Pensiile nu vor scădea
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a dat asigurări duminică, 12 februarie 2023, că veniturile cetățenilor români, fie ele salarii la stat, salarii la privat sau pensii, nu vor scădea în 2023.
În ceea ce priveşte pensiile, prioritatea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale este să rezolve inechitățile care vin cu un impact bugetar consistent.
„Ceea ce le-am promis eu sindicatelor din învăţământ şi din educaţie, din sănătate şi asistenţă socială şi tuturor sindicatelor că atunci când vom discuta despre legea salarizării, cu siguranţă pentru că la nivel de scriere a PNRR nu au fost consultaţi, de altfel nici cu partidele din opoziţie, nici cu societatea civilă nu a existat consultare, a fost aşa secretizat acest plan şi le-am promis că nu vom lua nicio decizie decât după ce vom discuta şi cu toate sindicatele, şi cu toţi cei implicaţi, pentru că aşa este corect.
Nu vom accepta sub nicio formă ca veniturile niciunui cetăţean să scadă, ci din contră, să crească pentru că veniturile din România sunt încă foarte mici şi încă avem nevoie de creşteri, fie că vorbim de salariile de la stat sau de la privat sau de pensii sau de alte surse de venituri pentru cetăţeni.
Atunci când vom avea elemente clare despre majorări întâi le vom agrea în coaliţie apoi vom comunica şi public”, a declarat, duminică, Marius Budăi în cadrul unui interviu acordat pentru România TV.
Guvernul României încă încearcă să renegocieze pragul de 9,4% din PIB pentru pensii
În cadrul acelui interviu, social-democratul a fost întrebat dacă Guvernul României va mai încerca să renegocieze pragul de 9,4% din PIB pentru pensii.
La această întrebare, Marius Budăi a răspuns: „Ştiţi bine demersul meu susținut de Marcel Ciolacu şi de PSD referitor la ceea ce înseamnă acel procent nedrept. Nu exista nicio țară care să aibă o asemenea plafonare sau nu si a propus nicio tara sa tina cetăţenii săraci pentru 50 de ani.”
„Când am fost la Comisia Europeană, prima întrebare pe care am primit-o a fost: ”De ce până în 2070?” N-am ştiut ce să le răspund, le-am spus ca nu am găsit nicio analiza la Ministerul Muncii referitoare la de ce 9,4% şi de ce nu 9,3% sau 9,8% sau privitoare la anul 2070. Am ajuns până în acest punct, amendamentul lui Victor Negrescu a fost aprobat recent, si discuţia despre PNRR este mai facilă acum.
Este rândul colegului Marcel Boloş să discute la Comisia Europeană si sa ducem la bun sfarsit ceea ce noi ne-am propus: dispariţia acestui procent pentru că în interiorul acestui procent nu vorbim aşa cum fals au încercat unii să duca discutia in directia măririlor de pensii, vorbim doar de rezolvarea inechităţilor, care vine cu un impact bugetar consistent”, a adăugat ministrul Muncii și Solidarității Sociale.
Spre final, Marius Budăi a fost întrebat dacă vor exista categorii sociale care vor fi excluse din programul care oferă ajutoare sociale.
„Dacă vă referiţi la măsurile sociale, pachetele sociale, e exclus aşa ceva. Dacă vă referiţi la venitul minim de incluziune sunt acele conditii când refuzi un loc de muncă, vei pierde acel venit minim garantat.
Dar nu este o discuţie despre cine sa scoatem din venitul minim de incluziune, ci este o discuţie despre cum si în ce mod si cat mai eficient să îi consiliem şi să îi orientăm spre o munca cinstită care să le aducă un venit mai consistent”, a precizat el.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Francul elvețian rostogolește maximele istorice
Indicele ROBOR la trei luni se apropie de pragul de 5,5%
Efectele aderării României la OECD
Leul a profitat de reducerea plasamentelor în dolarii americani
Cum poate marketingul cooperativ german să schimbe jocul pentru fermierii români?
Un pas important pentru România în procesul cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)
Reîncepe războiul valutelor
30.000 de agenți de asigurări, sub presiunea schimbării: cine nu ține pasul, iese din joc!
O companie din Coreea de Sud a trimis accidental utilizatorilor bitcoini în valoare de 44 de miliarde de dolari
Schimbări importante la pensii. Ce se pregătește la Ministerul Finanțelor
Statul pregătește reducere de impozit pentru cei care plătesc la timp: cine poate primi bonificația
Un medic ieșean nu poate explica proveniența a jumătate de million de euro!
Un nou scandal de mită zguduie medicina ieșeană
Intervenţie aeromedicală SMURD Iaşi pe pârtia din Cîrlibaba
Cadoul vieţii oferit de Ziua Îndrăgostiţilor de o familie îndoliată
Descoperire istorică. Scrisoarea din statuia lui Ștefan cel Mare intră în restaurare la Complexul Muzeal Moldova
Ce poți face în acest weekend la Iași? Ghidul complet al evenimentelor
Culoarea limbii îți arată ce boală poți avea. Vezi care sunt indiciile care te trimit la medic
Ingredientul secret al tortului Red Velvet -- oțetul
Moșii de Iarnă. Tradiții și pomenirea morților
DREPT LA REPLICĂ în vederea unei corecte informări a opiniei publice Societatea PARKMED S.R.L., Societatea DACORUM GRUP S.R.L.
După o scurtă primăvară de Valentine's Day, iarna se întoarce în forță
Structura anului școlar 2026–2027, aprobată oficial. Școala începe pe 7 septembrie 2026
Cutremur în sănătate. Cine sunt medicii care vor fi dați afară din spitale
Originea Sfântului Valentin și cum s-a „lipit” sărbătoarea de România
La o cană cu tuș
Fitch păstrează ratingul României la limita investițiilor
Haos pe calea ferată pentru ieșni!
La Iași, dragostea vine cu o factură imensă
„Tramvaiul Iubirii” pornește din Târgu Cucu. Tur ghidat live, cafea și scrisori lăsate orașului
Premierul aruncă bomba: „Băieții deștepți au blocat România!”
Cutremur în educație! Noua reformă e amânată până în 2027!
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
Ieșenii, chemați să decidă soarta Bahluiului
Noaptea terorii într-un sat din Iași
Poli Iași: salvarea vine din Emirate sau istoria se închide definitiv?
Autostrada Moldovei, între șosea și imperiu comercial
Potop pe A7, după inaugurare!
Iașul dă lovitura! Ploaie de bani europeni, tramvaie noi și revoluție totală în trafic
FOTO -- Ajută-l pe Andrei să iasă din tăcere!
FOTO -- Coșmarul șantierelor. Lucrările la Podul Aurel Vlaicu au dat peste cap circulația în Tătărași
Iașul a pornit ofensiva pentru recuperarea CATII
La „Masa care unește”, satul ieșean Frenciugi a câștigat cu tocănița care adună oamenii
Cine este șefa DNA Iași, Cristina Chiriac, care candidează la funcția de Procuror General: A ținut la sertar ancheta privind agresiunile sexuale comise de fostul episcop de Huși
O nouă sfântă pentru Iași: Sfântul Sinod a aprobat slujba Sfintei Blandina
FOTO -- Breazu, un sat departe de civilizație. Aleșii rămân constanți, dar absenți
Cutremur în sănătate. Cine sunt medicii care vor fi dați afară din spitale
„Tramvaiul Iubirii” pornește din Târgu Cucu. Tur ghidat live, cafea și scrisori lăsate orașului
Trenul Metropolitan Iași, proiectul-colos de 300 de milioane de euro, a intrat în filtrul final european!
La Iași, dragostea vine cu o factură imensă
Peste 910.000 de români au utilizat anul trecut aplicația „Află la ce fond de pensii ești!”
Cutremur în educație! Noua reformă e amânată până în 2027!
Revoluție la DGASPC Iași. Cea mai amplă reformă a sistemului de asistență socială din ultimele decenii!
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
FOTO - Campusul universitar de la Miroslava prinde formă
Moldova dă lecții Capitalei! Regiunea ignorată de stat produce giganții economiei românești
Ieșenii, chemați să decidă soarta Bahluiului
Dispar 21 de clase a IX-a în județul Iași, din anul școlar următor
Șase programe noi, 229 de opțiuni: admiterea UAIC 2026 bate toate recordurile
Aeroportul Iași intră în liga mare: pistă inteligentă care vede prin ceață, ger și furtună
Noaptea terorii într-un sat din Iași
Moldova
Un medic ieșean nu poate explica proveniența a jumătate de million de euro!
Un nou scandal de mită zguduie medicina ieșeană
Intervenţie aeromedicală SMURD Iaşi pe pârtia din Cîrlibaba
Cadoul vieţii oferit de Ziua Îndrăgostiţilor de o familie îndoliată
Descoperire istorică. Scrisoarea din statuia lui Ștefan cel Mare intră în restaurare la Complexul Muzeal Moldova
Ce poți face în acest weekend la Iași? Ghidul complet al evenimentelor
Politica
Premierul aruncă bomba: „Băieții deștepți au blocat România!”
AUR și-a scos susținătorii pe pietonal
SUA a anunțat că-și plătește datoria de 4 miliarde de dolari către ONU. Dar pune condiții!
„Dezastrul administrativ” bate la ușă. România, cu 3.228 de primării și o reformă care nu mai vine
CCR amână din nou decizia în cazul pensiilor speciale. Scenariul „înghețării” pe ani de zile plutește în aer
PSD fierbe! Presiune maximă pe Sorin Grindeanu
Ultima Ora
Un medic ieșean nu poate explica proveniența a jumătate de million de euro!
Un nou scandal de mită zguduie medicina ieșeană
Intervenţie aeromedicală SMURD Iaşi pe pârtia din Cîrlibaba
Cadoul vieţii oferit de Ziua Îndrăgostiţilor de o familie îndoliată
Descoperire istorică. Scrisoarea din statuia lui Ștefan cel Mare intră în restaurare la Complexul Muzeal Moldova
