Legea moștenirii în România: tot ce trebuie să știi despre succesiune, testament și condiții de moștenire

000000  media-141

Dimensiune font:

| 15-10-2022 21:06

 Legea moștenirii în România: tot ce trebuie să știi despre succesiune, testament și condiții de moștenire

Moștenirea sau succesiunea, așa cum mai este ea cunoscută în limbaj notarial, reprezintă o modalitate legală prin care bunurile unei persoane decedate se transmit către terți, denumiți, în acest caz, moștenitori.


În primul rând, succesiunea se va face mereu după decesul persoanei în cauză. Trebuie menționat că există, de asemenea, și moștenirea testamentară, un pic diferită față de prima. Ea se referă la moștenirea lăsată prin intermediul unui testament care a fost întocmit înainte ca persoana să moară, însă va putea fi pus în aplicare abia după deces. Testamentele sunt de două feluri: olograf (scris de mână) sau notarial.

Cine va moșteni bunurile celui decedat
Dacă nu există un testament, în acest sens, ordinea este una destul de precisă, după cum urmează: soțul sau soția, copiii, părinții sau bunicii (dacă mai sunt, la rândul lor, în viață), alte rude de gradul patru. În mod clar, nu se va putea sări peste aceste clase decât dacă nu există persoane care să se includă în ele.


În cazul în care ai comis o faptă reprobabilă, condamnată de lege, la adresa persoanei decedate, ai toate șansele să fii exclus de la moștenire.

Dând un exemplu concret, soțul sau soția se poate prezenta la moștenire împreună cu celelalte clase de moștenitori, iar acestuia îi va reveni o parte mai mică sau mai mare din moștenire. Mai exact, dacă ceilalți moștenitori refuză drepturile, atunci averea revine soțului moștenitor în întregime.

Dacă cei doi soți nu au avut copii, iar părinții sau bunicii celui decedat nu mai sunt nici ei în viață, soțul rămas în viață are șanse reale de a primi toată moștenirea. Mai mult, soțul va avea drept de moștenire chiar dacă cei doi se aflau în divorț, în momentul decesului. Dacă divorțul nu este finalizat, se consideră că cei doi sunt încă căsătoriți.

Concubinajul nu îți aduce beneficii. Există, totuși, o modalitate de a moșteni, dar asta presupune un testament realizat înainte.

Dacă te afli într-o asemenea situație, află că ai nevoie de următoarele acte: cerere tip, certificat de deces (în original) al persoanei pentru care se face succesiunea, certificat de atestare fiscală (în original), pe numele persoanei care a încetat din viață, eliberat de Direcția de Taxe și Impozite Locale (certificatul atestă că nu există datorii la bugetul local), certificat de atestare fiscală (în original), pe numele persoanei care a încetat din viață, eliberat de ANAF (certificatul atestă că nu există datorii la bugetul de stat), certificat de naștere și căsătorie pentru soțul supraviețuitor, după caz, certificat de naștere și de căsătorie, după caz, dar și alte acte de identitate pentru moștenitori, acte de proprietate pentru bunurile lăsate moștenire, testament (dacă este cazul). 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 35,16 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, bl. E2, sc. D, parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara nr. 70102-C1-U27, nr. cadastral 1/4;0;3, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 63/19.07.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.08.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 14.08.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.07.2024.
Olandezii comandă o nouă navă fluvială, de 4 milioane euro, care va fi construită la Orşova
27/07/2024 00:16

Şantierul Naval Orşova va construi o nouă navă fluvială, in valoare de 4,05 milioane euro, pentru olandezii de la Rensen-Driessen Shipbuilding B.V., potrivit unui anunţ publicat de compania romanească, l ...

Canicula scumpește roșiile
26/07/2024 13:50

Temperaturile inregistrate in ultima vreme au afectat productia de rosii. Astfel, preturilor au crescut cu cu 30%, comparativ cu aceeasi perioadă a anului trecut. Unii fermieri spun că au pierdut pană la jum ...

Incendiu de proporții pe platforma Oltchim
26/07/2024 13:43

Un grav incendiu a izbucnit vineri, 26 iulie, pe platforma Oltchim. Fortele de interventie au intervenit rapid pentru stingerea incendiului produs la un depozit de deseuri situat pe platforma Oltchim din mu ...

Lovitură de trăznet primită de Ucraina de la Fitch: 'Intrarea în incapacitate de plată este inevitabilă'
26/07/2024 09:18

Agentia internatională de rating Fitch Ratings a retrogradat ratingul valutar pe termen lung al Ucrainei de la CC la C (incapacitatea de plată este iminentă), după acordul său cu creditorii de a restructur ...

COMUNICAT DE PRESĂ TRAVELIFE SRL 26.07.2024
26/07/2024 09:00

 COMUNICAT DE PRESĂ TRAVELIFE SRL 26.07.2024

Leul a evitat înroșirea cursului
25/07/2024 21:37

Cresterea de joi a ofertei comerciale de valută a permis leului să aprecieze fată de euro, in timp ce alte monede din regiune inregistrau scăderi, provocată de tensiunile la nivel mondial din pietele pe ac ...

Pădurarii au plantat 22 de milioane de puieți
25/07/2024 12:14

Circa 22 de milioane de puieţi forestieri au fost plantaţi in fondul forestier proprietatea publică a statului, in campania de impăduriri de primăvară, informează Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - R ...

Fermierii afectați de secetă ar putea primi compensații
25/07/2024 11:18

Premierul Marcel Ciolacu precizează că vineri va fi alături de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pentru a evalua situaţia pagubelor produse de secetă in teren, dar şi sumele care trebuie acordate agri ...

Persoanele fizice și firmele se pot înscrie  în Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus
25/07/2024 10:15

Persoanele fizice se pot adresa producătorilor validaţi, incepand din data de 19 martie 2024, in vederea indeplinirii formalităţilor de inscriere in cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus, iar perso ...

Euro a scăzut aproape de 4,97 lei
24/07/2024 21:23

Evolutia de miercuri a monedei nationale a fost una pozitivă, influentată de reducerea nivelului de aversiune fată de risc. După cinci sedinte consecutive de apreciere, cursul euro a scăzut de la 4,9729 la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei