Ratele la credite, în continuă creștere

1analiza

Dimensiune font:

| 12-12-2021 09:38

* menținerea inflației la cote ridicate, care face ca dobânzile la depozite să se afle în teritoriu negativ, dar și perspectiva ca BNR să opereze noi majorări ale ratei sale de politică monetară, afectează indicii ROBOR care se situează la valorile cele mai mari din ultimele 20 de luni

Leul s-a menținut stabil față de euro, în condițiile în care nu au apărut date economice noi din partea economiei românești, iar BNR veghează asupra evoluției lui.

Tranzacțiile se realizau joi în culoarul 4,947 – 4,951 lei iar media monedei unice a urcat de la 4,9488 la 4,9491 lei, mai sus cu 0,0008 lei față de începutul săptămânii.

Reducerea temerilor privind posibilul impact economic al variantei Omicron a COVID-19, a permis euro să se aprecieze la 1,1310 – 1,1347 dolari. Cursul monedei americane a scăzut de la 4,3820 la 4,3743 lei.

Piețele așteaptă publicarea vineri a datelor referitoare la inflația din Statele Unite dar și ședințele de politică monetară ale Rezervei Federale, a Băncii Angliei și a BCE.

Cursul francului elvețian a rămas stabil la 4,7448 lei.

Posibila introducere a certificatului verde în Marea Britanie a provocat deprecierea lirei față de euro iar media a scăzut de la 4,7881 la 4,7689 lei, minim al ultimei luni.

Menținerea inflației la cote ridicate, care face ca dobânzile la depozite să se afle în teritoriu negativ, dar și perspectiva ca BNR să opereze noi majorări ale ratei sale de politică monetară, afectează indicii ROBOR care se situează la valori care se mai înregistrau în martie 2020.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat joi la 2,71%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 2,90 la 2,91% iar indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a crescut de la 3,01 la 3,02%.

Prețul gramului de aur a coborât de la 252,5141 la 250,8061 lei, evoluție determinată de scăderea unciei la 1.782 – 1.787 dolari.

Creșterea inflației din Polonia la maximul ultimilor 20 de ani a pus banca centrală în situația de a majora dobânda sa de politică monetară la 1,75%, pentru a treia oară în trei luni. Mișcarea nu a surpins piețele, care anticipau o astfel de măsură, iar media monedei poloneze s-a depreciat de la 4,5941 la 4,6226 zloți/euro. Media monedei maghiare s-a apreciat de la 367,62 la 365,85 forinți/euro.

Bitcoin se tranzacționa joi între 49.000 și 50.850 dolari iar ether fluctua în culoarul 4.275 – 4.490 dolari. Analiză transmisă de Agenția Domus M&D

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
Comisia Europeană nu va prelungi măsurile de sprijin pentru energie
06/06/2023 11:00

Comisia Europeană (CE) a anunţat luni că a decis să nu prelungească măsurile de sprijin pentru energie, introduse anul trecut, destinate să contracareze impactul preţurilor crescute, după ce invadarea ...

 PIB-ul va crește în 2023 cu 3,2 la sută
05/06/2023 13:45

  Produsul intern brut al Romaniei va creste cu 3,2% in anul 2023, o revizuire in sens ascendent,fată de 2,5%, cat arătau previziunile economice din iarna anului 2023. Totusi, economie rămane expusă u ...

 Cele mai reci primăveri din ultimii 40 de ani
05/06/2023 12:23

Îngheturile tarzii de primăvară sunt printre cele mai mari spaime ale agriculturilor fiindcă produc pagube masive. În cazul pomilor fructiferi, se poate merge pană la deteriorarea scoartei  ...

Mai bine de jumătate dintre români nu își cunosc responsabilitățile la locul de muncă
04/06/2023 11:48

  Şase din zece angajaţi (58%) romani nu işi cunosc responsabilităţile la locul de muncă, iar peste două treimi (67%) sunt rar evaluaţi de către angajator, uneori chiar deloc, arată rezultatele ...

Reciclare „la misto”. La un LIDL din Bacau, pentru 30 de sticle am obtinut „uriasa” suma de 60 de bani
04/06/2023 08:20

Am testat automatele de reciclare de la LIDL, din Bacau si am fost uimiti de ridicolul acestor programe care par sa fie facute in bataie de joc, fara nici un scop – doar sa dea bine pe hartie sau in mediul on ...

Dezastru în agricultură! Importurile de cereale din Ucraina falimentează fermierii vasluieni care făceau producție
31/05/2023 16:56

Importul cerealelor din Ucraina este pe cale să pună sectorul agricol din judetul Vaslui pe butuci. Multi fermieri au tinut pe stoc putinele cereale pe care le aveau in speranta unor preturi mai bune. Cum pre ...

Rami Ghaziri, „regele puilor
31/05/2023 13:33

Tribunalul Damboviţa a dispus miercuri incetarea procesului penal impotriva omului de afaceri libanez Rami Ghaziri, cunoscut ca "regele puilor", intr-un dosar in care acesta a fost judecat pentru fra ...

INFORMARE privind lansarea proiectului de investiții cu titlul: Renovare energetica a clădirilor rezidențiale multifamiliale din Municipiul  Iasi, Județul Iasi
31/05/2023 09:30

INFORMARE privind lansarea proiectului de investitii cu titlul: Renovare energetica a clădirilor rezidentiale multifamiliale din Municipiul Iasi, Judetul Iasi    

Legumele şi verdețuri sunt pline de pesticide
30/05/2023 12:25

Cele mai consumate legume şi verdeturi sunt şi cele care contin multe pesticide. Potrivit unui raport, se constată că sunt folosite cantităti tot mari de chimicale. Mai exact, aproape tot ceea ce cumpără ...

INFORMARE privind lansarea proiectului de investiții cu titlul: Renovare energetică: Camin situat în Bd. Tudor Vladimirescu nr. 79 A, camin situat în Str. Decebal nr. 1, camin situat în Str. Bularga nr. 14A, camin situat în Str. Canta nr. 60 B
30/05/2023 12:00

 INFORMARE privind lansarea proiectului de investitii cu titlul: Renovare energetică: Camin situat in Bd. Tudor Vladimirescu nr. 79 A, camin situat in Str. Decebal nr. 1, camin situat in Str. Bularga nr. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei