România are uraniu dar a închis toate minele, SUA și alte țări le redeschid

3

Dimensiune font:

| 05-03-2024 00:13

Atât în SUA cât şi în ţările aliate, proprietarii minelor de uraniu lăsate în conservare au reluat operaţiunile pentru a profita de creşterea cererii pentru combustibil nuclear, transmite Bloomberg. În prezent România este un producător marginal, mineritul uraniului fiind monopol al Companiei Naționale a Uraniului. Cu toate acestea, în anii ’50 uraniul a fost exploatat masiv (în principal la suprafață, dar și în circa 400 km galerii subterane) la Băița, Bihor.

Cel puţin cinci producători americani au decis să redeschidă mine de uraniu în state precum Wyoming, Texas, Arizona şi Utah, unde producţia era la un ritm susţinut până când guvernele şi-au schimbat atitudinea faţă de energia nucleară după dezastrul de la Fukushima.

Grupul canadian Cameco a început şi el să majoreze producţia la minele de uraniu MacArthur River şi Key Lake din provincia Saskatchewan, vestul Canadei, după ce a îngheţat operaţiunile între 2018 şi 2021 din cauza condiţiile nefavorabile de pe piaţă.

Acum însă, pe măsură ce guvernele se îndreaptă din nou spre energia nucleară pentru a-şi atinge obiectivele de emisii iar producătorii de uraniu au probleme în a satisface cererea, preţurile la uraniu sunt în creştere. Iar asta da operaţiunilor din domeniul uraniului, care odată nu erau profitabile, şansa de a acoperi un decalaj de aprovizionare

Aproximativ două treimi din producţia mondială de uraniu vine din Kazahstan, Canada şi Australia.

Pe măsură ce ţările se gândesc din ce în ce mai serios la energia nucleară pentru a răspunde la schimbările climatice, cererea de uraniu a explodat. Agenţia Internaţională a Energiei Atomice estimează că lumea va avea nevoie de peste 100.000 de tone de uraniu pe an în 2040, o cantitate care necesită dublarea mineritului şi procesării faţă de nivelul actual.

Grupul canadian Cameco Corp. şi cel kazah Kazatomprom, care împreună sunt responsabile pentru jumătate din oferta mondială, au avut probleme în a majora producţia. Firmele au avertizat că au apărut unele blocaje operaţionale care vor avea drept rezultat reducerea producţiei de uraniu în următorii ani.

„Suntem într-o situaţie clasică de deficit de aprovizionare. Cererea creşte din nou, cu noi reactoare care sunt pornite”, spune Scott Melbye, vicepreşedinte la firma Uranium Energy Corp., care are sediul în Texas. Producţia nu a ţinut pasul cu cererea din cauza mai multor ani de sub-investiţii în minerit şi explorare, spune Melbye, a cărui companie a decis să redeschidă minele din Wyoming şi Texas pe care le-a trecut în conservare în 2018.

Bloomberg subliniază că producţia care va veni de la aceste mine, care majoritatea sunt mici şi se apropie de sfârşitul vieţii lor, va reprezenta o mică parte din aprovizionarea mondială cu uraniu.

„În mod clar, industria încearcă să răspundă prin redeschierea minelor mici, însă când ai o mină care nu a mai funcţiona de mult timp, este evident că producţia nu va fi una substanţială”, spune John Ciampagli, director general la Sprott Asset Management, care operează Sprott Physical Uranium Trust.

Cu toate acestea, redeschiderea minelor de uraniu reprezintă o relansare pentru o industrie americană care era în pericol să dispară în urmă cu cinci ani. Producţia americană de uraniu a atins un minim istoric de aproximativ 77 de tone în 2019, de la un vârf de 22.000 de tone în 1980, în condiţiile în care SUA a devenit din ce în ce mai dependentă importurile din ţări precum Canada, Australia, Kazahstan şi Rusia.

Pentru a ţine pasul cu cererea, Uniunea producătorilor americani de uraniu estimează că va fi nevoie ca opt până la zece noi mari mine să demareze producţia în următorul deceniu.

Astăzi toate minele de uraniu din România s-au închis, și o reluare a exploatării este departe. În Budureasa, în Bihor, se vorbește despre cel mai mare zăcământ de brucit din Europa, o rocă ce are o concentrație foarte mare de magneziu.

În paralel cu exploatarea zăcământului din Bihor s-au pregătit și alte mine de uraniu și metale rare. În Suceava a fost ultimul loc din care s-a mai scos uraniu românesc.

Exploatarea minieră de la Crucea Botușana a fost ultima în lucru, în exploatare până în iunie 2021 când guvernul i-a pus cruce. Ultima exploatare activă a României este închisă.

Compania Națională a Uraniului a decis disponibilizarea angajaților din Suceava și niciun alt proiect de exploatare de minereu de uraniu nu se întrevede în urmatoarae perioadă de timp, deși România anunță cu tam-tam extinderea programului de energie nucleară.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
 Comunicat de presă ref: Finalizare Proiect ,, Închiderea depozitului temporar de deșeuri municipale Fălticeni, județul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare” IDTDMF
02/05/2024 09:10

  Comunicat de presă ref: Finalizare Proiect ,, Închiderea depozitului temporar de deseuri municipale Fălticeni, judetul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare”& ...

BIZZ Accelerator, cel mai amplu proiect de educație pentru antreprenorii și managerii din România
02/05/2024 07:13

Într-un context economic in care antreprenoriatul romanesc cunoaste o expansiune rapidă, dar adesea haotică, Stefan Mandachi, impreună cu economistul Iancu Guda, lansează BIZZ Accelerator, un program ...

Peste 5.300 antreprenori din regiunea Moldovei au renunțat la afaceri!
01/05/2024 13:22

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) care au iesit din sistemul economic, in primele trei luni din an, au ajuns, in regiunea de Nord-Est, la 5.391, cu aproape 20 la sut ...

 Comunicat de presă ref: Finalizare Proiect ,, Închiderea depozitului temporar de deșeuri municipale Fălticeni, județul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare” IDTDMF
01/05/2024 09:30

  Comunicat de presă ref: Finalizare Proiect ,, Închiderea depozitului temporar de deseuri municipale Fălticeni, judetul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare”& ...

Trenuri suplimentare de 1 Mai și Paște
30/04/2024 14:30

CFR Călători va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu. Prin ...

S-a ieftinit mălaiul
30/04/2024 13:47

Preţurile produselor agricole au scăzut cu 18,69% in luna februarie 2024, comparativ cu luna februarie 2023, potrivit Buletinului statistic de preţuri al Institutului Naţionale de Statistică, in care se me ...

CNAIR a desemnat câștigătorul contractului necesar finalizării studiului de fezabilitate al Autostrăzii Braşov-Bacău
30/04/2024 13:36

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat, marţi, caştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate al Autostrăzii Braşov-Bacău, respect ...

Datoriile bugetului general iau amploare!
29/04/2024 12:28

Arieratele bugetului general consolidate au crescut cu 21,8%, in martie 2024, comparativ cu luna precedentă, la 389,9 milioane de lei, de la 320,1 milioane de lei in februarie, conform datelor publicate pe sit ...

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a scăzut
29/04/2024 10:49

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate in primul trimestru din acest an a ajuns la 7.422, in scădere cu 7,2% faţă de trimestrul I din 2023, potrivit datelor publicate ...

Avem deficit de 35,88 miliarde lei
29/04/2024 00:09

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrandu-se la 35,88 miliarde de lei, faţă de 28,99 miliarde de lei sau 1,67% din PIB după pri ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei