Martie a consemnat 11 recorduri de cotație pentru moneda europeană
* dobânzile interbancare au avut în martie o tendință de creștere, influențată de creșterea inflației an/an, care a urcat în februarie la 3,16%, iar banca centrală anticipează un nivel de 3,4% la sfârșitul anului, valoarea apropiată de maximul culoarului de fluctuație de 2,5%
Leul a înregistrat în martie o depreciere față de euro de 5,06 bani față de sfârșitul lui februarie, provocată atât de factori locali sau externi, precum ieșirile de capital din piețele emergente, cum este cea românească, creșterea prețurilor, apropierea sărbătorilor de Paște însoțită de înmulțirea importurilor, ritmul lent al vaccinării din Europa, comparativ cu eficiența din Marea Britanie și Statele Unite, cât și revenirea rapidă a economiei americane, unde se anunță un plan de investiții în infrastructură în valoare de 3.000 – 4.000 miliarde dolari.
Luna s-a încheiat cu un nou record, al 11-lea din martie, cursul crescând de la 4,9156 la 4,9251 lei, într-o ședință în care deschiderea s-a realizat la 4,922 – 4,923 lei iar maximul a fost de 4,927 lei.
Dolarul american a încheiat luna cu o medie de 4,1969 lei, creșterea față de sfârșitul lunii trecute fiind de 17,6 bani.
Evoluția a fost în ton cu aprecierea față de euro, care de la 1,2185, la începutul lui martie, a fluctuat miercuri între 1,1704, minimul ultimelor cinci luni, și 1,1749 dolari. La nivelul primului trimestru aprecierea dolarului este de aproape 4%.
Creșterea de la sfârșitul lui martie a fost influențată și de publicarea indicelui de încredere al consumatorilor americani calculat de Conference Board a urcat la cel mai ridicat nivel începând cu martie trecut de 109,7, după ce în februarie trecut valoarea a fost de 132,6.
Media monedei elvețiene a urcat de la 4,4447 la 4,4513 lei, mai mult cu circa 1,1% comparativ cu finalul lui februarie.
Cursul lirei sterline s-a apreciat cu aproape 20 de bani, cel miercuri fiind stabilit la 5,7864 lei.
Aprecierea monedei americane a redus plasamentele în metal galben. Uncia a scăzut pe piețele specializate la 1.679 – 1.689 dolari iar prețul gramului de aur a coborât de la 228,4945 la 227,4991 lei.
Dobânzile interbancare au avut în martie o tendință de creștere, influențată de creșterea inflației an/an, care a urcat în februarie la 3,16%, iar banca centrală anticipează un nivel de 3,4% la sfârșitul anului, valoarea apropiată de maximul culoarului de fluctuație de 2,5% +/- 1 punct procentual.
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a încheiat luna în creștere de la 1,67 la 1,68%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,73% iar indicele ROBOR la 12 luni la 1,75%.
În regiune, media monedei poloneze s-a depreciat în martie cu 3,2% cea de miercuri urcând la 4,6603 zloți/euro. Moneda maghiară a pierdut circa 0,8% iar media de la sfârșitul lui martie a fost stabilită la 363,73 forinți/euro.
De la un maxim de 59.800 dolari, bitcoin a scăzut miercuri pe platforma integratoare WorldCoinIndex la circa 57.000 dolari. Reamintim că moneda digitală a atins în 13 martie un maxim istoric de 61.742 dolari. Analiză transmisă de Agenția Domus M&D
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemanatoare
Stabilitatea leului, asigurată de fondurile străine
O nouă ediție TEZAUR: dobânzi de până la 7,6%, fără taxe - oportunitate și pentru ieșeni!
România importă muncitori, exportă bani. 920 mililioane de euro trimiși acasă în 6 luni
Două șampanii și 10 pachete de Pampers, cele mai ciudate comenzi de Black Friday
Conferința Internațională ISF 2025 – Inteligență Artificială și Transformare Digitală în Piețele Financiare: România în pas cu noile tendințe, Ediția a XI-a
Nivelul ridicat al lichidității din piață asigură o evoluție descendentă a indicilor ROBOR
Alege cu încredere auto rulate în leasing: ce trebuie să știi înainte de achiziție
Am ajuns cârnățarii Europei! Suntem campioni la mâncatul de salamuri
Amenda de până la 30.000 de lei pentru cei care hrănesc urșii
Cum conducem energetic un business
Jumătate dintre manageri anticipează o stagnare a afacerilor
Premieră națională, la Spitalul de Recuperare
Sclavie modernă, la Hadâmbu!
Șomaj record în inima Moldovei. Iași, fața nevăzută a județului care se crede european
Trei zile cu mare însemnătate religioasă. Între 11 și 13 noiembrie nu se spală și nu se muncește în gospodărie
Trenul Iași – Timișoara, „obligat” să meargă cu 200 km/h!
Două spitale ieșene își caută manageri prin toată Uniunea Europeană
Bătălie aprigă pe A8, la Iași! Constructori din șase țări se luptă pentru cel mai scump tronson rutier din istorie
Ieșenii își vor putea vedea istoricul medical online. Dispar rețetele și trimiterile pe hârtie
Profesorii fug din școli. Fosta șefă a ISJ Iași, Luciana Antoci, avertizează: „Plata cu ora nu mai motivează pe nimeni”
Alertă sanitară: focare de hepatită A în județ! Zeci de copii, spitalizați
Moldova
Mită sub formă de bani și construcții
Lăsata Secului, pragul tăcut spre Postul Crăciunului
Domnitorul Grigore Alexandru Ghica a revenit acasă, la Iaşi
Începe cea mai mare campanie de depistare a cancerului de col uterin. Vor fi consultate gratuit și femeile fără asigurare
Un tratament inovator pentru Alzheimer
Peste 3.600 infecții respiratorii la Iași, într-o săptămână!
Politica
Fostul șef al spionilor pune tunurile și pe Bolojan: Avea nevoie de o spălare de imagine, de asta a adus-o pe Gheorghiu/Sunt convins că nu realizează importanța funcției
Șeful spionilor trage un semnal de alarmă: E ILEGAL ca Fritz să aibă acces la informații clasificate, fiind cetățean străin/Avem o problemă ca țară
Începe asaltul asupra Justiției! Susținătorii lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan pregătesc proteste împotriva magistraților. „Nu avem toată Puterea, până nu luăm și Justiția”, ideea USL din 2012 revine în 2025 – îmbrățișată chiar de cei care o contestau
Rusia ar urma să renunțe la planurile de anexare a Transnistriei, iar Republica Moldova ar trebui să se gândească la un plan etapizat pentru reintegrare
Consultări la Palatul Victoria: Digitalizarea și reducerea birocrației pentru avizele ISU, priorități ale Guvernului Bolojan
Implicat în „găinăriile” fermierului Fănel Bogos, Președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, vasluianul Mihai Barbu, a demisionat
Ultima Ora
Ce a putut lăsa un bucureștean la amanet
Mită sub formă de bani și construcții
Sfaturi si dieta rapida de slabit
Spitalul groazei din Târnăveni! Pacienți legați de scaune, lăsați dezbrăcați în frig și să trăiască printre mizerie și mucegai
Giovanni Becali o susține pe Farul, echipa lui Gică Hagi
