În doar câteva ore, APIA a plătit 135,4 milioane de euro pentru 30.005 fermieri

oros

Dimensiune font:

| 16-10-2020 12:06

 

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat începând de vineri, de la ora 0:00, suma de 135,4 milioane de euro pentru un număr de 30.005 fermieri, în cadrul schemelor de plăţi directe aferente anului 2020 şi al măsurilor de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale, a afirmat, vineri, ministrul de resort, Adrian Oros, într-o conferinţă de presă.

Spre comparaţie, anul trecut, în prima noapte, a fost plătită suma de 71 de milioane de euro pentru 25.891 de beneficiari.

„Pentru campania 2020, suma alocată acestor scheme este 1,94 miliarde de euro, bani care sunt în bugetul Ministerului Agriculturii şi care vor fi rambursaţi la începutul anului viitor”, a arătat Oros.

El a precizat că APIA tocmai a încheiat plăţile pentru beneficiarii Programului Naţional Apicol, suma totală ridicându-se la 50,2 milioane lei pentru 6.150 de apicultori eligibili şi 10 forme asociative.

„Am recurs la serviciile APIA în această perioadă şi pentru plata pagubelor cauzate de secetă şi cele 850 de milioane de lei au ajuns în contul fermierilor, iar acum se află în desfăşurare tot prin APIA cele două scheme de sprijin care compensează pierderile ca urmare a pandemiei”, a completat ministrul Agriculturii.

Pentru sumele din bugetul naţional s-au depus 315 cereri din partea crescătorilor avicoli, 299 din sectorul suin, 544 de cereri au venit de la sectorul bovin cu ferme mai mari de 91 de capete.

„Până în 23 octombrie se depun cererile pentru măsura 21, măsura care din bani UE, din cele 150 milioane de euro pe care le-am avut la dispoziţie, încearcă să compenseze pierderile altor categorii de fermieri: pentru sectorul bovine sub 90 capete - 42.366 cereri, ovine şi caprine - 37.349 cereri şi pentru sectorul vegetal - 43.158 cereri. Aceste plăţi vor fi onorate în săptămânile viitoare, după ce se va termina şi controlul administrativ”, a mai spus Oros.

Totodată, APIA a plătit în această perioadă şi sprijinul financiar pentru măsura de distilare a vinului în situaţii de criză. Pentru această măsură au fost depuse 24 cereri cu o valoare totală 19,1 milioane de euro. Suma a fost plătită pe 14 octombrie.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) început vineri plata avansului pentru schemele de plăţi directe aferente anului 2020 şi al măsurilor de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale.

Astfel, fermierii vor primi în acest an 98,7381 euro/hectar prin schema unică de plată pe suprafaţă, suma totală alocată fiind de 974,93 milioane de euro. Pentru plata redistributivă se va plăti 5 euro/hectar pentru cei care deţin între 1 şi 5 hectare, inclusiv, şi 48,1053 euro/hectar pentru fermierii cu 5 şi până la 30 de hectare, inclusiv. Suma alocată se ridică la 104,16 milioane de euro. Plata pentru înverzire a fost stabilită la 57,8245 euro/ha, cu fonduri totale alocate de 570,95 milioane de euro, iar pentru schema dedicată tinerilor fermieri - 36,6119 euro/ha - respectiv fonduri de 20,54 milioane de euro. De asemenea, plafonul aferent plăţii directe pentru schema de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine este 71,3 milioane de euro pentru 2020, iar cuantumul pe cap de animal a fost stabilit la 17,9 euro.

Sursa: Agerpres

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
Municipiul Paşcani, cu sediul în str. Ştefan cel Mare, nr. 16, judeţul Iaşi, cod 705200, telefon 0232/762300, int. 129, fax 0232/766259, cod de înregistrare fiscală 4541360, organizează în data de 19.05.2021, ora 10:00, licitaţie publică, având ca obiect închirierea pe o durată de 5 (cinci) ani a spațiilor comerciale, proprietate publică a Municipiul Paşcani, judeţul Iaşi, prezentate mai jos: 1. Spații comerciale (casetele disponibile) nr: 5; 6; 12; 13; 14; 15; 19; 21; 30; 33; 35; 36; 37; 38; 39; 40; 41; 42; 43; 45; 46; 47; 48; 49; 50; 51; 52; 57; 58; 59; 60; 61; 62; 63; 67; 87; 88; 89; 90; 91; 92; 93; 98; 99; 104; 105; 106; 108; 113; 114; 118; 119; 120/1; 121; 122; 123 și 124, toate având suprafață de 3,60 mp, identificate prin numărul cadastral 2683, situate în Hală Piața Vale, Str. Ceferiștilor, Nr. 4, Municipiul Paşcani, Județul Iași conform H.C.L. nr. 46 /31.03.2021; Documentația de atribuire privind organizarea și desfășurarea a procedurii de închiriere poate fi achiziționată de la sediul Municipiului Paşcani, str. Ştefan cel Mare, nr. 16, judeţul Iaşi, Compartiment Patrimoniu și Contracte - Camera 31. Persoana de contact: cons. Asofiei Mariana, e-mail:patrimoniu@primariapascani.ro Perioada de achiziţionare a documentaţiei de închiriere este 26/04/2021 – 10/05/2021, ora 12:00. Preţul de achiziţionare a documentaţiei de atribuire este în cuantum de 50 lei şi poate fi achitat prin virament în contul:RO37TREZ4075006XXX000833, deschis la Trezoreria Paşcani sau în numerar la caseria Serviciului de Taxe și Impozite Locale din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Pașcani. Data limită pentru solicitarea clarificărilor este 12.05.2021, ora 15.00. Ofertele se depun la sediul Municipiul Paşcani, situat în str. Ştefan cel Mare, nr.16, județul Iași – Registratură, în două plicuri sigilate. Pe plicul exterior se va indica obiectul licitației pentru care este depusă oferta și va trebui să conțină documentele obligatorii necesare participării la licitație. Pe plicul interior, care conține oferta prorpiu-zisă, se înscriu numele sau denumirea ofertantului, precum și domiciliul sau sediul social al acestuia. Data limită de depunere a ofertelor este 17.05.2021 ora 12:00. Fiecare participant la licitație depune o singură ofertă ce va conține documentele necesare și obligatorii participării la licitație. Ședința de deschidere a ofertelor se va desfășura la sediul Municipiului Pașcani, în data de 19.05.2021, ora 10:00, la Camera 44 (sala de seminarii. Instanţa competentă în soluţionarea litigiilor apărute este Tribunalul Iaşi, Secţia Contencios Administrativ, str. Anastasie Panu, nr. 25, judeţul Iaşi, telefon 0232/260600, adresă poștă electronică tr-iași-civ2@just.ro. Data transmiterii anunțului de licitație către mass media, în vederea publicării, este 21 / 04 / 2021
Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 22 aprilie, 2021
22/04/2021 20:05

  Numerele extrase, joi, 22 aprilie, 2021 Loto 6/49  26   46   20   39   8   5 Loto 5/40  11   14   26   18&nb ...

ANUNȚ DEMARARE PROIECT «CONSOLIDAREA POZIȚIEI PE PIAȚĂ A S.C. PRO TOBY S.R.L. PRIN EFECTUAREA DE INVESTIȚII INOVATIVE»
22/04/2021 13:09

ANUNT DEMARARE PROIECT «CONSOLIDAREA POZITIEI PE PIATĂ A S.C. PRO TOBY S.R.L. PRIN EFECTUAREA DE INVESTITII INOVATIVE»

Temperaturi-record în anul 2020 în Europa, în special în Siberia
22/04/2021 13:02

Clima din Europa a continuat să se incălzească in 2020, regiunile arctice din Siberia confruntandu-se cu un an excepţional, cu temperaturi cu 4 grade Celsius peste valorile medii, a anunţat joi serviciul e ...

22 aprilie, Ziua Pământului
22/04/2021 11:53

 Ziua Pămantului este sărbătorită in fiecare an pe 22 aprilie. În această zi, la nivel mondial, se trage un semnal de alarmă privind protejarea mediului inconjurător. Anul acesta, Google sărb ...

Anunțul  pentru milioane de pensionari. Cine primește mărirea pensiei după recalculare
22/04/2021 09:57

Este anuntul zilei care ii vizează pe pensionari. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat că cele 5 milioane de venituri se vor recalcula, pentru a creste pensiile foarte mici.   Ea a mai spus c ...

LICTRANS INTERNAȚIONAL SRL anunță lansarea proiectului  “CAPITAL DE LUCRU”
22/04/2021 09:32

 LICTRANS INTERNATIONAL SRL anuntă lansarea proiectului cu titlul “CAPITAL DE LUCRU” proiect nr. RUE 5783 inscris in cadrul Măsurii „Granturi pentru capital de lucru”, instituită ...

Anunț privind începerea proiectului finanțat prin Măsura 2 „Granturi pentru capi-tal de lucru acordate IMM-urilor”  pentru societatea SIMREM LOGISTICS S.R.L.
22/04/2021 09:00

Anunt privind inceperea proiectului finantat prin Măsura 2 „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” pentru societatea SIMREM LOGISTICS S.R.L.    

Cel mai scump pod din Romania intra intr-o noua faza a constructiei. Lucrare nemaivazuta din vremea lui Anghel Saligny VIDEO
21/04/2021 23:09

 In cateva zile, pe santierul podului peste Dunare de la Braila va demara una dintre cele mai impresionante lucrari de infrastructura pe care Romania le-a avut in ultimii 31 de ani. Vorbim desprepodul ...

Ministerul mediului lansează astăzi  programele Rabla Clasic şi Rabla Plus pentru anul 2021
21/04/2021 09:00

Ministerul Mediului va lansa miercuri, incepand cu orele 9,00, in cadrul unui eveniment programat in faţa sediului instituţiei, programele Rabla Clasic şi Rabla Plus pentru anul 2021. Acţiunea va avea lo ...

Pădurarii ies în stradă. Ei cer Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor alocații pentru administrarea ariilor protejate și susținerea împăduririlor
21/04/2021 08:48

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva (FSSS) organizează miercuri pichetarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), potrivit unui comunicat remis de organizaţia sindicală. Una din ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei