

Importanța unui plan de carieră pentru tineri
24/04/2024 14:00

În era modernă, in care optiunile profesionale sunt ample si schimbările sunt rapide, tinerii se află adesea in fata unui labirint aparent fără iesire in ceea ce priveste alegerea carierei lor. &Ic ...

Directorul Poștei Române face anunțul așteptat de toți pensionarii, chiar înainte de Paște
24/04/2024 12:43

Cinci milioane de pensionari romani aşteptă să afle dacă vor avea sau nu bani peste Paşte. Premierul Marcel Ciolacu a cerut ca pensiile şi salariile angajaţilor la stat să fie livrate inainte de sărbă ...

Premierul estimează un salariu minim de 1.200 de euro
24/04/2024 06:36

  Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, să pună in transparenţă, imediat după sărbătorile pascale, proiectul de lege privind adoptarea salariului minim europ ...

La cine apelezi când ai nevoie urgentă de bani? Descoperă soluțiile de finanțare rapidă
23/04/2024 15:37

La cine apelezi cand ai nevoie urgentă de bani? Descoperă solutiile de finantare rapidă O urgentă poate apărea in momente neprevăzute, lucru care crează griji, stres si dezechilibru pe plan financiar. C ...

O nouă masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană deasupra României
23/04/2024 10:20

În perioada 23 aprilie ora 09 – 24 aprilie ora 13, circulatia aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer incărcată cu particule de praf de ori ...

 ”Viitorul producției agroalimentare”, conferință internațională
22/04/2024 14:43

Consulatul Regatului Tărilor de Jos de la Iasi, in parteneriat Ambasada Regatului Tărilor de Jos in Romania, Universitatea de Stiintele Vietii "Ion Ionescu de la Brad" Iasi (USV Iasi) si cu OFA UGI ...

Anunț de selecție partener în vederea accesării granturilor pentru sprijinirea antreprenorilor în dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate
22/04/2024 13:38

Anunt de selectie partener in vederea accesării granturilor pentru sprijinirea antreprenorilor in dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei